Cinemagia Forum - View Single Post

Pashpix · 10 Apr 2008, 23:31

Sergiu Nicolaescu: “Orice aº face, tot dinozaur rãmân”

Florentina Ciuverca
Joi, 10 Aprilie 2008

La cei 78 de ani ai sãi, pe care-i aniverseazã duminicã, Sergiu Nicolaescu ºi-a pãstrat o siguranþã de sine dezarmantã. Privind înapoi, îºi vede filmele impecabile, pe comisarul Moldovan, un erou onest ºi imparþial pe care l-a strecurat prin cenzura comunistã, iar pe el însuºi, un actor ºi un regizor fãrã cusur. Privind înainte, mai are un “Poker” de regizat, un film dupã un scenariu de Corneliu Vadim Tudor, “Candele de zãpadã”, ºi unul mult amânat, “Trenul morþii”.

În epoca ceauºistã, a pus în miºcare rotiþele în cinema-ul românesc, de la finanþãri, la prima ºcoalã de cascadori. Tot el a pus însã monopol pe bani ºi pe atenþia mai-marilor Partidului, câºtigându-ºi dupã ‘89 titlul de “dinozaur” – “nu pentru cã vor ei sã mã facã, ci pentru cã eu m-am fãcut”, povesteºte în interviul acordat EVZ. Al ºaselea film din seria Comisarului, “Supravieþuitorul”, intrã în cinematografe mâine, fãrã speranþa unor milioane de spectatori, “ca pe vremuri”.

“Filmele mele sunt impecabile”

EVZ: Aþi înviat, dupã 27 de ani, un personaj-simbol din comunism. Ce mai face Comisarul Moldovan, dupã atâþia ani?
Sergiu Nicolaescu: Au trecut niºte ani, e adevãrat. Dacã nu mã înºel, în ’81 am fãcut “Duelul”. Moldovan avea un final pe atunci, dar cenzura l-a refuzat pe acest ultim comisar.

Care trebuia sã fie finalul?
Eu muream. Îmi rãzbunam bãiatul. Dar filmul ãsta, „Recviem pentru comisar”, n-a fost acceptat, nu mai ºtiu de ce. Cel de acum, „Supravieþuitorul”, se petrece în 1978, la vârsta mea de acum, iar comisarul a avut un destin inspirat din viaþa unchiului meu, Gheorghe Cambrea, care a fost închis din 1950 pânã în 1965. Moldovan fuge din þarã în 1965, intrã în jocul ruleta ruseascã ºi are noroc pânã în 1978, când ajunge în Praga, unde se desfãºoarã toatã acþiunea. Subiectul e foarte bun, pentru cã am perioada 44 - 45, cu venirea ruºilor, pe urmã anii 50, 60, 70. Sunt niºte perioade fabuloase ºi le-am refãcut foarte bine. Mi-am pãstrat stilul. Mi-am revãzut de curând filmele mele la televizor ºi erau foarte bine refãcute epocile, se cunoaºte cã am trãit atunci. Impecabile sunt filmele, impecabile. Înainte de Moldovan l-am jucat pe Miclovan - scenaristul Titus Popovici mi-a propus seria asta de filme poliþiste - ºi dupã ce l-am vãzut, am avut o surprizã: eram la fel de bun actor ca ºi regizor. Fie vorba între noi, eu mi-am fãcut facultatea de regie în copilãrie. Aveam un cinema aproape de casã ºi mama ºtia unde mã gãseºte. Am în continuare o imaginaþie extraordinarã ºi dacã se mai leagã ºi cu lucruri pe care le-am trãit, atunci iese aproape perfect.

N-aveaþi ºcoala de regie, dar aveaþi filmele americane poliþiste la îndemânã...
Da, dar sã ºtii cã nu a observat nimeni cã m-am inspirat din ele! În „Duelul” e o scenã în care el intrã într-o pivniþã ºi le aratã copiilor lor ce a scris pe pereþi când era de vârsta lor. E luatã din „Îngeri cu feþe murdare”, cu James Cagney. Voiam ca cineva sã-mi spunã: „Uite, asta-i scena aia din filmul ãla”. ªi nu mi-a spus nimeni, am fost supãrat.

