View Single Post
Old 07 Apr 2008, 20:42   #1062
silver_boy
Guru
 
silver_boy
 
Join Date: Jul 2004
Posts: 893
Ada Solomon si Gorzo ...intr-un interview despre festiv. NeXt. materialul aparut in cotidianul

Cite filme vezi pe zi?
Andrei Gorzo: Depinde. Acum, cu selectia la NexT, mi s-a intimplat sa vad si cite 30-40 de scurtmetraje pe zi. De obicei, incerc sa nu vad mai mult de trei-patru filme (de data asta, lungmetraje) pe saptamina. Nu-mi place sa bag in mine film dupa film; nu fac maratoane de filme si crapelnite cinefile. Sint un critic, nu un consumator compulsiv: ideea e sa judec cit mai corect, nu sa-mi fac creierii pilaf.

Cind ti-e obosit ochiul? Cind te tradeaza? Cind face fite?
Pot sa-ti spun la ce filme sint in stare sa ma uit iar si iar, pentru placerea mea. De exemplu, atunci cind simt nevoia sa ma remontez, ma uit la un film de Jean Renoir. Renoir e pentru mine cineastul total. In 1939 a facut un film care se cheama „Regula jocului“ si in care intra totul, dar totul. Filmul acela nu ne da „o felie de viata“, ne da viata insasi - tot ce inseamna viata e acolo. Si acelasi film reuseste sa fie un mare spectacol, in sensul de entertainment.

Eu nu ma innebunesc dupa separarea asta ferma intre filmul „de arta“ si filmul de entertainment; mi se pare ca e intretinuta cu precadere de minti foarte lenese, care de fapt nu pot aprecia nici una, nici alta. Mi se pare ca genul de persoana care declara ca nu cauta entertainment, ci numai lucruri serioase adesea confunda seriozitatea cu insemnele superficiale ale seriozitatii; tot asa, mi se pare ca genul de persoana care spune ca vrea „doar entertainment“, intrucit e „prea obosita pentru ceva serios“, adesea confunda entertainmentul cu spalarea pe creier.

Din pacate, o buna parte din ceea ce vinde Hollywoodul de azi pe post de entertainment chiar este spalare pe creier. Si n-ar trebui sa fie asa. Entertainmentul (dupa cum ii spune si numele) ar trebui sa fie antrenant, adica sa te duca undeva, undeva de unde sa revii cu bateriile incarcate, cu mintea oxigenata, mai limpede si mai ascutita decit era cu doua ore mai devreme.

Uite, printre cele mai mari filme din toate timpurile se numara citeva dintre asa-numitele comedii sofisticate, facute la Hollywood in anii ’30-’40. Comediile alea n-au fost concepute ca niste opere de arta nepieritoare, ci ca niste distractii pentru toata lumea. Dar au fost concepute de niste minti brici, care isi investeau toata energia in distractia aia si sperau ca publicul va fi in stare sa tina pasul. Si, pentru ca gindirea din spatele lor era mereu atit de sus, atit de vie si de tare (rezistenta la banalitate, la siroposenie, la solutia ieftina), cele mai bune dintre filmele alea chiar s-au dovedit nepieritoare.

Sau sa luam, de pilda, „Cetateanul Kane“, care e votat cu regularitate cel mai mare film din toate timpurile. Nu stiu daca e chiar cel mai mare, dar cu siguranta e unul dintre cele mai distractive. Ce-l face atit de entertaining e faptul ca Orson Welles, care in momentul acela era un nou-venit in cinema, a vrut sa valorifice, intr-un singur film, toate posibilitatile imaginii in miscare si ale sunetului cinematografic. In nici un alt film nu mai ai senzatia asta ca cinemaul da tot ce are, ca-si pune in miscare toti muschii.

De ce te-ai bagat pe NexT? Ceva genii la NexT? Imi place cum se spune: promitatoare.
M-a emotionat ideea unui festival care-si propune sa pastreze si sa omagieze spiritul lui Cristian Nemescu si pe cel al lui Andrei Toncu. Eu nu i-am cunoscut personal pe cei doi, dar cred ca inteleg spiritul care anima „California Dreamin’ (nesfirsit)“. De fapt, e spiritul acela wellesian de care vorbeam mai devreme: in timp ce vezi filmul, simti ca e facut de niste oameni tineri, care pur si simplu exulta in infinitatea resurselor cinemaului, simti ca vor sa incerce totul. E ca si cum ti-ar spune: „Uite cite lucruri poate sa faca un film ! Asta... si asta... si asta...“.

