|
Acelasi spirit umoristic (într-adevär, foarte prezent în planul vocal) se regäseste si în celelalte componente regisorale; de exemplu:
- In "Plictis (si inspiratie)", în mizanscenele care valorificä relatiile dintre cele trei personaje: solemne si scortoase, în contrast cu prostia lor abisalä.
- In "Grisa, Sasa si Ion", compozitiile plastice ale cadrului - atât de expresive, din nou contrastând cu derizoriul situatiei.
- In "Când se stinge lumina", diversele idei ingenioase de a descoperi mereu câte un alt personaj care si-a bägat becu-n gurä; încadraturile acestor prim-planuri grotesti; efectele comice obtinute prin sunetele scoase de personajele astfel amutite (deci, iatä - comic prin definitie non-verbal).
- In general, starea aia de tâmpenie în adâncime, încremenitä, apocalipticä, pe care o întâlnim atât de des în viatä - si nu numai... chiar aici, pe Cinemagia, si (mai ales) pe alte forumuri, avem numeroase cazuri de-a dreptul oripilante - si care nu e deloc usor de transpus artistic, färä a cädea în caricaturä ieftinä, sau în fäcäturä. Cobileanski reuseste sä evite aceste capcane - väzându-i filmele, simt aceeasi combinatie de panicä si râs isteric pe care mi-o inspirä, sä zicem, mesajele lui [nu spun cine, ca sä rämân obiectiv]. Cred cä într-o eventualä cronicä, îi voi atasa lui Cobileanski o apostilä gen: "Inefabilul cretinätätii".
|