Originally Posted by Alex Leo Serban:
|
Filmul este, prin definiþie, Realitate (adicã Adevãr) 24 de fotograme pe secundã
|
mi-a placut textul, dar am o obiectie.
pina la ea, insa, bine punctat - paradigma 'sfintei treimi' culturale, relatia cinema-public ca divertisment vs. film de autor, faptul ca povestile din urma necesita un anumit grad de pregatire + bogatia tematica pe care filmele o ofera unui antropolog, caz incare nu mai conteaza (atit de mult) calitatea realizarii. hibridizarea, cred ca e o tendinta. si in Marele Jaf am resimtit-o. istoria de acolo are haine de thriller, unoeri documentarul - prin muzica, filmare, parca se metamorfozeaza intr-un astfel de film (de fictiune).
obiectie:
filmul nu este prin definitie realitate (adevar), ci este ideologie (dar nu prin definitie generala, ci prin una particulara - daca e sa vorbim de realitate si adevar). nici chiar filmele care deconstruiesc cinemaul nu pot fi considerate realitate fiindca nici acolo nu se petrece nimic real (desi spun un adevar despre conditia filmului - ca ideologie, fie ea manipulare a realitatii, cind avem un caz real in spate, fie ea ascundere a mijloacelor de productie cinematografica, fie export de idei ale unor politici dominante, reprezentative - o fac in acealsi sistem, cinematografic).
film=realitate=adevar, e o conceptie bazaniana, eventual i se potriveste si lui Kracauer in masura in care si el vedea in cinema o prelungire a perceptiei (reale si a realului). or viziunile astea totalizante despre cinema-realitate-viata-adevar, cu litere mari, apartin unei alte lumi (teoretice).
in text, cind revii asupra realitatii in cazul cinema-ului, apar ghilimelele, insa ele pot fi si o marca a faptului ca aci termenul e conceptualizat, asa ca, toate peste toate, ramine prezenta greutatea Literelor Mari!
eu cred ca MDL, 432, hirtia - chiar daca 'iau in primire' o realitate existenta cindva, nu vorbesc despre acea realitate in termenii corespondentei aristotelice, incit filmul sa se transforme in Realitate (si Adevar). si nici macar nu incearca sa mimeze lucrurile astea Mari prin sentinte si concluzii definitive (filmele s-ar si constipa sub greutatea acelor sentinte). in sensul asta - al constiparii - pot fi analizate ultimele filme ale lui Daneliuc sau ale lui Nicolaescu.
in cazul mdl, 432... - prin faptul ca din acea realitate sint retinute fragmente, ele insele sint prelucrate, comprimate, reduse la numitori comuni, sint filtrate de o minte si sint trecute prin posibilitatile unui anumit mod de vorbire (cel cinematografic), filmul poate fi privit ca o interpretare a realitatii, o circumscriere de probleme, care existau intr-o epoca dar nu in forma din film (deci in film nu e Adevarul). plus ca importanta pentru film nu e lumea de atunci, ci cea de azi, pentru asta valoarea 'ca marturie' a filmului se schimba - si in 432 si Das Leben der Anderen, de ex., comunismul, epocile, sint doar pretextul unei discutii despre anumite valori, astfel filmul devine actual... dar nici pentru actualitate filmul nu e Realitate sau Adevar, e doar un produs cultural care poate desena un spatiu al discutiilor. prin discutii am putea ajunge si am putea misca ceva in realitate, in masura in care filmul transforma ceva, momentan macar, in privitor.
cred ca adevarul, daca exista asa ceva in cinema, tine de coerenta unui film in ceea ce propune, de felul incare sustine ceea ce propune - la filmul de autor, dar e mai dificil de precizat direct reusita pentru latura asta; sau tine de masura incare filmul reuseste sa satisfaca expectantele publicului prin raportare la un acum si aici socio-cultural - in ceea ce priveste filmul de gen sau divertismentul cinematografic hollywoodian (iar asta e masurabil in box office).