„M-am strecurat, recunosc”

Filmele dv. poliþiste au fãcut comunismul mai „digerabil”, spun cercetãtorii perioadei. Aþi creat un amestec de ideologie ºi divertisment, care i-a permis celei dintâi sã fie asimilatã mai uºor…
Vreau sã spun cã în filmele acelea nu am fãcut nimic neadevãrat. Am pãstrat adevãrul istoric total. Am arãtat tabloul regelui Antonescu, l-am jucat ºi pe Carol I. Într-adevãr, comuniºtii au intrat în poliþie în interbelic, o ºtiu de la unchiul meu, pe lângã faptul cã am trãit perioada respectivã. Singurul lucru pe care l-am spus într-un film, când vorbeam cu un reprezentant al comuniºtilor, a fost „Voi sunteþi mulþi, ºi pânã la urmã mulþimea are dreptate”. ªi aºa e, pentru cã în 1989, muncitorii au ieºit ºi l-au dat jos pe Ceauºescu.

Comisarul Moldovan era totuºi un mare simpatizant al comuniºtilor…
Nu, era mai mult imparþial. De exemplu, într-o scenã cu Amza Pellea (n.r. ilegalistul Pîrvu), îl întrebam: „ªi ce vreþi voi, comuniºtii?”. ªi el rãspundea: „O viaþã mai bunã”. La care eu zic: „Om trãi ºi om vedea”. ªi am trãit ºi am vãzut. Aceeaºi frazã am bãgat-o ºi într-un alt film de-al meu, în „Noi, cei din linia întâia”. Asta-i maximum ce-am spus eu. M-am strecurat, recunosc.

„Þãranul din Ceauºescu a simþit cã aºa era”

În cazul ãsta, vã mai fãcea probleme cenzura?
Mi-au fãcut pulbere unele filme, pulbere! Dar strãbãteam. ªi chiar cu ajutorul lor. ªefii lor mã sprijineau, pentru cã fãceam filme bune ºi îi plãceau ºi lui Ceauºescu. De exemplu, „Osânda” a fost dat pe piaþã împotriva cenzurii, pentru cã Ceauºescu i-a dat voie. Era despre þãrani, iar þãranul din el a simþit cã aºa era. Cã era adevãrat. În filmele mele s-a cântat prima datã „Deºteaptã-te române!”, era total capitalist, „Trupe române, treceþi Carpaþi”, colinde, s-au vãzut biserici pentru prima datã, în „Mihai”, în „Osânda” apar preoþi. Asta n-a mai fãcut nimeni pãnã la mine. Pe cine sã gãsesc astãzi sã facã observaþii de genul acesta? Toþi au ceva împotriva mea. Sã fie sãnãtoºi.

Dacã nu ar fi venit Revoluþia, lista dv. de filme ar fi fost mai lungã?
Capitalismul nu distruge o artã, dar la noi capitalismul a distrus. Din interesul ciubucului care ieºea la închirierea unor cinematografe, s-a distrus tot. Finanþarea filmelor a rãmas. De exemplu, filmul lui Caranfil costã mai mult de 3 milioane de dolari, iar eu am fãcut „Mihai Viteazul” doar cu 500.000 de dolari.

Care a fost cel mai scump film pe care l-aþi fãcut?
Deci „Mihai Viteazul” a costat vreo 14 milioane, iar „Buzduganul cu trei peceþi” vreo 19 milioane. Cred cã ãsta a fost. Am avut un succes extraordinar, peste 15 milioane de spectatori. Din banii câºtigaþi atunci din filme încã mai am rezerve, mai mult simbolice, e drept. Trebuie s-o spun ºi pe asta, pentru cã unii zic cã eu sunt profitorul cinematografiei ºi profitorii sunt alþii. Eu mi-am plãtit toate filmele.

