[marx]

tovarase, sine ira (et studio, la o adica), iaca iti raspund, macar cu atit is dator cinemagiei ca postare, daca tot asez p-aci linkuri in voie, mai nou

1. e dublu si, cum cazul Accio ti se pare clar, vorbesc doar de Manrico - si el evolueaza dinspre 'donjuan' spre activist politic acerb, un soi de terorist. e o mutaite importanta in atitudinea lui. (si, din pacate, ca militant nu e atit de cuceritor cum e ca donjuan.)

dragule, te uiti degeaba la filme. Manrico poseda aceeasi okeada cheguevarista de la inceput pana la sfarsit, iar singura lui evolutie este de la activismul gurist la cel terorist. Accio este singurul care are dileme, deziluzii, framantari, care isi skimba perceptiile si optiunile.
si te mai intreb, daca intr-un film sau roman sunt mai mult de 2 personaje cu traiectorii existentiale oscilante cum il numesti: bildungsroman multiplu?!

2. daca citeai sau citai si urmatoarele doua propozitii si daca parcurgeai cu antentie paragrafele anterioare treaba ar fi fost mai clara. problema e ca te legi (isteric) de o formulare locala, nu de coerenta unui fragment.

in rindurile acelea vorbeam de o dualitate care isi face simtita prezenta tot filmul - revolta si angajamentul politic (acesta din urma in crescendo pt Manrico) + relatia dintre frati. eu am fost mai sensibil la relatia fratilor si la evolutia ei, e o problema care ma incarca mai mult. fazele politice deveneau destul de ilare datorita personajelor care se implicau in ele, tocmai de aceea le consideram secundare. asta, dupa cum subliniez in articol, pina in clipa in care cei doi frati se intilnesc in cafenea si apare politia. atunci devine totu clar... abia atunci politica devine esentiala si e clar ca a fost determinanta macar pt destinul unuia dintre frati!! insa doar pentru o clipa, imediat isi pierde caracterul primordial si filmul se intoarce la povestea de familie. pentru mine asta a fost neincetat cadrul esential al istoriei - familia.
exemplul tau cu boala e in regula, ai dreptate.. asa e si cu politica in film - ajungi la un moment dat sa vezi ca a fost determinanta, insa pina atunci e mai mult balacareala (una simpatica!). de unde dualitatea, etc...

uite ce simplu a spus intr-o fraza Iulia Blaga:
povestea puternicã a fraþilor Accio ºi Manrico Benassi, urmãritã pe parcursul a 15 ani. 15 ani de luptã ideologicã ºi pasionalã care duc la o concluzie implacabilã: prea puþine lucruri pot eroda dragostea de frate.

intilnirile dintre Francesca si Manrico au avut drept motiv manifestele politice in masura in care Amedeo e un manifest politic! or el nu imi pare a fi un astfel de manifest... mi-e mai clar ca cei doi se voiau unu pe altul decit ca ar fi avut vreo finalitate politica in gind.

am afirmat ca intre Francesca si Manrico a existat mereu un LIANT politic, nu un "motiv" cum aiurea insinuezi din nou.
de fapt, asta e si cuvantul potrivit. Politicul a fost snurul pe care s-a inlantuit intreaga trama a filmului. A fost panza pe care regizorul ne=a pictat filmul.
nu poti afirma nonsalant ca Politicul a fost in plan secundar cand a fost expus peste tot. cand totul se invarte in jurul lui ca pamantul in jurul soarelui (deja ma simt ca un Galilei in fatza unei sali de inkizitori stupizi ce refuza orice argument)

intr-adevar, e o expresie paradoxala, dar illotempore a descifrat-o perfect, fara dureri de cap, asa cum reiese in mod normal din parcurgerea textului. cind te blochezi intr-o propozitie, cind nu vezi si fragmentul (coerenta), sensurile se incetoseaza...

aceeasi dualitate am vrut sa o prezint si in referirea la straight story si zabriskie. am vrut sa pun in loc de zabriskie battle of algiers, insa am considerat ca e mult prea dur pentru ce avem aci pe plan politic. referirea la alvin si zabriskie e legata de atmosfera pe care o transmite filmul spectatorilor (in speta ce mi-a transmis mie) - iar la final era un fel de sfirseala in genul alvin straight, insa imi sufla in ceafa gindul ca anarhia sadita cu mina ta... si m-am gindit la zabriskie pentru implicatile politice si filosofarea posibla pe marginea filmului (si pe marginea filmului italian, adica). apoi, in penultima fraza a paragrafului respectiv, inainte de comparatie cu Dreamers, revin la asemanarea cu straight story si vorbesc despre durerea tandra a apusului linistit - e durere fiindca e o moarte in cazul Mio Fratello, e tandra fiindca il motiveaza pe Accio si, astfel, impactul ei e mai putin violent asupra celui care o traieste - in filmul lui Lynch e durere fiindca urmeaza sfirsitul vietii, e tandra fiindca nu a ajuns inca la personaje... e sentimentul dulce-amar, intr-o exprimare diferita. apoi e implicatia sociala a momentului, intreprinderea lui Accio din final - unde Straight Story e depasit, evident...

ohh nu, asta e prea de tot. nu poti atasa orice film politic de aceasta minunata alegorie italiana. cum ai putut sa te gandesti la Batalia pt Alger cand Accio isi scria caligrafic temele la mate? jeez...
omule, Alvin Stright, Zabriskie si Mio fratello sunt filme din galaxii diferite. fiecare se deruleaza pe partia lui.