[Pitbull]

"Burn After Reading" - Aºa da cum aºa nu!
Scrâºnelicios!

Remarcabil, acest volte-face al fraþilor Coen, care rãmân surprinzãtori nu numai în contextul fiecãrui film al lor, ci ºi de la un film la urmãtorul. N-a trecut nici un an de la doborâtorul "No Country For Old Men", al cãrui înºelãtor pesimism, transpus pe ecran cu o mãiestrie sobrã, pãrea sã nu mai lase nici o cale de scãpare din faþa rãului absolut, când Ethan ºi Joel ne oferã o comedie pe cât de uºchitã, pe-atât de inteligentã. Te strici de râs - culmea! - în locurile cele mai neaºteptate.
Fideli formulei deja stãpânite cu mânã sigurã, fraþii îºi adunã câteva personaje inedite ºi neconvenþionale, atât în plan individual cât ºi, mai ales, la nivelul motivaþiilor, ºi le combinã în cele mai insolite moduri. Ca un simplu preview, ajunge sã spunem cã polaritatea dramaturgicã de pornire se compune astfel:
Dacã un agent C.I.A. dur ºi tãntãlãu, frustrat cã l-au trecut pe linie moartã pentru alcoolism, începe sã se defuleze scriindu-ºi memoriile?
Dar dacã CD-ul cu textul cade pe mâna unei antrenoare de fitness nimfoman-premenopaotice care are draci cã asigurarea de sãnãtate nu-i acoperã operaþiile de rejuvenare?
Iar ãsta-i numai începutul; se mai adaugã, într-o constelaþie miºtocãresc-telenovelisticã, un lanþ întreg de relaþii intime, care adulterine, care antamate pe Internet, care te miri cum (cã ºi remarcã la un moment dat ofiþerul C.I.A. superior, crucindu-se: "Vãd cã aici toatã lumea ºi-o trage cu toatã lumea!"), croºetate între personaje tolomac-excentrice; ºi alte ingrediente. Iar rezultatul e o cavalcadã de umor de cea mai imprevizibilã facturã: te laºi purtat de acþiune pas cu pas, tot primeºti brânciuri care te aruncã pe ploturile paralele, cu cele mai imprevizibile rezultate, ºi când þi-e lumea mai dragã, se mai întâmplã câte-o dandana care te face sã râzi la modul cel mai neruºinat - de pildã, când dintre douã personaje principale, unul se sperie ºi-l împuºcã pe celãlalt între ochi, scurt ºi cu un haz nebun! ªi aºa mai departe...
Deºi uºurel, filmul nu e nici superficial, nici rasolit. Personajele caricaturale au substanþã, mostrele lor de prostie ºi stereotipie se constituie în accente satirice cu adresã socialã precisã, iar naraþiunea curge ritmat ºi antrenant, cu articulaþii pe cât de sigure, pe atât de mobile. Meritã sã fie vãzut de cel puþin douã ori, fie ºi numai pentru a putea observa nenumãratele detalii discrete ale joncþiunilor dramaturgice care dau consistenþã povestirii (ca de pildã, reapariþia ochelaristului de pe internet, spre sfârºit, pe o altã bancã de pe aceeaºi alee). Hazul rãmâne permanent cerebral ºi echilibrat, evitând capcanele burleºti, chiar ºi în momentele care amintesc de subgenul slapstick. Mizanscenele ºi concepþia de imagine sunt clare ºi eficiente, totul contribuind la întregirea celui mai reuºit stil comic: cel în care nimeni ºi nimic nu se ambiþioneazã sã amuze, astfel încât umorul pare sã se degaje spontan ºi accidental, într-un context realist de cea mai serioasã facturã.
Sunt remarcabile în acest sens ºi creaþiile actoriceºti, începând cu George Clooney, un agent federal afemeiat ºi fricos, într-o compoziþie cu totul diferitã de eroii siguri pe ei înºiºi, orbitor de cuceritori sau sfâºietor de vulnerabili, din ultimele sale roluri. Brad Pitt compune unul dintre cei mai abisali cretini ai ecranului, reuºind sã ne tãvãleascã pe jos doar cu câte o privire tâmpã sau vocabulã bovinã - într-un tandem irezistibil cu altã vacã plinã de personalitate, fumuri ºi istericale, într-al cãrei portret inteligenþa ºi flerul lui Frances McDormand se îmbinã de minune. John Malkovich stãpâneºte cu mânã sigurã personalitatea haoticã a capsomanului smuls din elementul lui care-i dãdea iluzia de putere, sublimat acum în mugete - plus avantajul parteneriatului cu Tilda Swinton, autoarea unei neveste autoritar-iresponsabile, în timpul neliber doctoriþã care se poartã cu copiii bolnavi cam ca medicii de gardã cu domnul Lãzãrescu.
Poate cã aspectul cel mai semnificativ al acestei glume zãnatice este caracterul ei iconoclast - regãsit în talentul autorilor de a obþine hazul tocmai din încãlcarea multor reguli de expresie cinematograficã, spre a obþine cel mai delicios umor scrâºnit cu putinþã. Chiar dacã nu e imitabilã, poate fi consideratã mãcar un model speculativ, de principiu, al modului corect de a lucra incorect.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
30-31 octombrie, 2008
Bucureºti, România