foarte bun filmul. am tot asteptat sa il vad la cinema, dupa luni bune a poposit si in cluj.
citind cronicile filmului am fost surprins de citeva aspecte:
1. lipsa sublinierii faptului ca tipul de cinema practicat de Dominik se apropie de cel al lui RObert Altman! din acel tip de cinema (deconstructiv) isi trage seva si puterea Jesse James, filmul.
2. accentul pe metafizica (la Carmen Mezincescu, in special). nu e strop de metafizica in filmul asta. stare si atitudine (precum si depresie, putere, supunere, idolatrie) nu inseamna metafizica.
3. blamarea folosirii naratorului. cum ca ar dezvalui constant ceea ce se petrece. dimpotriva, zic io, naratorul e una dintre cele mai destepte solutii pentru film. povestea din film e stiuta, naratorul din film vine sa repete ceea ce deja stim (din realitatea povestii) sau am vazut pe ecran, astfel ca totul capata intarirea de care e nevoie pentru ca povestea sa prinda dimensiune. conflictul filmului e intre legenta unui om cladita in timp independent de vointa celui om si felul in care acel om recepteaza si se confrunta (in interior) cu acea legenda. naratorul intareste prima latura, jesse james - personajul - se desparte de sine si alege sa moara datorita unei diferente pe care o resimte: faptul ca actiunile sale au fost receptate ca bune, pozitive, in exterior vs. constiinta sa incarcata de zecile de crime comise si de esecurile materiale recente (ultimul jaf, de ex + problemele din banda sa). aceasta dualitate inaltare/cadere e un mobil psihologic excelent in sine si excelent pus in valoarea de narator vs. jesse james.
4. din cauza punctului 3 mi se pare superficiala tratarea lui Andrei Gorzo, pe motiv de plictis (vazut drept o componenta esentiala a vietii personajului principal) si psihologie marunta a personajului din care iese un portret marunt. or lucrurile nu stau deloc asa. modalitatea prin care jesse instapineste banda sa este studiata, ingenioasa, cutremuratoare. e un manipulator exelent si tot drumul sau de la un membru la altul dezvaluie sau repeta cite o fateta care nu-l schematizeaza si nici nu-l reduc deloc la banalitate. prin el avem prezent pe ecran un interesant exercitiu de Putere! tocmai faptul ca se sinucide (caci asasinatul e mai repede o gluma in ce-l priveste, altfel spus - fara acordul sau tacit, asasinatul nu putea avea loc!), Puterea lui vine in prim plan. foarte interesanta si evolutia lui RObert, iar aceasta nu era posibila fara legatura sa cu Jesse. de aceea, afirmatia lui AG - ca numai finalul filmului, post Jesse, e interesant, nu prea e de sustinut...
o parte din aceste idei le-am rezumat
aici asa cum mi-au venit in minte in incintarea nocturna de dupa vizionare.