Inteleg de ce Gionloc pomeneste de nihilism (e inca valabila observatia referitoare la eticismul ardelenilor
) acolo unde e vorba de o acuta criza de constiinta. Nu cred ca Boogie va deveni (sau a devenit deja dupa escapada) un barbat pentru care "valorile traditionale ale familiei" sunt lipsite de sens. As indrazni sa spun ca acest ratat plonjeu temporal este chiar necesar. El capata certitudinea irecuperabilului si, complementar, reevalueaza situatia in care se gaseste. In final, cand Smaranda il intreaba daca a fumat, raspunde sec: "Doua tigari. Si gata.". Acest "si gata", rostit dupa o scurta pauza, astupa definitiv orice tunel secret prin care s-ar mai putea intoarce in trecut. Nu mai fortez o analogie intre castelul de nisip pe care il construieste impreuna cu fiul si zglobiul sau schiopatat adolescentin care il istoveste.
E adevarat ce spune Pitbull despre frustrari, insa Boogie tocmai scapa de una care l-ar fi putut clatina serios. E si un film despre ce se petrece cand nostalgia nu mai e simpla contemplare a unui taram inaccesibil, ci devine fermentul unei revolte furioase impotriva limitelor (Gorzo rulz, stiu :oops: ). Din acest pdv secventele de la inceput in care ii priveste pe acei pusti ce vor sa intre in apa sunt esentiale. In fond, intreagul film e schitat subtil inca de cand Boogie intra in apa. Camera il pandeste in spate si el inoata inapoi la mal, inapoi la viata de familie. Baia rece (ca sa nu zic dusul, desi baia suna ca dracu) era insa inevitabila.