[gionloc]

hai s-o luam pedagogic:
1. de ce e dublu bildungsroman? eu l-am vazut doar pe Accio evoluand.
2. "politica ramane in secundar, dar e determinanta pt personaje".
well, daca politica e secundara, atunci ce e in prim-plan?
90% din secventele filmului sunt in perimetrul politic, pana si intalnirile lui Marinco cu tipa aia (i-am uitat numele) au liant politic (initial manifestele, ulterior manifestatiile).
si totusi, lasand filmul la o parte, cum e posibil ca "secundar" sa fie pe acelasi palier cu "determinant"?
si-n medicina, cand ai o boala adiacenta si mai putin manifesta se poate numi ca e o boala secundara, dar cand devine acuta automat isi depaseste limitele "secunde". e logic, ce dreacu.....


iar despre filmele alaturate, Alvin & Zabriskie, fac parte din humorul indigest al lui gionloc. un nonsens.

tovarase, sine ira (et studio, la o adica), iaca iti raspund, macar cu atit is dator cinemagiei ca postare, daca tot asez p-aci linkuri in voie, mai nou

1. e dublu si, cum cazul Accio ti se pare clar, vorbesc doar de Manrico - si el evolueaza dinspre 'donjuan' spre activist politic acerb, un soi de terorist. e o mutaite importanta in atitudinea lui. (si, din pacate, ca militant nu e atit de cuceritor cum e ca donjuan.)

2. daca citeai sau citai si urmatoarele doua propozitii si daca parcurgeai cu antentie paragrafele anterioare treaba ar fi fost mai clara. problema e ca te legi (isteric) de o formulare locala, nu de coerenta unui fragment.

in rindurile acelea vorbeam de o dualitate care isi face simtita prezenta tot filmul - revolta si angajamentul politic (acesta din urma in crescendo pt Manrico) + relatia dintre frati. eu am fost mai sensibil la relatia fratilor si la evolutia ei, e o problema care ma incarca mai mult. fazele politice deveneau destul de ilare datorita personajelor care se implicau in ele, tocmai de aceea le consideram secundare. asta, dupa cum subliniez in articol, pina in clipa in care cei doi frati se intilnesc in cafenea si apare politia. atunci devine totu clar... abia atunci politica devine esentiala si e clar ca a fost determinanta macar pt destinul unuia dintre frati!! insa doar pentru o clipa, imediat isi pierde caracterul primordial si filmul se intoarce la povestea de familie. pentru mine asta a fost neincetat cadrul esential al istoriei - familia.
exemplul tau cu boala e in regula, ai dreptate.. asa e si cu politica in film - ajungi la un moment dat sa vezi ca a fost determinanta, insa pina atunci e mai mult balacareala (una simpatica!). de unde dualitatea, etc...

intilnirile dintre Francesca si Manrico au avut drept motiv manifestele politice in masura in care Amedeo e un manifest politic! or el nu imi pare a fi un astfel de manifest... mi-e mai clar ca cei doi se voiau unu pe altul decit ca ar fi avut vreo finalitate politica in gind.

intr-adevar, e o expresie paradoxala, dar illotempore a descifrat-o perfect, fara dureri de cap, asa cum reiese in mod normal din parcurgerea textului. cind te blochezi intr-o propozitie, cind nu vezi si fragmentul (coerenta), sensurile se incetoseaza...

aceeasi dualitate am vrut sa o prezint si in referirea la straight story si zabriskie. am vrut sa pun in loc de zabriskie battle of algiers, insa am considerat ca e mult prea dur pentru ce avem aci pe plan politic. referirea la alvin si zabriskie e legata de atmosfera pe care o transmite filmul spectatorilor (in speta ce mi-a transmis mie) - iar la final era un fel de sfirseala in genul alvin straight, insa imi sufla in ceafa gindul ca anarhia sadita cu mina ta... si m-am gindit la zabriskie pentru implicatile politice si filosofarea posibla pe marginea filmului (si pe marginea filmului italian, adica). apoi, in penultima fraza a paragrafului respectiv, inainte de comparatie cu Dreamers, revin la asemanarea cu straight story si vorbesc despre durerea tandra a apusului linistit - e durere fiindca e o moarte in cazul Mio Fratello, e tandra fiindca il motiveaza pe Accio si, astfel, impactul ei e mai putin violent asupra celui care o traieste - in filmul lui Lynch e durere fiindca urmeaza sfirsitul vietii, e tandra fiindca nu a ajuns inca la personaje... e sentimentul dulce-amar, intr-o exprimare diferita. apoi e implicatia sociala a momentului, intreprinderea lui Accio din final - unde Straight Story e depasit, evident...