|
faceam zapping incercand sa prind ceva interesant pe tv zilele trecute (n-am prins), si am dat peste o emisiune cu o gramada de invitati. i-am recunoscut doar pe turcescu si emil hurezeanu. n-am prins decat un 'si acum sa vedem imaginile', asa ca din reflex am stat sa vad ce se transmite. n-a fost un reportaj, ci cateva imagini din ultimul film al lui nae caranfil. imediat dupa ce s-au incheiat in studio plutea o tacere plina de admiratie. 'ma bucur - zice hurezeanu - ca pot vedea un film fara ororile cu care ne-a obisnuit cinematograful romanesc in ultimul timp'. si nu-l poti acuza pe emil hurezeanu de manelism.
nu stiu daca bunicul tau va ajunge asa, dar alex leo serban stiu ca nu va ajunge, fie ca sta la bloc sau la casa. ghici si de ce. imi scapa frumusetea umanitatii acestui personaj. neoralismul italian propune personaje verticale, pe care mizeria le inobileaza mai mult decat le distruge. dl. lazarescu e o larva, un fel de vierme de pamant. au existat oameni care au infundat puscariile politice si n-au ajuns asa. asta daca tot vorbim de condamnarea comunismului. daca esti porc, mori porc, daca esti om, mori in picioare. nu-mi spune ca dl. lazarescu a trecut prin tot iadul prin care a trecut iuliu maniu la sighet. aici e vorba de cum te construiesti in viata, cum te respecti, cum te raportezi la ceillalti.
ma bucur totusi ca neorealismul romanesc n-are spectatorii pe care i-a avut cel italian. si cred ca e de inteles.
=====================
klein, da-mi te rog un exemplu de frumusete artistica. ce anume ar fi trebuit sa ma miste. mainstreamul? acel ,vai-bietul-pensionar-sarac-uite-cum-isi-bat-joc-medicii-aia-de-el'? metafora mortii? pai asta se aplica oricui, pentru asta n-aveam nevoie de intreaga tevatura cu spitalul. omul putea muri acasa. vrei realitate? salvarea nici nu vine cand o chemi. dl. lazarescu ar fi murit in realitate acasa, nu la spital.
|