[herbert]

Iata ce scrie Mircea Cartarescu despre bac, caragiale si alte valori nationale.
comentariu in evz, 30 mai 2008.

Sãriþi, oameni buni, ni-l furã pe Caragiale!


Mare scandal mare la Bacul de anul acesta în privinþa subiectelor pentru literatura românã. Ministrul învãþãmîntului, se spune în articole înfierante, cu un iz stãruitor de „România Mare“, i-ar fi dat afarã din cultura românã pe Caragiale, Creangã sau Cãlinescu pentru a-i înlocui cu discursurile lui Jonathan Scheele, raportul comisiei „Tismãneanu“ ºi Ghidul cetãþeanului român în Uniunea Europeanã. Nu se ºtie de ce în toatã povestea asta sunt amestecate, absolut fãrã nicio legãturã, numele meu ºi al lui Andrei Pleºu, daþi exemplu stãruitor de decadenþã (probabil) a literelor româneºti de azi faþã de marile epoci trecute. Pur ºi simplu, Pleºu ºi cu mine suntem siliþi sã venim „la pachet“ cu comisia „Tismãneanu“ ºi celelalte.

Acum, nici Adomniþei nu e o luminã. Cã a atins în alegerea subiectelor de Bac puncte sensibile ale extrem de iritabilei noastre stime de sine ar putea fi interpretat ºi ca un act de curaj, dar declaraþia sa cã, prin subiectele de la Bac, „se cultivã dimensiunea europeanã a României, ºi nu spiritul îngust ºi dogmatic al altor vremuri“, este, prin ambiguitatea ei, gaz turnat peste foc absolut gratuit. La o citire superficialã, poþi înþelege cã Eminescu sau Caragiale reprezintã spiritul îngust ºi dogmatic al altor vremuri, ºi nu criticii protocroniºti ºi naþionaliºti din perioada comunistã la care se referea, de fapt, Adomniþei, ºi care sunt exact cei ce protesteazã azi, cu cât mai vehement, cu atât mai ridicol. Cãci totul nu e decât o falsã problemã, un sofism exploatat în stil melodramatic (vai, ni-l iau pe Eminescu! ne lasã fãrã Caragiale! lasã tineretul pradã lui Cãrtãrescu, lui Pleºu ºi maneliºtilor!) de cãtre cei care încã-l includ în manualele ºcolare pe Adrian Pãunescu ºi care, în loc de o culturã vie, un Eminescu viu, un Caragiale viu, un Nichita Stãnescu adevãrat, preferã figuri mitizate, hieratice ºi statuare, „valori ale neamului“, neschimbãtoare asemenea Celui Veºnic. Din cauza unora ca ei s-a exilat Caragiale, acuzat vehement, în vremea lui, de lipsã de patriotism ºi de denigrare a poporului român. Dacã Eminescu ar fi trãit azi, inºi ca aceºti critici l-ar fi rãstignit a doua oarã. Nu de Eminescu, de Creangã sau de Cãlinescu îi doare pe ei, cãci, în definitiv, nimeni n-a dat încã afarã pe nimeni dintr-o culturã, în afarã de lipsa de talent. Nu niºte amãrâte de subiecte de Bac fac cultura românã, ci cãrþile, ceea ce existã dincolo ºi dincoace de învãþãmânt. Câtã vreme nu sunt arse cãrþile, oricine are unde se duce ca sã gãseascã hrana spiritualã care-i trebuie. Cine are nevoie adevãratã de Eminescu îl gãseºte în cea mai modestã librãrie sau bibliotecã din fundul þãrii. În toate clasele, de la ºcoala primarã pânã la facultate, Eminescu, Caragiale ºi Creangã se studiazã, slavã Domnului, pe larg, dar nu întotdeauna ºi competent. Chiar credeþi gogoriþa cã un Adomniþei care azi e, iar mâine nu va mai fi, poate sã-l dea afarã pe Eminescu din cãrþi ºi din conºtiinþa naþionalã? Soarta marilor scriitori depinde de subiectele de Bac dintr-un an?

Ce-i râcâie pe aceºti vajnici apãrãtori ai valorilor neamului este cealaltã dimensiune, de educaþie în spirit european a oamenilor tineri. Nu ºtiu dacã subiecte de Bac desprinse din discursurile lui Scheele sau din raportul „Tismãneanu“ sunt legitime la disciplina literaturã românã, deºi o vastã secþiune din acel raport „controversat“ se referã la literatura românã din timpul comunismului. ªtiu însã cã ele nu pot strica. Douã sau trei subiecte din aceste materiale civice, printre sute de subiecte literare, pot asezona ºi moderniza un pic dogmatizata imagine a literaturii române. Ele nu înlocuiesc pe nimeni ºi nu dau afarã pe nimeni. Numai reacþionarii, ultranaþionaliºtii ºi imbecilii le pot lua ca pretext pentru strigãtele lor alarmiste de tipul „ne e furat Caragiale!“. Ce ipocrizie, ce manipulare! Ce-ar fi zis aceºti oameni dacã nenea Iancu ar fi trãit azi? Cum ar fi interpretat ei celebra sa frazã: „Prefer sã trãiesc în Ardeal, picioarele nespãlate ale Occidentului, decât în Bucureºti, capul pãduchios al Orientului“? Ce-ar fi zis ei de faptul cã marele scriitor, scârbit de atacurile contemporanilor, a lãsat totul ºi ºi-a trãit ultimii nouã ani din viaþã la Berlin? Nu l-ar fi numit ºi ei trãdãtor de neam ºi þarã?

Adomniþei ºi comisia de Bac nu au fãcut bine cã n-au introdus mãcar un subiect despre autori atât de importanþi ca Ion Creangã sau Cãlinescu. Dar de-aici pânã la a vedea în asta o încercare de asasinare a culturii române, la comparaþia cu anii cincizeci, la lovirea gratuitã în documente europene ºi în autori de azi care nu erau în chestiune e o mare diferenþã. Aripa conservatoare a culturii române îºi aratã aici, încã o datã, lipsa de mãsurã, de bun-simþ ºi, pânã la urmã, prostia, pur ºi simplu.