[Pitbull]

Am preferat sä nu dezvolt în analizä partea privind ecranizarea (mai mult decât mentionând-o la început), pentru cä nu aveam suficiente date concrete, necitind cartea; în asemenea cazuri, e onest sä analizezi filmul ca produs finit si autonom (chestie pe care am mentionat-o nu demult în altä analizä, asa cä n-am vrut sä mä repet). Insä, în fond, calitatea de ecranizare nu poate fi nici o scuzä, nici o acuzä. Materialul unui text literar poate si trebuie sä fie rearanjat mult mai bine - nici mäcar neapärat modificându-i continutul, ci mäcar reglând discret potentiometrele fiecärei scene, când o convertesti în secventä. Ca atare, nu väd nici un motiv legitim ca story-ul sä rämânä liniar, stationar, lipsit de atât de multe repere dramaturgice necesare. Ce sä mai zic de principalele reprosuri pe care i le aduc la nivel strict de regie: nici o secventä mäcar sclipitoare, dacä nu genialä (cum fusese, de pildä, în "Prea mic...", aia cu fotografierea în armuri - inclusiv finalul: aparatul rämas singur pe câmp); si cu jocul actorilor, îngrosat si desuet, cum rämâne? Si altele - care nu tin nici de roman, nici de opiniile politio-istorice, ci strict de creativitate, sau mäcar de profesionalismul cinematografic.

Dacä sunt atât de sever cu acest film (comparativ cu altele), cred cä principalul motiv e doza de imposturä - recte: caravane cinematografice �* la Mungiu, de parc-ar fi marele eveniment, interviuri pompoase, declaratii gongorice si fel de fel de aere - "Eu nu sunt un dinozaur", "sunt singurul dintre cei vechi acceptat si de generatia actualä" - ete, fâs!
Uite, Lelouch, de pildä: «Roman du gare» m-a dezamägit crunt (îi fac analiza curând), dar omul era de o modestie cuceritoare (culmea! contrastând chiar cu calitatea extrem de sententioasä a unor afirmatii - gen: "La Nouvelle Vague e o mare scoalä de cinema - te învatä cum sä NU faci filme!"), si a spus un lucru esential, în interviul dat Gloriei (pe care-l puteti vedea în fisierul video de pe site): "Pentru mine, cea mai importantä scoalä au fost esecurile - din ele am învätat cel mai mult!" Ia sä-l aud pe-un dinozaur ca Gabrea spunând: "Nici nu stiti cât am învätat din esecul cu «Noro»!" - da' nu, noi trebuie sä ne umfläm în pene: "Unele opinii considerä «Dincolo de nisipuri» cel mai bun film românesc din anii '70!" Si Stanley Kramer, Dumnezeu sä-l ierte, discuta întotdeauna cu mult mai mult interes despre propriile lui esecuri (asumate ca atare), decât despre marile reusite - dar când eu am încercat la Costinesti, onest si de bunä-credintä, sä dezbat toate neîmplinirile propriului meu film, de care eram constient, din care învätasem deja, si pe care le consideram utile si pentru altii, ca sä nu repete greselile mele, pe un papagal de ziarist nu l-a dus mintea decât sä mä întrebe: "Päi si dacä filmu-i asa de slab, de ce l-ati mai adus la festival?" Aia e - la noi, e REGULA ca orice autor sä-si declare filmul capodopera deceniului; altfel, se cheamä cä n-are prestij.