[Led-Ze-Pencil]

O fi buna Medalia asta de onoare? Sau o sa-i vedem reversul (dosul)?

Am mai rasfoit niste cronici de Gorzo si tare mult mi-a placut asta. Cred ca e on-topic, iar daca ati citit-o la vremea ei, ma scuzati. Merita discutat pe ce spune el aicisa:

>>
Andrei GORZO
A da totul afarã


Care sînt gîndurile ºi aspiraþiile unei cinematografii la ieºirea dintr-o lungã dictaturã? Cu ce o lasã atîþia ani de "nu spune asta" ºi "nu arãta aia", de "epopee naþionalã" ºi de "oglindire a realizãrilor noastre", de mistificare ºi cosmetizare, de tabuuri ºi vaci sacre? Cu o nevoie profundã de normalitate? Cu o dorinþã arzãtoare de a recupera încrederea ºi respectul publicului? Cu o pornire irezistibilã de a spune adevãrul? Aiurea. În realitate, toate astea o lasã cu o pornire irezistibilã de a spune "p**ã" ºi "p***ã". Cu o dorinþã arzãtoare (deºi nerecunoscutã) de a se transforma într-o industrie de film porno. Cu o nevoie profundã de a se descãrca pe cineva. E omenesc, dacã stai sã te gîndeºti. O fi fost chiar necesar, adicã terapeutic. Partea proastã este cã acel cineva pe care s-au tot descãrcat regizorii - din banii noºtri - am fost tot noi.

Mamã, ce-am putut sã vedem în ultimii 16 ani! (ªi încã nu s-a terminat.) Nu vreau sã spun cã a fost întotdeauna neplãcut. O, ce bucurie mi-a adus descoperirea recentã a "primului film particular din România" - ªobolanii roºii (1991) de Florin Codre -, care-mi scãpase la vremea lui! Ce veselie e acolo! Cum se simte euforia realizatorilor - satisfacþia ameþitoare, revanºardã, de a putea bãga într-un film românesc atîtea scene sexy ºi atîtea demonstraþii de arte marþiale cîte poate duce (indiferent dacã au sens în poveste sau nu), de a face un film la fel de miºto ca alea care, circulînd de la posesor de video la posesor de video, ne mai luminaserã puþin lunga noapte a anilor '80! Vãzînd filmul, am intrat în spiritul ãla; nu atît de tare încît sã-mi doresc sã mã întorc în 1991, dar oricum... Dupã cum cred cã pot sã intru în spiritul care a fãcut posibile filme ca Miss Litoral ºi A doua cãdere a Constantinopolului (totuºi nu atît de tare încît sã-mi doresc sã le mai vãd). Cronica Eugeniei Vodã la A doua cãdere (1993) s-a intitulat "Þîþele Loredanei" - o sintezã inegalabilã a calitãþilor filmului ºi, mai mult decît atît, a cuceririlor cinematografiei româneºti libere. Pare puþin, dar acest pas mic pentru omenire poate fi privit ca un pas mare pentru om - pentru omul Mircea Mureºan, regizor veteran: dupã ce te-ai înãbuºit atîþia ani ba în "Cojocul Vitoriei Lipan", ba în "ªuba lui Horea", parcã e ceva sã treci la "Þîþele Loredanei". Parcã respiri altfel, nu? Dintr-odatã, toatã lumea de prin filmele româneºti fãcea sex. Pînã ºi "liceenii" lui Nicolae Corjos fãceau sex (în rest erau la fel de insipizi ca înainte). Nici o actriþã începãtoare nu scãpa neviolatã - dacã nu în primul ei film, atunci în cel de-al doilea. Nici ªtefan Iordache nu scãpa neviolat - de Mircea Albulescu, în Cel mai iubit dintre pãmînteni (1993).

