[marx]

aci mai raspund si gata...

te bruschezi in propriile ginduri ca o fata mare (si devii teatral) !
ce e prea de tot - sa iti treaca ceva prin cap?
intotdeauna cind scriu un text despre un film care poate naste pasiuni puternice in spectator, care ii lucreaza sentimentele, caut sa fac comparatii pe latura asta (a impresiei puternice pe care o lasa in spectator) cu alte filme. algiers mi-a venit in cap, a plecat rapid, straight story a ramas pentru citeva motive precise, a venit zabriskie si the dreamers pentru alte citeva lucruri.
mio fratello nu este identic cu niciunu dintre ele (nu am zis niciunde ca ar fi identice), fiecare are rostu si interesele sale, dar, dpdv al sentimentelor transmise, ele se pot intilni undeva - in proiectiile spectatorilor.

omule, esti un nefericit daca tu kiar crezi in aburelile astea:
prima data te-am citit, la indemnul unei prietene, care era uluita cum ai putut sa intersectezi The Bothersome man si Milionarii de week-end. oricum, intreaga ta cronica a filmului norvegian era ca un banc pleostit.
apoi te-am citit cand Herbert ti-a sesizat o neptrivire de idei, cred ca la filmul lui nicolaescu, dar tu nu te-ai obosit sa-i dai explicatii.
iar ce sa mai zic de acum...este evident pt oricine care are o ratiune functionala si o cultura vizuala ca tu nu stapanesti sensul cuvintelor si nu reusesti sa armonizezi emotiile cu ratiunea, pana la urma actul scrierii este coordonat rational.
oare te intreb, nu era mai bine sa acompaniezi Mio FRatello cu filme din aceeasi traista, gen Diarios de motocicleta sau Eres mi héroe, adica sa oferi o explicatie valida si pentru cei ce nu au simtit apusul de soare din Alvin Straight similar cu cel din filmul lui Luchetti?!
oricate filme ai vedea, daca nu stapanesti mecanismul analogiei, emotiile tale sunt nule pt ceilalalti.