[Pitbull]

Un interviu de acum câtiva ani...


ªtefan Iordache:
"Am jucat prea mult"

Bucurându-se de un prestigiu greu de egalat, atât pe scenã cât ºi pe ecran, ªTEFAN IORDACHE (n. 3. 02. 1941, în Bucureºti) este, cu siguranþã, în constelaþia actorilor români, o stea de primã mãrime. Expresivitatea profundã a chipului, silueta austerã, ca ºi acurateþea gestului dramatic dominator sunt, de altfel, o minã de aur interpretativ, care l-ar fi impus, fãrã îndoialã, oriunde. (Sã nu uitãm cã debutul sãu pe ecran cu rolul din "Strãinul" a fost marcat, în 1964, cu un premiu la Karlovy Vary.) Dupã ce a strãbãtut cu succes o galerie tipologicã de o complexitate ieºitã din comun, acum, la apogeul carierei, acasã la domnia sa, în cadrul cel de toate zilele, sensibilitatea discretã a actorului rãzbate prin cortina de fier a mãsurii sale dintotdeauna.

Cornelia Alexoi: - Domnule ªtefan Iordache, spuneþi-mi, vã rog, care este cea mai importantã lecþie pe care v-a dat-o viaþa, pânã în prezent?
ªtefan Iordache: - Sã nu încerc s-o înºel; pe ea, pe viaþã...

C.A.: - Ce modele aþi avut?
ªt.I.: - Nici unul... Nici nu-mi place cuvântul. Am avut noroc ºi am debutat cu Ileana Predescu, care a avut generozitatea sã joace cu mine în "Tigrul", de Murray Schishgal, la Teatrul "Nottara". În primul meu film, "Strãinul", am fost alãturi de Ciubotãraºu, Calboreanu, Fory Etterle, George Mãruþã. M-au sprijinit foarte mult. E important sã creºti lângã un copac mare... Nu în umbra lui... Lângã el.

C.A.: - Ce locuri credeþi cã v-au marcat, cel mai mult, personalitatea?
ªt.I.: - Am crescut în cartierul Rahova ºi în Calafat... (Sunt oltean, de meserie.) Douã locuri care m-au marcat profund. Am crescut într-o libertate totalã. Cea mai minunatã perioadã a vieþii mele a fost copilãria ºi adolescenþa.

C.A.: - Spuneþi-mi dacã v-aþi gândit încã de atunci sã deveniþi actor.
ªt.I.: - Niciodatã. Nu fac parte dintre aceia care au visat, de mici, sã fie actori ºi nici nu vreau sã mor pe scenã. Am dat la medicinã, n-am intrat ºi - m-am fãcut actor.

C.A.: - Existã o reþetã a succesului - ce credeþi?
ªt.I.: - Dacã ar ºti-o cineva, s-ar vinde în farmacie. Nu deþine nimeni reþeta asta; decât Dumnezeu. Dacã nu eºti cu picioarele pe pãmânt, te poate dãrâma succesul. (Eu nu prea pronunþ cuvântul ãsta.) Viaþa are însã grijã, tot timpul, sã-þi dea câte un pumn în cap pentru a te aduce unde trebuie.

C.A.: - Ce genuri de roluri regretaþi cã nu aþi interpretat?
ªt.I.: - Nu am regrete. Nu mi-am dorit nici unul dintre rolurile pe care le-am avut. Mi-au venit în întâmpinare. Am jucat, oricum, prea mult. Am avut foarte mult noroc pânã acum.

C.A.: - Ar fi interesant sã ºtim dacã aþi fost vreodatã numit ºi în viaþa realã cu numele vreunui personaj pe care l-aþi interpretat.
ªt.I.: - Da. Când stãteam la o coadã la lapte, prin anii '70. Cineva a zis - "Uite-l pe Hamlet la coadã la lapte!".

C.A.: - Cum vã apropiaþi de personajele dumneavoastrã?
ªt.I.: - Tiptil... Cu grijã... Cu spaimã... E o luptã pe care o dau ca sã-mi cunosc omul pe care va trebui sã-l nasc.

C.A.: - Ce ritual aveþi în ceea ce priveºte pregãtirea unui spectacol?
ªt.I.: - Mã duc cu trei ore înainte, revãd textul ºi încerc sã intru în atmosfera din teatru. Nu poþi sã sari din pat direct pe scenã.

C.A.: - Cu ce sentiment vã urmãriþi propriile filme?
ªt.I.: - Nu prea îmi place sã mã uit în oglindã... Am o senzaþie ciudatã când îmi vãd filmele. Parcã n-aº fi eu... Mã mir ºi eu de ceea ce pot sã fac acolo.

C.A.: - Ce vi se pare cel mai greu în meseria dumneavoastrã?
ªt.I.: - Somnul de dupã spectacol... Care nu mai vine...

C.A.: - Când vã uitaþi în urmã, la tot ceea ce aþi întreprins pânã acum - care ar fi cuvântul pe care l-aþi folosi ca sã definiþi aceastã aventurã?
ªt.I.: - Mama.

A consemnat
Cornelia Alexoi