In spiritul asta am incercat si eu sa construiesc programul competitiei NexT. E vorba despre 30 de filme, alese din peste 600 si impartite in patru calupuri de cite doua ore, doua ore si un sfert. Ei bine, mi-am dorit ca fiecare dintre calupurile astea sa fie un mare spectacol care sa mobilizeze cit mai multe dintre resursele cinemaului.

Care-i smecheria cu NexT?
Ada Solomon: E asa. Cristi Nemescu cu Andrei Toncu si cu alti prieteni ai lor formau o gasca ce traia, minca, vedea si facea film. Daca ei au plecat, gasca s-a cam spart si noua, prietenilor lor, ne lipseste asta. Asa ca am facut NexT ca sa recream-continuam povestea asta: sa traim, sa mincam, sa vedem si sa facem filme. Si fara fite.

Care-i mindria-filozofia ta ca faci festivalul asta?
Aoleu, asta cu filozofia e grea! Sa spun cinstit ca n-am o filozofie? Mai bine. Mindria e de fapt placerea de a cunoaste oameni din toate colturile lumii, de a ma bucura de filmele lor, de placerea spectatorilor care vad lucruri pe care nu le vad, nici la cinema, nici la televizor, la noi in mod obisnuit. Tot mindrie e ca mai fac niste legaturi, networking - mai propui un actor roman unui regizor interesant, mai gasesti un sound designer american si destept pentru un regizor roman ori croat si in final lumea iti e recunoscatoare. Plus ca umbla vorba ca NexT e cool si asta imi convine.

Proiectezi in deschiderea festivalului si doua filme scrise si regizate de doi pusti.
Da, sint Marc Solomon si Luca Istodor. Suna bine ca, alaturi de filmele de scoala ale lui Giurgiu, Muntean sau Bumbut, care si ei au fost NexT Generation, sa fie si cele ale lui Marc si Luca, „Trafic de brinza“ si „Visul Vampirului“, ambele din generatia de scoala generala a lui NexT. Cred ca e interesant de vazut cum vad cinemaul niste pusti de-a V-a, care maninca film pe piine. Anul asta e un experiment cu doua filme, sper ca la anul sa fie un atelier cu mai multa pustime creativa. Am aflat deja ca e in productie un scurtmetraj al unei chinezoaice de 12 ani, psiho-thriller - sper sa-l avem la NexT la anul.

Ce anume din legislatia romaneasca pe cinematografie te incomodeaza in organizarea unui festival?
E incomod sa vezi ca primesti la fel de multi bani si cind pornesti, si un an mai tirziu, cind aduci dovezi de peste 100 de pagini despre cum a fost. Ca exista un fel de democratie la sustinere de evenimente in care se da sa ajunga la toti, cit mai egal, si nu in functie de performanta. Si mai e ceva. In general, filmul nu e privit ca una dintre arte. Cind vine vorba despre film, esti trimis la CNC si punct. Celelalte fonduri culturale (cu exceptia ICR) se ocupa majoritar de celelalte sase arte. Marea realizare de anul acesta pentru mine este participarea ArCuB la finantarea NexT.

Esti producator. Cit costa festivalul?
Se pare ca nu-s un producator grozav in materie de festival. Nu am gasit cuvintul magic pentru sponsori inca, dovada ca nu ne prea ajung banii, dar magia vine din felul in care oamenii (voluntari, parteneri, echipa) se implica in ceea ce fac ca sa iasa un eveniment bogat, dar fara sa fie scump. Costa, anul acesta, peste 120.000 de euro.

Din fericire n-a trebuit sa ma iau de piept cu lumea in privinta organizarii. Ne-au ajutat si au vrut sa fie parte toti cei la care am apelat organizatoric, incepind cu Arhiva Nationala de Filme (Sala Cinematecii Eforie le apartine), continuind cu UNATC - parte din filmele din festival sint ale lor, si, nu in ultimul rind, cluburile bucurestene unde vom avea petreceri in timpul festivalului - Spice, Expirat, La Scena, Fabrica.

Poti citi regizorul mare in filmul scurt?
Eu zic ca da. Nu stiu cum. Vezi daca-ti spune o poveste clara si convingatoare cu mijloace reduse (ca timp si nu numai sint rare filmele scurte cu buget confortabil).

Producatorii iubesc filmul sau banul?
Nu stiu altii cum sint, eu le iubesc pe amindoua. Si cel mai tare imi place sa invirt banii astfel incit sa iasa filmul bine si sa-mi ajunga sa platesc si chiria.
__________________
Beauty is in the eye of the beer holder
silver_boy is offline   Reply With Quote sendpm.gif