[silver_boy]

N-am "prins" din pãcate niciun volum din Fãnuº Neagu...
în schimb îl citeam "retrospectiv" ºi cu pasiune prin
"Almanahele" Literare din anii 60-70...avea o rubricã
permanentã unde scria un soi de prozã-poeticã a la
Turgheniev ºi unde fraza era întotdeauna lungã,
alambicatã,...plus foarte multe articole în Literatorul...en fine,
Fanus Neagu a fost / se stie / un inregimentat al fostului
sistem dar vorba bancului “noi nu de aia il iubim”….
textul de mai jos a fost publicat de Tuca, (
acu vreo 2/3 saptamani) la insistentele bardului,
satul peste poate de indecenta morbida a hienelor de presa ....


Dragã Marius Tucã,
În numele amiciþiei ce ne leagã,te rog sã inserezi
în Jurnalul Naþional aceste rînduri adresate multor
ziariºti sau reporteri din mass-media centralã,
tineri sau mai puþin tineri, dar toþi de o seamã
cu barbaria. O fac atît în numele meu, cît ºi al
unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu
ºi ªtefan Iordache, hãrþuiþi, ca ºi mine,
cu neruºinare tenace, de niºte condeie butucãnoase.

Vã e foame de moarte de ne cãutaþi prin
toate spitalele? Aºteptaþi-o cu încredere
în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit
la nici o întîlnire. Cei care nu mã credeþi,
puneþi mîna pe o lamã ºi ascuþiþi-o pe venele de la o mînã.
Straniu e faptul cã majoritatea dintre voi vor muri
fãrã sã se fi nãscut. Un scriitor german, Hans Fallada,
a scris un roman intitulat "Fiecare moare singur".
Mãcar pentru simpatia pe care o purtaþi scriitorilor
strãini – cei români de mult nu mai intrã în discuþie –,
încordaþi-va sã gãsiþi o explicaþie pentru lipsa umbrei
voastre pe copertele istoriei contemporane ºi lãsaþi-ne
pe noi în pace. Cred însã cã exemplul Fallada,
pe care l-am ales, nu e fericit, întrucît, dacã
vã mai spun cã tot el a scris ºi romanul
"Banii nu fac doi bani", aleluia!, voi,
care ºtiþi cã banii fac totul.

Da, sînt bolnav – cancer de prostatã
cu diseminãri –, mã tratez la Spitalul
Elias (mã opresc sã fac o plecãciune
în faþa medicilor, asistentelor,
infirmierelor ºi tuturor slujitorilor
acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni)
ºi nu doresc altceva decît sã mã lãsaþi în pace
cu nenorocul, suferinþa, spaimele ºi speranþele mele.
Eu ºtiu sã îndur, vîrsta m-a învãþat multe,
dar am o familie, rude, prieteni pe care-i
îngroziþi cînd mã îngropaþi a doua oarã
în decurs de ºase luni. Vã întreb: o faceþi
din pustiu sufletesc sau din cea mai elementarã
lipsã de conºtiinþã profesionalã? Apoi,
ce bucurie vã trezeºte suferinþa altora?
ªi, mai ales, pentru ce ne vreþi dincolo de dincolo?
Literaturã nu citiþi, prin urmare nici cãrþile mele,
la film nu mergeþi, la teatru nici atît. Îmi închipui
cu toatã sinceritatea cã nici de urît nu ne urîþi.
Atunci nu încape decît o singurã explicaþie:
sînteþi mînaþi cu biciul de patronii voºtri sã
aduceþi ºtiri ce sã sature aºteptãrile unui public,
de voi înºivã format metodic, de-a lungul timpului,
ca amator de telenovele imbecile,
senzaþionalism ieftin, erotism vulgar etc.