Cinemagia Forum - View Single Post

Pitbull · 07 Oct 2008, 01:50

"Dincolo de America" - între hohote de rîs ºi stupefacþie

Valerian Sava - Observator Cultural, octombrie 2008

Am vãzut "filmul" "Dincolo de America" de patru ori (sînt de acord cu Anca Grãdinariu, care scria în ziarul festivalului de la Cluj, AperiTIFF, cã nu avem de-a face cu ceea ce se numeºte îndeobºte film, drept care am folosit ghilimele). L-am vãzut de patru ori, dar nu în virtutea normei propuse de inegalabilul nostru înaintaº D.I. Suchianu, care impunea aceastã rigoare cronicarului de specialitate (pentru Zarifopolul criticii de film, a patra vizionare este necesarã dupã ce ai scris cronica, dar înainte de a o trimite la tipar). Nici nu aveam, de altfel, intenþia de a compune o cronicã. Fiindcã, dacã Iulia Blaga a apreciat cã "Dincolo de America" e "cel mai prost film" pe care l-a vãzut vreodatã, eu, în schimb, sînt pentru întîiaºi oarã în situaþia de a retracta o devizã proprie: pentru un profesionist, nu existã produs ecranic despre care sã nu se poatã scrie o cronicã. Ei bine, pelicula semnatã de Eugen ªerbãnescu ("scenariul ºi dialogurile") ºi de Marius Th. Barna ("regia") mã face sã-l înþeleg pe un coleg care a refuzat oferta, suspendîndu-mã pe mine deasupra neantului.

Am vãzut subprodusul de patru ori, ca urmare a unor obligaþii inconturnabile, deºi trebuie sã mãrturisesc cã, dupã o primã vizionare de lucru ºi confidenþialã din luna februarie 2008, la ediþia din varã a IPIFF-ului de la Mamaia-Constanþa, am intrat în salã doar cîteva minute, curios sã vãd reacþia spectatorilor. Am spus-o ºi la conferinþa de presã care a precedat, sãptãmînile trecute, lansãrii în cinematografe (cînd am contemplat corpul delict a treia oarã): pe parcursul primelor douã treimi ale proiecþiei, "lumea" (între 7 ºi 30 de persoane) rîde, uneori în hohote, iar în ultima treime a spectacolului se lasã în salã o tãcere adîncã, doar spre final mai auzindu-se ceva chicote anemice. Comunicîndu-i aceste constatãri, l-am întrebat pe M.Th. Barna cum interpreteazã reacþiile schimbãtoare ale fiecãrei audienþe, indiferent de profilul sãlii ºi de nivelul cinefiliei. Rãspunsul împricinatului a fost cã, probabil, publicul e impresionat, în cele din urmã, de ceea ce vede pe ecran ºi cã îºi trãieºte emoþiile în tãcere. E ceea ce m-a determinat sã vãd filmul (uite cã mã ia gura pe dinainte) a patra oarã, dupã premierã, la Cinema Studio, luni, 29 septembrie 2008., la ora optimã a fluxului virtual, 17.30. Cînd a trebuit sã las la casã preþul a trei bilete, fiindcã înainte de mine nu intraserã în salã decît doi spectatori ºi proiecþia nu putea începe fãrã minimum cinci (la plecare, mi-am recuperat totuºi echivalentul a douã dintre tichete, întrucît cvorumul se întrunise finalmente).

Ratare completã din parte-mi: sala goalã inhibã orice manifestare a rãtãciþilor în întuneric, fiecare consumîndu-ºi stupefacþia introvertit. Iar cînd lumina s-a aprins ºi am reuºit sã mã ridic din fotoliu, eram singur-singurel (alte proiecþii ale zilei au fost suspendate, fiindcã nu s-a gãsit nimeni dispus sã plãteascã 3-4 bilete). Acesta este bilanþul "recîºtigãrii publicului pentru filmul românesc" prin filme epice etc. - una dintre numeroasele teorii lozincarde lansate de "scenaristul" E. ªerbãnescu în calitate de director general al CNC, din octombrie 2006, în urma unui concurs trucat, cum au semnalat cei 15 critici de film, semnatari ai scrisorii deschise din ianuarie 2007, dupã fraudarea "legalã" a concursului de proiecte din decembrie 2006, cînd am cerut ministrului de resort destituirea sus-numitului; ceea ce ministrul ar putea face mãcar acum, preelectoral, nu din cauza nulitãþii probate pe ecran, ci a celei prea bine demonstrate directorial de cumulard.

