|
Am vazut Le feu follet si Milou en mai.
Primul o drama, al doilea o comedie. Primul foarte plastic, elegant, adanc si tulburator, al doilea comedios, porcesc pe alocuri, suculent si moozaical (din punctul de vedere al personajelor, intamplarilor).
Pe cat de individual si analitic este Feu Follet, pe atat de colectiv si de expozitional este Milou en mai(numeroasa familie care se ascunde in munti in padure de teama stirilor deformate despre mai '68 auzite la radio este emblematica pentru intreaga societate franceza- obiceiuri, mod de gandire, vocabular, expresie, comportament).
Doua filme pt care ai baga mana in foc ca sunt facute de 2 regizori diferiti. Feu follet de Bergman si Milou en mai de Fellini.
Dintre cele doua, fara cuvinte ma lasa Feu follet. Un barbat tanar, alcoolic si despartit de sotia lui, hotaraste sa se sinucida, nu inainte insa de a mai reflecta, pt ultima data, asupra relatiilor cu oamenii din viata lui (si pe care ii viziteaza pe rand, in aceasta ultima zi), asupra iubirii, sensului vietii, societatii, asupra propriei fiinte. Intereant ca atat personajul cat si regizorul ne anunta de la bunul inceput al filmului ca primul se va sinucide, fara a incerca pe parcurs o inducere in eroare (sau inducere a erorii?), sau o directionare pe o pista gresita.
|