Asa am gândit si eu, pe tot parcursul ultimilor 18 ani, de la
"A unsprezecea poruncä" (unde mi-am spus: "A gresit si el o datä, a vrut sä spunä prea multe, s-a pierdut...") si pânä la
"Sistemul nervos" (pe care, exact cu genul ästa de sperantä, si cu prinos de generozitate, l-am etichetat ca "un Daneliuc cuminte" - numai fiindcä Rodica Tapalagä era foarte bunä). Dar... nu. Nu mai cred - si nu în sens afectiv, sau emotional... Pur si simplu, procesul lui de degradare psihicä, urmärit de-a lungul acestor aproape douä decenii (virtualmente dublul perioadei bune, 1975-1986), se relevä ca ireversibil... Omul SI-A UITAT MESERIA, dom'le! El nu "filmeazä bine aberatii" - el le filmeazä ca un cineclubist buimac! Nu e un Lynch sau un Jodorowski, cu nebuniile lor fascinante (chiar si
"Inland Empire", cât e el de abulic, autocontinut si inutil, are totusi virtutile unui mare artist si profesionist). E... din päcate... ba da - ESTE un Barna! N-a fost, n-ar fi trebuit sä fie - dar a devenit!
Sä nu uitäm: din perioade de crizä, de pierdere a sinelui, ies numai mintile puternice (vezi cazul lui Nash, în
"A Beautiful Mind", care si-a învins schizofrenia cu ajutorul luciditätii). E puternicä mintea lui Daneliuc...? Are resursele acelei detasäri lucide, obligatorii oricärei reformäri, când el e de un egocentrism megaloman delirant? E o minte
frumoasä...? 