[Pashpix]

Colea Rãutu a plecat la Ceruri

Actorul Colea Rãutu nu mai este printre noi. A pãrãsit aceastã lume ieri, în jurul orei 16:00, pe patul de spital, alãturi fiindu-i soþia.

El a fost internat chiar în duminica Paºtelui, iar ea nu l-a pãrãsit nici o clipã pînã în momentul plecãrii lui la Ceruri. Avea o suferinþã hepaticã mai veche ºi starea i s-a agravat. Va fi înmormîntat vineri, la Cimitirul Bellu. Împlinise la 27 noiembrie 95 de ani. A plecat parcã împãcat cu sine. Ducea dorul de neam, dorul neamurilor sale pe care le ºtia din copilãrie ºi care îi erau dragi, însã petrecute din aceastã lume. Acum s-a petrecut ºi el. Spunea cã nu a trãit degeaba pe acest pãmînt. I-a plãcut viaþa, i-au plãcut oamenii. ªi-a fãcut cu drag meseria, lãsînd pe altarul artei o galerie de personaje cum poate nici nu visase. Nenumãratele roluri în teatru ºi film au reprezentat izbînda pe care a purtat-o semeþ.

Spectatorii sãi îl regretã. κi exprimã pãrerile de rãu foºti colegi de-ai lui, dar ºi unii regizori cu care a lucrat. Sergiu Nicolaescu spune cã “sînt pierderi ireparabile” plecãrile pe alte tãrîmuri ale unor asemenea oameni.

“A fost un actor care ºi-a identificat întreaga viaþã cu scena româneascã, un om cu o capacitate deosebitã de a da substanþã ºi subtilitate rolurilor (...). A fost un om care a avut în egalã mãsurã talent pentru comedie, pentru dramã, pentru teatrul de revistã ºi, nu în ultimul rînd, un talent muzical deosebit”, afirmã ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu.

Pentru Jean Constantin, care a colaborat cu actorul Colea Rãutu în mai multe filme, moartea cunoscutului actor este “o mare pierdere pentru arta româneascã”.

ªi-a exprimatul regretul ºi primul-ministru Cãlin Popescu-Tãriceanu pentru dispariþia dintre noi a unuia dintre “seniorii teatrului românesc”, pe care îl caracterizeazã “personalitate complexã a vieþii artistice din România, de un farmec inegalabil, Colea Rãutu a fost ºi va rãmîne unul dintre reperele culturale ale teatrului ºi filmului românesc”.

DESTIN. S-a nãscut la Bãlþi, în Basarabia, la 27 noiembrie 1912. “În copilãrie îmi serbam ziua de naºtere alãturi de alte trei familii, ºi alea rude. Pe vremea cînd eram actor ºi mã prindea ziua mea la filmãri mergeam cu colegii într-o cîrciumã, lîngã Buftea. Îmi plãcea sã fie oameni cît mai mulþi, dar cît mai restrîns. Am avut foarte multe aniversãri speciale, încît nu mai þin minte sã spun una anume. Îmi plac surprizele atît de ziua mea, cît ºi pe scenã. Acum, de ziua mea, vor veni prietenii la mine. La vîrsta asta îmi dau seama prin cîte am trecut ºi cîte am vãzut. Nu ºtiu dacã e un privilegiul faptul cã am ajuns la vîrsta de 94 de ani, dar deocamdatã nu mi-a stricat. Nu am trecut prin lume degeaba. Ceva, ceva a rãmas în urma mea. Am muncit mult ºi pot sã spun cã nicãieri nu m-am fãcut de rîs. Sînt mulþumit cã mãcar 1% din þara asta mã ºtie. Eu zic cã este bine ºi atît. Totul este cum te ºtie lumea”, mãrturisea Colea Rãutu în urmã cu un an Jurnalului Naþional.

“Asta este soarta fiecãrui om”

Cînd a împlinit 92 de ani, mãrturisea pentru Jurnalul Naþional: “Sînt aºa de mulþi ani, cã nici nu mai simt dacã mai este unul în plus. Acum 20-30 de ani mã gîndeam: «Bãi, a mai trecut un an!». Acum, vin anii... M-am împãcat cu acest gînd, asta este soarta fiecãrui om. Mi-am petrecut ziua de naºtere în familie, cu rude. De altfel, ºi de ziua onomasticã (n.r. – Sf. Nicolae) va fi la fel. Nu cã nu aº avea chef, dar te aduce cumva la realitate. E un zid alb în faþã, înþelegeþi ce vreau sã spun... La 20 de ani era altã comedie, eram tineri, petreceam, ieºeam noaptea... Fiind în floarea vîrstei, petreceam în oraº. Acum normal cã nici resursele nu sînt aceleaºi, deºi nu ne plîngem, dar totuºi, a ieºi în oraº acum te scoate la cinci, ºapte milioane, ºi atunci... Nu am simþit cum a trecut timpul pînã acum, dar ceva mã deranjeazã: existã acest stat degeaba, care pe mine mã omoarã. Nepetrecîndu-se nimic, îmi taie, aºa, din elan, parcã mi-ar ciunti cineva vîrfurile penelor de la aripi. O aniversare specialã a fost o datã, cînd a venit fiica mea ºi mi-a fãcut surpriza; nu mi-a spus, a venit de la Paris”.

