[Se7en]

Un "De ce mi-a placut Boogie" cam intarziat si cam autodidact

- Prima secventa: Bogdan si sotia pe plaja cu copilasul. Deodata acesta decide sa faca o baie desi sunt in plin mai iar apa e inca foarte rece. Sotia sare grijulie si il roaga insistent sa nu faca baie acum pentru ca ar putea raci si ar pune vacanta familiei in pericol. Bogdan de nezdruncinat se tine de baia lui si in final ajunge s-o faca.
Flashback: Eu cu mama si taica la mare in Venus, '94. Taicamiu subit decide sa inoate in apa de 14 grade pana la baliza si inapoi in ciuda faptului ca avea reumatism. Mama il roaga fierbinte sa n-o faca si dupa o cearta de aproximativ jumatate de ora tata abandoneaza si se arunca inconstient in apa. In urmatoarele trei secunde face carcel...
- A doua secventa: Bogdan, ametit de bautura, dupa o dupa-masa petrecuta cu vechii sa amici in restaurant, decide sa-si expedieze sotia si copilul la hotel, sa-si continue si restul serii impreuna cu Iordache si Penescu, de dragul vremurilor bune din tinerete.
Flashback: Bucuresti, cred ca '98. Imi rup mana undeva prin fata blocului, ajung acasa si astept ca in mod normal sa merg cu ai mei la spital. Evidentul se transforma insa subit in implauzibil de vreme ce taicamiu cuprins de o febra de a merge la fratele sau sa isi intalneasca vechi prieteni de facultate, anuleaza radical transportul meu pana la spital. Eu ajungand sa merg, deci, singur cu mana rupta pe jos pana la Alexandrescu.

Motivul pentru care am izolat si am subliniat aceste mici secvente este pentru a scoate in evidenta insasi coloana vertebrala a filmului: raportul pe care il face inevitabil spectatorul cand vede aceste scene la propriile sale experiente familiale. Secventele in sine si flashbackurile ce le succed nu sunt aparent de-un dramatism covarsitor, cel putin nu pentru mine sau pentru altii la varsta de acum. Insa atunci cand au fost traite marcau permanent memoria comuna a familiei facandu-le de neuitat. "Boogie" astfel sta in picioare datorita unui singur fapt: atunci cand un spectator se uita la film, el poate sa zica sus si tare "parca sunt ai mei!". Si va intrebati, de ce ar vrea cineva sa infatiseze asa ceva, si altcineva sa poata sa recunoasca asa ceva? O viata de familie burgheza, cu probleme casnice tipice uneori chiar dramatice, ce ajunge incet, incet sa-si piarda insasi integritatea morala ce a tinut-o la un loc ani la randul. De ce?! Simplu, datorita numarului imens de fapte ce au avut si inca au loc in realitate, adesea identice cu cel din film, ce duc inevitabil la divort. Este complet laudabila intentia lui Radu Muntean de a face cu degetul audientei prin "Boogie", si la randul ei, de-a dreptul sinistra reactia audientei la degetul lui Muntean ce ajunga sa se identifice, uneori amuzata alteori rusinata, cu personajele din film. Si culmea, spectatorii nu se recunosc in film, ca in urma unei lectii, ieftine si pe alocuri inflorita, de moralitate ce nu are nimic de a face cu realitatea, ci mai degraba ca rezultat al unui ADEVARAT hiper-realism, ce arata o viata de familie asa cum e ea: ambigua, relativa, fara eroi si aniteroi, complet nepartinitoare. In momentul in care Bogdan isi trimite sotia cu copilul la culcare sa ramana mai departe cu prietenii sai, el e inca eroul filmului, atunci cand insa acesta se urca in pat cu tarfa respectiva el devine automat un antierou. Bogdan insa se intoarce la statutul initial de erou dupa ce urca inapoi in patul conjugal a doua zi dimineata. Nimeni nu e bun si nimeni nu e favorizat in "Boogie", relativismul este absolut.
Tehnic, filmul este un compus cinematografic tipic romanesc: cadre extrem de lungi, atmosfera predominant lugubra iar interiorul este principalul mediu al actiunii. Si totusi asta sustine puternic filmul, de vreme ce nu poti infatisa realist un univers fara valori, fara sa imiti statismul imagistic ocular. Cum vede ochiul, asa vede si camera. Nu exista sharfuri inutile, nici macar planuri-contra-planuri! Totul este infatisat intr-o maniera panoramica ce parca zice: Iata, astia sunteti!
Cat despre atitudinile celor doi e inutil sa le cautam nod in papura cat timp absolut toate gesturile lor erau 100% veridice, de la ascultatul muzicii lautaresti in Saabul lui Iordache, pana la agatatul de sampler-girls in sala de bowling si socializatul prietenos cu tarfa ce tocmai te-a "servit". Totul este de o veridicitate sinistra si pragmatica ce imediat te duce cu gandul la aventurile secrete, intunecate si pline de obscuritate a vreunei rude apropiate sau indepartate ce niciodata n-ai stiut-o in stare de asa ceva. Si totusi, inghitind in sec si afland peste ani esti fortat sa admiti ca da, a facut-o.