[Cazeemeer]

Acest "si gata", rostit dupa o scurta pauza, astupa definitiv orice tunel secret prin care s-ar mai putea intoarce in trecut.

Exact asa mi se pare si mie, ca schimbul ala de replici e un fel de conventie (nu stiu daca asumata si de personaje, dar cel putin intre Boogie si spectator) ca ce s-a intamplat in seara trecuta (si, prin extensie, toate amintirile pe care incerca sa le retraisca) e un capitol inchis si ca acum, chiar daca n-are de gand sa dea explicatii despre asta, e pregatit sa isi asume rolul de sot si de tata.

Cred ca din perspectiva asta priveste Boogie chestia cu prostituata. In momentul in care in dialogul despre cum s-ar putea distra a doua zi, unul din prieteni il mentioneaza pe copil, asta ii reaminteste ca drumul pe care l-a ales e clar si ca nu poate fi evitat, deci ca partea de viata pe care vrea s-o rememoreze e de domeniul trecutului. Faptul ca nu se intoarce exact in momentul ala la familie nu arata decat ca, inainte de a renunta complet la o parte importanta a vietii lui, simte nevoia sa faca un gest care sa ii ramana clar ca un marcaj, un ultim moment al tineretii.
Ar fi fost mult prea hollywoodian ca in momentul ala sa ia decizia 'corecta' (asa cum face Kevin Spacey in "American Beauty") si sa aleaga ostentativ viata de familie. Pe de alta parte, o tranzitie subtila, fara un marcaj de un fel sau de altul, ar fi sugerat ca intoarcerea la familie e doar o consecinta a inabilitatii de a retrai anii de liceu, nu o decizie constient asumata de a trece la o alta faza.

E drumul incolor al unor tineri mediocri, care s-au intalnit dupa ceva ani; e drumul banalitatii, al cliseelor rostite, al plictiselii de cuplu si al prieteniei superficiale; sunt evocate intamplari din liceu (cum sade bine la orice intalnire intre niste pulamaci), se bea si "se da o buca" dar lipseste o anumita caldura intre ei, inefabilul unor legaturi trainice; rezulta multe replici goale si momente de plictiseala pentru spectator.

Cred ca toate astea (minus partea cu "momente de plictiseala pentru spectator", care cred ca depinde de cine e spectatorul intrebat; personal chiar n-am fost plictisit) sunt exact lucururile pe care si-a propus Radu Muntean sa le prezinte. Oamenii reali chiar vorbesc mult despre nimic, chiar au prietenii care se dovedesc lipsite de profunzime dupa ce trec anii si chiar se trezesc in momente in care viata lor nu e dominata decat de o plictiseala difuza. Asta e chiar subiectul filmului.
Din punctul meu de vedere, un film despre oameni neinteresanti poate fi extrem de interesant, atunci cand perspectiva e una care stie sa ridice niste probleme, si aici chiar situatia asta este. Si mai exista un factor: atunci cand dialogurile reusesc sa surprinda in mod intentionat un anumit gen de vid intelectual al dialogurilor reale (asa cum se intampla si in unele scene din "Moartea domnului Lazarescu" sau in scena mesei in familie din 432), chestia asta in sine face filmul captivant (sau macar amuzant).