Cu totul altfel ºi-a folosit libertatea un cineast ca Mircea Daneliuc: "Cu o frenezie a libertãþii ºocantã, agresivã, un cineast îi aruncã în faþã unei lumi - lumii lui - cele mai incomode, mai ruºinoase ºi mai devoratoare obsesii ale ei." Aºa scria Eugenia Vodã despre Patul conjugal, satira apocalipticã a lui Daneliuc, care tocmai se lansase pe 26 ianuarie 1993 - de ziua lui Ceauºescu. "Publicul nostru asistã - participã - la Patul conjugal ca la un fel de ºedinþã de terapie naþionalã! Evident, fiind vorba de Daneliuc, o terapie de ºoc... Lumea noastrã apare în toatã splendoarea ºi mizeria ei, ca un mare balamuc sau ca o succesiune teoretic infinitã - balamuc peste balamuc peste balamuc..." Foarte adevãrat. Patul conjugal rãmîne unul dintre filmele-cheie ale epocii lui; avîntul lui distructiv-purificator poate ºi acum sã te amuþeascã - are ceva din grandoarea ºi din oroarea unui autodafé. Problema este: de cîte ori se poate repeta, cu succes, un asemenea act? Cîte apocalipse valabile poate sã producã o cinematografie? Cît poate sã dureze pînã cînd "terapia naþionalã" (de ºoc, neapãrat de ºoc) începe sã aducã a terapie personalã - regizor-de-film-dã-totul-afarã? Cît e de cinstit din partea regizorilor sã punã în cîrca României inclusiv faptul cã filmele lor despre România devin din ce în ce mai greu de suportat? În fine, noi ce vinã avem? În filmele de dinainte de Revoluþie ni se vorbea despre patrie pînã ne ieºea pe nas. ªi despre ce ni se vorbea acum, la fel de insistent? Despre patrie. Aceeaºi pisãlogealã, dar cu semn schimbat; "Cîntarea României" pe invers. Miºto schimbare! De exemplu, Raport despre starea naþiunii (2004) se deschide cu o rafalã de mãscãri la adresa unor mituri naþionale: Eminescu era nuºtiucum, Ana meºterului Manole era o curvã, mioriþa din Mioriþa era tot o curvã º.a.m.d. Autorul Raportului, Ioan Cãrmãzan, se vede, probabil, ca un fel de desperado sacrileg ºi iluminat; e clar cã e mîndru de blasfemiile lui. Dar astea nu sînt blasfemii, sînt doar mãscãri care-ºi dau importanþã. Sau, mai bine zis, sînt blasfemii, dar în cu totul alt sens - poate singurul sens în care se poate vorbi de blasfemie într-un domeniu ca filmul. În fond, nu existã medium mai "lumesc" decît cinematograful (mã rog, nu exista pînã la apariþia televiziunii, ale cãrei înclinaþii ºi deprinderi fac ca pînã ºi cele mai corupte filme sã parã, prin comparaþie, obsedate de transcendenþã) ºi, dacã o cinematografie e obligatã sã aibã ceva sfînt, acel ceva sînt banii - mai ales dacã ei provin ºi din buzunarul meu.

Încã o observaþie: se presupune cã blasfemia, în artã, e un sport al tinerilor. Se presupune cã ei sînt cei care tind sã vadã în jurul lor numai dogme care se cer atacate, numai false pudori care trebuie scãrmãnate. Ei bine, în filmul românesc postrevoluþionar lucrurile au stat taman invers: în general, veteranii au fost cei care "ºi-au bãgat" ºi "ºi-au scos". Dupã atîþia ani, s-au pomenit brusc cã pot sã arate orice - ºi nu ºi-au mai revenit. În esenþã, au continuat sã facã filme ca sã-i ºocheze pe soþii Ceauºescu. ªi tinerii au fost, de regulã, cei care au spus: "Alo! Ne iertaþi cã vã deranjãm, ºi nu cã ce faceþi dumneavoastrã n-ar fi sãnãtos, dar n-ar fi cazul sã se facã ºi alte chestii? De exemplu, filme? Apropo, soþii Ceauºescu nu prea se mai ºocheazã: sînt morþi de mult". <<


E scris adanc!