|
Comunism, sex ºi „Casablanca“
Alexandra Olivotto - Cotidianul
Cãlcând în picioare orice logicã elementarã, filmul „Dincolo de America“ e un afront adus inteligenþei unui organism monocelular pe bani publici. Scenaristul e directorul Centrului Naþional al Cinematografiei, Eugen ªerbãnescu.
Gluma care este „Dincolo de America“ (regia Marius Barna) începe cu caietul de presã; de acolo afli cã pelicula se vrea „Un Casablanca est-european“ ºi „un thriller psihologic, cu inserþii erotice care includ atât sentimentul cel mai genuin, cât ºi sexualismul cel mai cinic - ca arhetipuri codificate ale unei societãþi închise, coercitive, dictatoriale“. Remarci greºeala de vocabular, strângi din dinþi ºi mergi mai departe, iar filmul þine pasul cu tine, recompensându-þi aºteptarea: prima replicã include un dezacord. „A fost odatã un bãiat ºi o fetiþã“, glãsuieºte cu o emoþie jalnic mimatã Daniela Nane (Parkinsonul de la final îi iese mult mai bine).
Ea o interpreteazã pe Milena, o scriitoare disidentã cicã, în conflict cu „sistemul“ pentru cã, deoarece marinarul din cartea ei se omoarã, colonelul de securitate Marcus (Dorel Viºan) decide cã autoarea incitã la sinucidere. ªi pelicula continuã în aceeaºi logicã fulminantã, toþi fiind îndrãgostiþi de Milena: directorul ºcolii care o angajeazã când decade din calitatea de scriitoare (ªerban Ionescu), tovarãºul Stan (Valentin Teodosiu) ºi zidarul Manu (Mihai Stãnescu), pe care, la rândul ei, îl iubeºte Ingrid (Maria Dinulescu).
„Sunt tovarãºul Stan, am putere mare“ e o mostrã care ilustreazã calitatea replicilor. I-a revenit lui Teodosiu, care probabil s-a distrat copios, deoarece se alege ºi cu sex oral - fiþi liniºtiþi, regizorul Barna se fereºte de nuditate ca de dracul, nu veþi vedea nimic indecent -, cu o tentativã de viol ºi cu o secvenþã care sfideazã logica: se oferã s-o ducã pe Nane cu motocicleta la ºcoalã. Care se aflã la un metru de ei. ªi mai torid este Viºan, deþinãtorul sarcinii antologice de a o „viola“ pe Nane cu propriul ei volum de prozã (pe care autoarea oricum îl citeºte tot filmul). ªi ce-i al zidarului Manu e pus deoparte: pentru a-ºi proba integritatea, el dã de bunãvoie cu capul într-un... zid, pe care îl ºi strãpunge.
Întreaga peliculã e un dezacord cap-coadã, te ºi miri între câte elemente: Daniela Nane e îmbrãcatã, în anii ’50 ai comunismului, precum Anna Karenina. Nu cã decorurile ar reflecta în vreun fel epoca, alcãtuind un talmeº-balmeº cronologic. Actorii joacã la fel de expresiv ca niºte umeraºe, iar calitatea sunetului e mai bine trecutã sub tãcere. Regia ºi scenariul îºi dau mâna pentru a asigura o copioasã comedie involuntarã, la care, la vizionare, s-a râs atât de mult cã nu se mai auzeau replicile.
|