„Auzi, un fleac, m-au ciuruit. E ridicol!”
Cum vã împãcaþi cu eticheta de „dinozaur” pe care v-au lipit-o tinerii cineaºti?
Au dreptate! Îi impiedicã cineva sã joace în filmele lor? Ei sunt regizori ºi scenariºti. Ce-am fãcut eu în plus? Actoria. S-o facã ºi ei. Nu le interzice nimeni nimic. Mai mult decât atât: am 132 de milioane de spectatori la toate filmele mele. Sunt un „dinozaur”! S-ar putea, dacã filmul ãsta merge bine, sã pot spune un lucru uluitor: cã cinci decenii am þinut recordul de spectatori. Atunci da, sunt un „dinozaur”. Orice aº face, rãmân un „dinozaur”.

De ce preferaþi aproape întotdeauna formula „3 în 1”: scenarist, regizor, protagonist?
E mai uºor. Vã daþi seama cât ar trebui sã-i explic cuiva care-l face pe comisar. Ar trebui sã-i transmit experienþa pe care o am. Aºa, eu intru imediat în filmare, nu repet deloc. Filmez maxim de douã ori, merg foarte repede. Fãceam câte douã filme ºi jumãtate pe an.

Aþi urmãrit filmele noului val? Cum vi se par?
Îmi plac Radu Muntean, Mitulescu, Mungiu, care a câºtigat la Cannes. Sus pãlãria! Le doresc succes ºi la fel de mult noroc pe cât am avut eu. Sigur cã numãrul de spectatori nu aratã totul, dar „dinozaur” tot râmân. Nu pentru cã vor ei sã mã facã, ci pentru cã eu m-am fãcut.

Replicile celebre, „Un fleac, m-au ciuruit” sau „Nu trageþi, dom’ Semaca…” erau în scenariu sau v-au venit pe loc, la filmãri?
De obicei, îmi veneau în momentul acþiunii. De exemplu, „Un fleac, m-au ciuruit” mi-a venit în momentul acela, nu cred cã era în scenariu. Pentru cã atunci când o citeºti zici, „Mãi, e ridicol. Auzi, un fleac, m-au ciuruit. E ridicol!”. Dar spus de mine în film, merge.

COMPROMISURI PENTRU CEAUªESCU

Trãdarea lui Titus Popovici

Ce trebuia sã faci ca sã obþii bani de film în comunism?
Pe vremea aia, se dãdeau bani. Ceauºescu ne-a aprobat 35 de filme pe an, pe la începutul anilor 70. M-am întâlnit cu Ceauºescu ºi am fost puþin obraznic, ca sã zic aºa. I-am spus niºte lucruri dure. De ce cinematografia se autofinanþeazã, de ce nu trece la buget, din astea.

ªi cum a reacþionat?
Mi-a dat ce-am cerut. I-am spus niºte lucruri extrem de curajoase. Eu nu am jenã sã spun adevãrul nimãnui, nici dictatorilor, nici marilor finanþatori, nimãnui.