La ieºirea de la Cinema Studio, am adãstat cîteva minute în faþa afiºului "Dincolo de America", scoþînd din geantã reportofonul salvator pe care obiºnuiesc sã înregistrez, în timpul proiecþiilor, remarcele de detaliu efemere din interstiþiile prin care cinemaul fiinþeazã veritabil. Sub antetul Centrului Naþional al Cinematografiei, alãturi de înscrisurile ParadoxFilm (bine gãsit!) ºi TVR (?!), e titlul produsului, scris chiar în culorile ºi cu stelele de pe drapelul þãrii titulare. Imediat sub titlu, sînt doi ochi imenºi, dar impersonali, nu însã fãrã o sugestie transparentã, ca ºi drapelul de mai sus: lîngã ochiul drept, vedem secera, ciocanul ºi boabele de grîu, care le înconjoarã, în insigna Partidului Muncitoresc Român (e vorba de anii '50). În compoziþia triunghiular-piramidalã a afiºului, aducînd puþin cu icoana Sfintei Treimi (dovadã ºi noriºorii albi de la baza tabloului, pe care plutesc toate elementele acestuia), poziþia porumbelului e ocupatã de gros-planul lui Dorel Viºan (colonelul de Securitate care se autodenunþã, ºi pe afiº, cît de demonic e). Surprizã însã: axul interior al piramidei compoziþionale e Statuia Libertãþii de la New York, care susþine gros-planul colonelului de Securitate, ochii PMR ºi steagul SUA de deasupra. În dreapta ºi în stînga înaltei statui, rãmîne însã destul loc în afiº pentru douã medalioane cu cupluri erotice, figurate de ªerban Ionescu, care o priveºte circumspect pe Daniela Nane (amorsã), ºi de graþioasa Maria Dinulescu, care iese din capul miniaturizat al crapulosului Valentin Teodosiu. În fine, la baza piramidei, întinºi pe orizontala întregii lãþimi a afiºului, sînt, bineînþeles, protagoniºtii oarecum anonimi - deja pomenita Daniela Nane ºi Mihai Stãnescu. Cei doi, pe punctul de a iniþia actul inevitabil, sînt încã îmbrãcaþi, contrar a ceea ce vedem în secvenþele-cheie de pe ecran, cu "dialoguri" abisale (din pãcate, absente din afiº), în cele mai împreunate poziþii. Iar (deºi am spus deja "în fine") deasupra propriilor picioare, e, pentru a treia oarã, Daniela Nane, aici într-un prim-plan care etaleazã placiditatea îmbujoratã ºi suficentã sieºi a unei scriitoare disidente.

