|
Drägutel interviul, desi eu, unul, gäsesc arhicunoscute majoritatea enunturilor din el - dar, în fond, e pentru americani, care n-au de unde sti cum au stat, stäteau si stau lucrurile la noi. Aici stä marea lui importantä - în räspândirea pe plan international a unor date definitorii despre aceastä dublä jonctiune în filmul românesc: trecut-1990-CP-prezent.
Totusi, o idee mi-a atras atentia, si meritä sä fie dezvoltatä, mai ales în plan sociologic: "românilor nu le place sä fie confruntati cu propriul lor trecut comunist; cu ale tuturor celorlalti, da, nici o problemä". AICI E AICI! Evident, starea se aplicä în continuare, ajustatä, si asupra notoriei "perioade de tranzitie". Asta e motivatia reactiei atât de viscerale a unei întregi categorii, contra curentului minimalist...
...Ceea ce mä duce cu gândul la altä idee pe care ai abordat-o: faptul cä filmele româneste BCP erau, într-un fel, la fel de sincere, dar gongoric-isteric-declarative. Eu as mai zice si: impotente-inconsistente-incontinente. DE-AIA, ele n-au stârnit proteste: pe de o parte, lipsa de substantä realä le fäcea implicit inofensive, iar pe de altä parte, aerul de criticä politico-socialä cabaretist-operetisticä le transforma într-un divertisment pe placul boborului.
Mä intrigä ultima întrebare si räspunsul ei: în ce sens ar fi relevantä "dovada supremä cä a existat film românesc si BCP"?
|