Îl aveaþi însã în spate pe Titus Popovici, un fel de „eminenþã cenuºie” a cinematografiei, legãtura cu Partidul ºi Ceauºescu…
Fãrã doar ºi poate, Titus a fost cel mai important colaborator al meu. ªi am fost ºi cei mai buni prieteni. Dar am avut o dezamãgire. Ceea ce el nu putea sã facã, eu fãceam. În realitate, el nu-l iubea pe Ceauºescu, nu-l simpatiza, dar þinea discursuri la congrese, lãuda regimul. Eu n-o fãceam, eu tãceam. Iar el avea încredere ºi de multe ori mã lãsa destul de liber. Îmi amintesc cã „Mircea” trebuia sã aibã premiera pe 5 iunie 1989, iar cu câteva zile înainte de asta, eu eram în Germania. Primesc un telefon de la un secretar de partid, care spune: „Nu se mai þine premiera, trebuie sã mergi în audienþã la tovarãºul Ceauºescu. Vine Suzana Gâdea, Titus Popovici ºi dumneata”. La care eu am rãspuns: „Dacã nu se þine premiera, nu vin”. Toatã lumea a crezut cã Sergiu a fugit. Dar eu n-am fugit, m-am întors acasã. Am mai plecat o datã ºi am revenit pe 15 decembrie. Poate aþi auzit ºi de mine cã am fost pe la Revoluþie. Pânã la urmã, s-a dat drumul filmului pe piaþã în ziua Revoluþiei, pe 22 decembrie. Nu ºtiu cine a hotãrât asta, dar aºa a fost. ªi n-am fãcut nici o schimbare în film. Când am intrat pe 22 decembrie în birou la Ceauºescu, pe o masã erau dosare. Unul era al meu. În el, o scrisoare de 17 pagini scrisã de Titus Popovici lui Ceauºescu. O þin ca amintire. În ea arãta ce a scris el în scenarii ºi ce am fãcut eu. Deci mã bãga în rahat. A fost o mare trãdare.

“Îmi plac Radu Muntean, Mitulescu, Mungiu. Sus pãlãria! Le doresc succes ºi la fel de mult noroc pe cât am avut eu. Eu tot dinozaur râmân. Nu pentru cã vor ei sã mã facã, ci pentru cã eu m-am fãcut”, - Sergiu Nicolaescu, regizor

DE CE A RATAT HOLLYWOODUL

„În ultimul moment, m-au scos din avion”

Urma sã lucraþi la Hollywood, cu o mânã de actori celebri. De ce s-a încheiat povestea aceasta atât de brusc?
În 1962, am plecat prima datã din þarã, dupã ce americanii de la Columbia Pictures au cerut sã vin la Cannes sã mã cunoascã. Ei cumpãraserã un film de-al meu, „Memoria trandafirului”, cu 20.000 de dolari, ºi mi-au propus un contract. Trebuia sã fac un musical dupã „Visul unei nopþi de varã”. Între timp, au nãvãlit pe mine europenii, un neamþ mi-a propus filmul „Kampf um Romm” - „Lupta pentru Roma”. Apoi am iscãlit pentru „Dacii” cu francezii. Pe plan internaþional am regizat ºase filme. Dupã ce Ceauºescu aprobase colaborarea cu americanii la „Mihai Viteazul”, în ultimul moment, totul a fost oprit. Din vina cui? Îi aveam distribuiþi deja pe Charlton Heston, care a murit zilele astea, pe Elisabeth Taylor ºi Richard Burton, Orson Wells, Lawrence Harvey. ªi în ultimul moment, când plecam spre Paris, m-au scos din avion sã-mi spunã cã tot filmul se va face cu actori români. Titus Popovici mi-a spus atunci cã acest lucru s-a întâmplat în urma unei scrisori trimise de Mircea Albulescu. Bãnuiala mea e cã el a scris-o.

Mircea Albulescu a confirmat?
Mi-a spus cã n-a trimis în viaþa lui aºa ceva. Am confirmarea de la unii cu funcþii în Partid cã Titus ar fi scris-o.

Poate a fost vorba mai degrabã de orgoliul lui Ceauºescu, care voia filmul 100% românesc…
El ºtia cã americanii nu vor fi mulþumiþi de scenariu ºi vor vrea sã-l îmbunãtãþeascã. Iar el nu voia sã împartã scenariul ãsta cu nimeni. Titus ºtia cã eu nu fac concesii. Pentru cã el a scris, de pildã, „Adevãrul ºi puterea”, un film politic. ªi nu mi l-a oferit mie niciodatã. I l-a dat lui Manole Marcus ºi a ieºit un film adorat de Partid despre rivalitatea dintre Dej ºi Ceauºescu. A ºtiut cã nu poate apela la mine. El juca la douã capete, din pãcate. Însã rãmâne cel mai bun prieten al meu. Sunt douã pãcate pe care eu i le-am iertat.