07 Oct 2008, 01:50	#51
Pitbull Unlikely Messiah Join Date: Dec 2004 Location: Bucharest Posts: 16,822	"Dincolo de America" - între hohote de rîs ºi stupefacþie Valerian Sava - Observator Cultural, octombrie 2008 Am vãzut "filmul" "Dincolo de America" de patru ori (sînt de acord cu Anca Grãdinariu, care scria în ziarul festivalului de la Cluj, AperiTIFF, cã nu avem de-a face cu ceea ce se numeºte îndeobºte film, drept care am folosit ghilimele). L-am vãzut de patru ori, dar nu în virtutea normei propuse de inegalabilul nostru înaintaº D.I. Suchianu, care impunea aceastã rigoare cronicarului de specialitate (pentru Zarifopolul criticii de film, a patra vizionare este necesarã dupã ce ai scris cronica, dar înainte de a o trimite la tipar). Nici nu aveam, de altfel, intenþia de a compune o cronicã. Fiindcã, dacã Iulia Blaga a apreciat cã "Dincolo de America" e "cel mai prost film" pe care l-a vãzut vreodatã, eu, în schimb, sînt pentru întîiaºi oarã în situaþia de a retracta o devizã proprie: pentru un profesionist, nu existã produs ecranic despre care sã nu se poatã scrie o cronicã. Ei bine, pelicula semnatã de Eugen ªerbãnescu ("scenariul ºi dialogurile") ºi de Marius Th. Barna ("regia") mã face sã-l înþeleg pe un coleg care a refuzat oferta, suspendîndu-mã pe mine deasupra neantului. Am vãzut subprodusul de patru ori, ca urmare a unor obligaþii inconturnabile, deºi trebuie sã mãrturisesc cã, dupã o primã vizionare de lucru ºi confidenþialã din luna februarie 2008, la ediþia din varã a IPIFF-ului de la Mamaia-Constanþa, am intrat în salã doar cîteva minute, curios sã vãd reacþia spectatorilor. Am spus-o ºi la conferinþa de presã care a precedat, sãptãmînile trecute, lansãrii în cinematografe (cînd am contemplat corpul delict a treia oarã): pe parcursul primelor douã treimi ale proiecþiei, "lumea" (între 7 ºi 30 de persoane) rîde, uneori în hohote, iar în ultima treime a spectacolului se lasã în salã o tãcere adîncã, doar spre final mai auzindu-se ceva chicote anemice. Comunicîndu-i aceste constatãri, l-am întrebat pe M.Th. Barna cum interpreteazã reacþiile schimbãtoare ale fiecãrei audienþe, indiferent de profilul sãlii ºi de nivelul cinefiliei. Rãspunsul împricinatului a fost cã, probabil, publicul e impresionat, în cele din urmã, de ceea ce vede pe ecran ºi cã îºi trãieºte emoþiile în tãcere. E ceea ce m-a determinat sã vãd filmul (uite cã mã ia gura pe dinainte) a patra oarã, dupã premierã, la Cinema Studio, luni, 29 septembrie 2008., la ora optimã a fluxului virtual, 17.30. Cînd a trebuit sã las la casã preþul a trei bilete, fiindcã înainte de mine nu intraserã în salã decît doi spectatori ºi proiecþia nu putea începe fãrã minimum cinci (la plecare, mi-am recuperat totuºi echivalentul a douã dintre tichete, întrucît cvorumul se întrunise finalmente). Ratare completã din parte-mi: sala goalã inhibã orice manifestare a rãtãciþilor în întuneric, fiecare consumîndu-ºi stupefacþia introvertit. Iar cînd lumina s-a aprins ºi am reuºit sã mã ridic din fotoliu, eram singur-singurel (alte proiecþii ale zilei au fost suspendate, fiindcã nu s-a gãsit nimeni dispus sã plãteascã 3-4 bilete). Acesta este bilanþul "recîºtigãrii publicului pentru filmul românesc" prin filme epice etc. - una dintre numeroasele teorii lozincarde lansate de "scenaristul" E. ªerbãnescu în calitate de director general al CNC, din octombrie 2006, în urma unui concurs trucat, cum au semnalat cei 15 critici de film, semnatari ai scrisorii deschise din ianuarie 2007, dupã fraudarea "legalã" a concursului de proiecte din decembrie 2006, cînd am cerut ministrului de resort destituirea sus-numitului; ceea ce ministrul ar putea face mãcar acum, preelectoral, nu din cauza nulitãþii probate pe ecran, ci a celei prea bine demonstrate directorial de cumulard. La ieºirea de la Cinema Studio, am adãstat cîteva minute în faþa afiºului "Dincolo de America", scoþînd din geantã reportofonul salvator pe care obiºnuiesc sã înregistrez, în timpul proiecþiilor, remarcele de detaliu efemere din interstiþiile prin care cinemaul fiinþeazã veritabil. Sub antetul Centrului Naþional al Cinematografiei, alãturi de înscrisurile ParadoxFilm (bine gãsit!) ºi TVR (?!), e titlul produsului, scris chiar în culorile ºi cu stelele de pe drapelul þãrii titulare. Imediat sub titlu, sînt doi ochi imenºi, dar impersonali, nu însã fãrã o sugestie transparentã, ca ºi drapelul de mai sus: lîngã ochiul drept, vedem secera, ciocanul ºi boabele de grîu, care le înconjoarã, în insigna Partidului Muncitoresc Român (e vorba de anii '50). În compoziþia triunghiular-piramidalã a afiºului, aducînd puþin cu icoana Sfintei Treimi (dovadã ºi noriºorii albi de la baza tabloului, pe care plutesc toate elementele acestuia), poziþia porumbelului e ocupatã de gros-planul lui Dorel Viºan (colonelul de Securitate care se autodenunþã, ºi pe afiº, cît de demonic e). Surprizã însã: axul interior al piramidei compoziþionale e Statuia Libertãþii de la New York, care susþine gros-planul colonelului de Securitate, ochii PMR ºi steagul SUA de deasupra. În dreapta ºi în stînga înaltei statui, rãmîne însã destul loc în afiº pentru douã medalioane cu cupluri erotice, figurate de ªerban Ionescu, care o priveºte circumspect pe Daniela Nane (amorsã), ºi de graþioasa Maria Dinulescu, care iese din capul miniaturizat al crapulosului Valentin Teodosiu. În fine, la baza piramidei, întinºi pe orizontala întregii lãþimi a afiºului, sînt, bineînþeles, protagoniºtii oarecum anonimi - deja pomenita Daniela Nane ºi Mihai Stãnescu. Cei doi, pe punctul de a iniþia actul inevitabil, sînt încã îmbrãcaþi, contrar a ceea ce vedem în secvenþele-cheie de pe ecran, cu "dialoguri" abisale (din pãcate, absente din afiº), în cele mai împreunate poziþii. Iar (deºi am spus deja "în fine") deasupra propriilor picioare, e, pentru a treia oarã, Daniela Nane, aici într-un prim-plan care etaleazã placiditatea îmbujoratã ºi suficentã sieºi a unei scriitoare disidente.