Din pãcate, fiica lui Colea Rãutu va veni mîine de la Paris, dar de data asta pentru a-ºi înmormînta tatãl.

“Azilul de noapte”, ultimul spectacol

Cu zece ani în urmã, Colea Rãutu revenea pe scena Teatrului Naþional din Bucureºti în spectacolul “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar. Juca alãturi de Radu Beligan, Gheorghe Dinicã, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Mircea Rusu, Tania Popa º.a. Astfel au avut prilejul ºi spectatorii mai tineri sã-l vadã jucînd pe scenã. Avea un rol memorabil. Cojar preþuia la Colea Rãutu farmecul ºi marea sa înzestrare artisticã. “Este un actor cu totul ºi cu totul ieºit din comun, o apariþie bãrbãteascã durã, puternic marcatã de fizionomia sa, cu trãsãturile unui om care ascunde multe surprize. Cînd îl cunoºti, în ciuda duritãþii sale la apariþie, descoperi cã are un suflet de copil”, marturisea Ion Cojar, pentru Jurnalul Naþional, la o aniversare a lui Colea Rãutu. L-a admirat ca actor ºi Rodica Popescu-Bitãnescu, care spunea cã este un actor excepþional, un mare profesionist. “Era un partener extraordinar, un partener foarte generos. Te ajuta pe scenã. Nu voia el sã se vadã ºi sã nu te vezi tu. ªtia un lucru: «Tu mã ajuþi pe mine ºi eu pe tine». ªi atunci ne vedeam toþi mai bine. Cã aºa se face teatru, în colectiv, nu singur”, declara acum cîþiva ani Rodica Popescu-Bitãnescu.

Carierã impresionantã, 74 de ani petrecuþi pe scenã

A absolvit Conservatorul de Artã Dramaticã din Bucureºti. Cariera ºi-a început-o în calitate de corist la Opera din Cluj. Din 1934 a fost actor la diferite teatre din þarã, dintre care Teatrul de Revistã “Constantin Tãnase”, Teatrul de Operetã, Teatrul de Stat din Piteºti. A debutat pe scena Teatrului bucureºtean “Giuleºti”, unde a avut o îndelungatã activitate teatralã, fiind apoi distribuit frecvent în filme de epocã ºi contemporane. A mai jucat la Teatrul Naþional din Bucureºti ºi la Teatrul Nottara.

Primul sãu film a fost “Desfãºurarea” (1954), unde l-a jucat pe Ilie Barbu, rol care a reprezentat reperul întregii sale filmografii. A colaborat cu majoritatea regizorilor de film care au creat din anii 1950, jucînd în peste 80 de filme, dintre care “La Moara cu noroc” (1956), “Bijuterii de familie” (1957), “Setea” (1960), “Lupeni ’29” (1962), “Neamul ªoimãreºtilor” (1964), “Rãscoala” (1965), “Castelanii” ºi “Vremea zãpezilor” (1966), “Rãpirea fecioarelor” (1967), “Haiducii lui ªaptecai” ºi “Mihai Viteazul” (1970), “Facerea lumii” ºi “Zestrea Domniþei Ralu” (1971), “Apaºii” (1972), “Chemarea Aurului” ºi “Ultimul cartuº” (1973), “ªtefan cel Mare – Vaslui 1475” (1974), “Toate pînzele sus!” (serial tv, 1976), “Rãzboiul de Independenþã” (1977), “Ultima noapte de dragoste” (1979), “Chira Chiralina” (1993), “Cel mai iubit dintre pãmînteni” (1994). A publicat diferite articole de film ºi de teatru. A fost membru al Uniunii Cineaºtilor ºi al Uniunii Teatrale din România – UNITER.

Printre distincþiile artistului pot fi enumerate titlul de Artist emerit, Premiul de Stat, Premiul la Festivalul de film Karlovy-Vary, Premiul Festivalului de film de la Moscova etc. În anul 1988 a obþinut Premiul Asociaþiei Cineaºtilor din România pentru întreaga activitate, iar la 14 mai 2002 a fost distins cu Premiul de Excelenþã în Cinematografia Româneascã.

JURNALUL NAȚIONAL