10 Apr 2008, 23:31	#115
Pashpix Guru Join Date: Apr 2007 Posts: 559	Sergiu Nicolaescu: “Orice aº face, tot dinozaur rãmân” Florentina Ciuverca Joi, 10 Aprilie 2008 La cei 78 de ani ai sãi, pe care-i aniverseazã duminicã, Sergiu Nicolaescu ºi-a pãstrat o siguranþã de sine dezarmantã. Privind înapoi, îºi vede filmele impecabile, pe comisarul Moldovan, un erou onest ºi imparþial pe care l-a strecurat prin cenzura comunistã, iar pe el însuºi, un actor ºi un regizor fãrã cusur. Privind înainte, mai are un “Poker” de regizat, un film dupã un scenariu de Corneliu Vadim Tudor, “Candele de zãpadã”, ºi unul mult amânat, “Trenul morþii”. În epoca ceauºistã, a pus în miºcare rotiþele în cinema-ul românesc, de la finanþãri, la prima ºcoalã de cascadori. Tot el a pus însã monopol pe bani ºi pe atenþia mai-marilor Partidului, câºtigându-ºi dupã ‘89 titlul de “dinozaur” – “nu pentru cã vor ei sã mã facã, ci pentru cã eu m-am fãcut”, povesteºte în interviul acordat EVZ. Al ºaselea film din seria Comisarului, “Supravieþuitorul”, intrã în cinematografe mâine, fãrã speranþa unor milioane de spectatori, “ca pe vremuri”. “Filmele mele sunt impecabile” EVZ: Aþi înviat, dupã 27 de ani, un personaj-simbol din comunism. Ce mai face Comisarul Moldovan, dupã atâþia ani? Sergiu Nicolaescu: Au trecut niºte ani, e adevãrat. Dacã nu mã înºel, în ’81 am fãcut “Duelul”. Moldovan avea un final pe atunci, dar cenzura l-a refuzat pe acest ultim comisar. Care trebuia sã fie finalul? Eu muream. Îmi rãzbunam bãiatul. Dar filmul ãsta, „Recviem pentru comisar”, n-a fost acceptat, nu mai ºtiu de ce. Cel de acum, „Supravieþuitorul”, se petrece în 1978, la vârsta mea de acum, iar comisarul a avut un destin inspirat din viaþa unchiului meu, Gheorghe Cambrea, care a fost închis din 1950 pânã în 1965. Moldovan fuge din þarã în 1965, intrã în jocul ruleta ruseascã ºi are noroc pânã în 1978, când ajunge în Praga, unde se desfãºoarã toatã acþiunea. Subiectul e foarte bun, pentru cã am perioada 44 - 45, cu venirea ruºilor, pe urmã anii 50, 60, 70. Sunt niºte perioade fabuloase ºi le-am refãcut foarte bine. Mi-am pãstrat stilul. Mi-am revãzut de curând filmele mele la televizor ºi erau foarte bine refãcute epocile, se cunoaºte cã am trãit atunci. Impecabile sunt filmele, impecabile. Înainte de Moldovan l-am jucat pe Miclovan - scenaristul Titus Popovici mi-a propus seria asta de filme poliþiste - ºi dupã ce l-am vãzut, am avut o surprizã: eram la fel de bun actor ca ºi regizor. Fie vorba între noi, eu mi-am fãcut facultatea de regie în copilãrie. Aveam un cinema aproape de casã ºi mama ºtia unde mã gãseºte. Am în continuare o imaginaþie extraordinarã ºi dacã se mai leagã ºi cu lucruri pe care le-am trãit, atunci iese aproape perfect. N-aveaþi ºcoala de regie, dar aveaþi filmele americane poliþiste la îndemânã... Da, dar sã ºtii cã nu a observat nimeni cã m-am inspirat din ele! În „Duelul” e o scenã în care el intrã într-o pivniþã ºi le aratã copiilor lor ce a scris pe pereþi când era de