|
Ultima cititã m-a impresionat foarte mult. Viaþa pe un peron de Octavian Paler.
Nu am mai citit nimic de acest autor, dar sunt convinsã cã nu mã voi opri doar aici. Ce-i drept vãzusem câteva emisiuni televizate cu el ºi poate cã lucrul acesta mi-a hrãnit curiozitatea. Într-un fel cartea mi-a adus aminte de Procesul lui Kafka, dar tocmai prin deosebire. Cartea lui Kafka m-a enervat, posibil ºi pentru cã nu am înþeles-o. Dacã acolo eram nerebãtoare sã ajung la punctul culminant ºi anume procesul propriu-zis… aici toatã cartea mi se pare un punct culminant, adicã un întreg proces. Puse în faþa propriilor limite, cele douã personaje principale se întâlnesc întâmplãtor într-o garã pustie. Aici nu le rãmâne altceva de fãcut decât sã aºtepte. Romanul în sine ne prezintã procese [poate chiar procese de conºtinþã] cu argumente pro ºi contra foarte solide. Între Dumnezeu ºi Fiarã, între ºarpe ºi mangustã, între îmblânzitor de ºerpi ºi trecãtor, între dresor de câini ºi simplu locuitor ce alegi sã fii ºi mai ales vei putea trãi cu alegerea fãcutã?
__________________
E prea clişeic să spui că e clişeic.
|