vârsta lor. E luatã din „Îngeri cu feþe murdare”, cu James Cagney. Voiam ca cineva sã-mi spunã: „Uite, asta-i scena aia din filmul ãla”. ªi nu mi-a spus nimeni, am fost supãrat. „M-am strecurat, recunosc” Filmele dv. poliþiste au fãcut comunismul mai „digerabil”, spun cercetãtorii perioadei. Aþi creat un amestec de ideologie ºi divertisment, care i-a permis celei dintâi sã fie asimilatã mai uºor… Vreau sã spun cã în filmele acelea nu am fãcut nimic neadevãrat. Am pãstrat adevãrul istoric total. Am arãtat tabloul regelui Antonescu, l-am jucat ºi pe Carol I. Într-adevãr, comuniºtii au intrat în poliþie în interbelic, o ºtiu de la unchiul meu, pe lângã faptul cã am trãit perioada respectivã. Singurul lucru pe care l-am spus într-un film, când vorbeam cu un reprezentant al comuniºtilor, a fost „Voi sunteþi mulþi, ºi pânã la urmã mulþimea are dreptate”. ªi aºa e, pentru cã în 1989, muncitorii au ieºit ºi l-au dat jos pe Ceauºescu. Comisarul Moldovan era totuºi un mare simpatizant al comuniºtilor… Nu, era mai mult imparþial. De exemplu, într-o scenã cu Amza Pellea (n.r. ilegalistul Pîrvu), îl întrebam: „ªi ce vreþi voi, comuniºtii?”. ªi el rãspundea: „O viaþã mai bunã”. La care eu zic: „Om trãi ºi om vedea”. ªi am trãit ºi am vãzut. Aceeaºi frazã am bãgat-o ºi într-un alt film de-al meu, în „Noi, cei din linia întâia”. Asta-i maximum ce-am spus eu. M-am strecurat, recunosc. „Þãranul din Ceauºescu a simþit cã aºa era” În cazul ãsta, vã mai fãcea probleme cenzura? Mi-au fãcut pulbere unele filme, pulbere! Dar strãbãteam. ªi chiar cu ajutorul lor. ªefii lor mã sprijineau, pentru cã fãceam filme bune ºi îi plãceau ºi lui Ceauºescu. De exemplu, „Osânda” a fost dat pe piaþã împotriva cenzurii, pentru cã Ceauºescu i-a dat voie. Era despre þãrani, iar þãranul din el a simþit cã aºa era. Cã era adevãrat. În filmele mele s-a cântat prima datã „Deºteaptã-te române!”, era total capitalist, „Trupe române, treceþi Carpaþi”, colinde, s-au vãzut biserici pentru prima datã, în „Mihai”, în „Osânda” apar preoþi. Asta n-a mai fãcut nimeni pãnã la mine. Pe cine sã gãsesc astãzi sã facã observaþii de genul acesta? Toþi au ceva împotriva mea. Sã fie sãnãtoºi. Dacã nu ar fi venit Revoluþia, lista dv. de filme ar fi fost mai lungã? Capitalismul nu distruge o artã, dar la noi capitalismul a distrus. Din interesul ciubucului care ieºea la închirierea unor cinematografe, s-a distrus tot. Finanþarea filmelor a rãmas. De exemplu, filmul lui Caranfil costã mai mult de 3 milioane de dolari, iar eu am fãcut „Mihai Viteazul” doar cu 500.000 de dolari. Care a fost cel mai scump film pe care l-aþi fãcut? Deci „Mihai Viteazul” a costat vreo 14 milioane, iar „Buzduganul cu trei peceþi” vreo 19 milioane. Cred cã ãsta a fost. Am avut un succes extraordinar, peste 15 milioane de spectatori. Din banii câºtigaþi atunci din filme încã mai am rezerve, mai mult simbolice, e drept. Trebuie s-o spun ºi pe asta, pentru cã unii zic cã eu sunt profitorul cinematografiei ºi profitorii sunt alþii. Eu mi-am plãtit toate filmele. „Auzi, un fleac, m-au ciuruit. E ridicol!” Cum vã împãcaþi cu eticheta de „dinozaur” pe care v-au lipit-o tinerii cineaºti? Au dreptate! Îi impiedicã cineva sã joace în filmele lor? Ei sunt regizori ºi scenariºti. Ce-am fãcut eu în plus? Actoria. S-o facã ºi ei. Nu le interzice nimeni nimic. Mai mult decât atât: am 132 de milioane de spectatori la toate filmele mele. Sunt un „dinozaur”! S-ar putea, dacã filmul ãsta merge bine, sã pot spune un lucru uluitor: cã cinci decenii am þinut recordul de spectatori. Atunci da, sunt un „dinozaur”. Orice aº face, rãmân un „dinozaur”. De ce preferaþi aproape întotdeauna formula „3 în 1”: scenarist, regizor, protagonist? E mai uºor. Vã daþi seama cât ar trebui sã-i explic cuiva care-l face pe comisar. Ar trebui sã-i transmit experienþa pe care o am. Aºa, eu intru imediat în filmare, nu repet deloc. Filmez maxim de douã ori, merg foarte repede. Fãceam câte douã filme ºi jumãtate pe an. Aþi urmãrit filmele noului val? Cum vi se par? Îmi plac Radu Muntean, Mitulescu, Mungiu, care a câºtigat la Cannes. Sus pãlãria! Le doresc succes ºi la fel de mult noroc pe cât am avut eu. Sigur cã numãrul de spectatori nu aratã totul, dar „dinozaur” tot râmân. Nu pentru cã vor ei sã mã facã, ci pentru cã eu m-am fãcut. Replicile celebre, „Un fleac, m-au ciuruit” sau „Nu trageþi, dom’ Semaca…” erau în scenariu sau v-au venit pe loc, la filmãri? De obicei, îmi veneau în momentul acþiunii. De exemplu, „Un fleac, m-au ciuruit” mi-a venit în momentul acela, nu cred cã era în scenariu. Pentru cã atunci când o citeºti zici, „Mãi, e ridicol. Auzi, un fleac, m-au ciuruit. E ridicol!”. Dar spus de mine în film, merge. COMPROMISURI PENTRU CEAUªESCU Trãdarea lui Titus Popovici Ce trebuia sã faci ca sã obþii bani de film în comunism? Pe vremea aia, se dãdeau bani. Ceauºescu ne-a aprobat 35 de filme pe an, pe la începutul anilor 70. M-am întâlnit cu Ceauºescu ºi am fost puþin obraznic, ca sã zic aºa. I-am spus niºte lucruri dure. De ce cinematografia se autofinanþeazã, de ce nu trece la buget, din astea. ªi cum a reacþionat? Mi-a dat ce-am cerut. I-am spus niºte lucruri extrem de curajoase. Eu nu am jenã sã spun adevãrul nimãnui, nici dictatorilor, nici marilor finanþatori, nimãnui. Îl aveaþi însã în spate pe Titus Popovici, un fel de „eminenþã cenuºie” a cinematografiei, legãtura cu Partidul ºi Ceauºescu… Fãrã doar ºi poate, Titus a fost cel mai important colaborator al meu. ªi am fost ºi cei mai buni prieteni. Dar am avut o dezamãgire. Ceea ce el nu putea sã facã, eu fãceam. În realitate, el nu-l iubea pe Ceauºescu, nu-l simpatiza, dar þinea discursuri la congrese, lãuda regimul. Eu n-o fãceam, eu tãceam. Iar el avea încredere ºi de multe ori mã lãsa destul de liber. Îmi amintesc cã „Mircea” trebuia sã aibã premiera pe 5 iunie 1989, iar cu câteva zile înainte de asta, eu eram în Germania. Primesc un telefon de la un secretar de partid, care spune: „Nu se mai þine premiera, trebuie sã mergi în audienþã la tovarãºul Ceauºescu. Vine Suzana Gâdea, Titus Popovici ºi dumneata”. La care eu am rãspuns: „Dacã nu se þine premiera, nu vin”. Toatã lumea a crezut cã Sergiu a fugit. Dar eu n-am fugit, m-am întors acasã. Am mai plecat o datã ºi am revenit pe 15 decembrie. Poate aþi auzit ºi de mine cã am fost pe la Revoluþie. Pânã la urmã, s-a dat drumul filmului pe piaþã în ziua Revoluþiei, pe 22 decembrie. Nu ºtiu cine a hotãrât asta, dar aºa a fost. ªi n-am fãcut nici o schimbare în film. Când am intrat pe 22 decembrie în birou la Ceauºescu, pe o masã erau dosare. Unul era al meu. În el, o scrisoare de 17 pagini scrisã de Titus Popovici lui Ceauºescu. O þin ca amintire. În ea arãta ce a scris el în scenarii ºi ce am fãcut eu. Deci mã bãga în rahat. A fost o mare trãdare. “Îmi plac Radu Muntean, Mitulescu, Mungiu. Sus pãlãria! Le doresc succes ºi la fel de mult noroc pe cât am avut eu. Eu tot dinozaur râmân. Nu pentru cã vor ei sã mã facã, ci pentru cã eu m-am fãcut”, - Sergiu Nicolaescu, regizor DE CE A RATAT HOLLYWOODUL „În ultimul moment, m-au scos din avion” Urma sã lucraþi la Hollywood, cu o mânã de actori celebri. De ce s-a încheiat povestea aceasta atât de brusc? În 1962, am plecat prima datã din þarã, dupã ce americanii de la Columbia Pictures au cerut sã vin la Cannes sã mã cunoascã. Ei cumpãraserã un film de-al meu, „Memoria trandafirului”, cu 20.000 de dolari, ºi mi-au propus un contract. Trebuia sã fac un musical dupã „Visul unei nopþi de varã”. Între timp, au nãvãlit pe mine europenii, un neamþ mi-a propus filmul „Kampf um Romm” - „Lupta pentru Roma”. Apoi am iscãlit pentru „Dacii” cu francezii. Pe plan internaþional am regizat ºase filme. Dupã ce Ceauºescu aprobase colaborarea cu americanii la „Mihai Viteazul”, în ultimul moment, totul a fost oprit. Din vina cui? Îi aveam distribuiþi deja pe Charlton Heston, care a murit zilele astea, pe Elisabeth Taylor ºi Richard Burton, Orson Wells, Lawrence Harvey. ªi în ultimul moment, când plecam spre Paris, m-au scos din avion sã-mi spunã cã tot filmul se va face cu actori români. Titus Popovici mi-a spus atunci cã acest lucru s-a întâmplat în urma unei scrisori trimise de Mircea Albulescu. Bãnuiala mea e cã el a scris-o. Mircea Albulescu a confirmat? Mi-a spus cã n-a trimis în viaþa lui aºa ceva. Am confirmarea de la unii cu funcþii în Partid cã Titus ar fi scris-o. Poate a fost vorba mai degrabã de orgoliul lui Ceauºescu, care voia filmul 100% românesc… El ºtia cã americanii nu vor fi mulþumiþi de scenariu ºi vor vrea sã-l îmbunãtãþeascã. Iar el nu voia sã împartã scenariul ãsta cu nimeni. Titus ºtia cã eu nu fac concesii. Pentru cã el a scris, de pildã, „Adevãrul ºi puterea”, un film politic. ªi nu mi l-a oferit mie niciodatã. I l-a dat lui Manole Marcus ºi a ieºit un film adorat de Partid despre rivalitatea dintre Dej ºi Ceauºescu. A ºtiut cã nu poate apela la mine. El juca la douã capete, din pãcate. Însã rãmâne cel mai bun prieten al meu. Sunt douã pãcate pe care eu i le-am iertat.