[Bagheera]

Imi cer scuze de pe acum pentru lungimea mesajului, dar e evident ca e nevoie de o discutie ampla. Nici nu stiu daca isi are sensul pe un forum, dar in fine.

In cultura romana nu exista tragedii, lucru perfect justificat de ortodoxia acestui popor. Moartea nu e tragica vazuta de "miticii" nostri (v. folclorul romanesc, inclusiv obiceiurile precrestine) Am putea spune ca inca din vechime, hihihi, ai nostri ca brazii erau inclinati sa faca din moarte un show. S-ar putea ca parastasul sa fie o reinterpretare a bucuriei care insotea moartea cuiva drag. Trebe sa admitem ca se bea si se petrece la parastasul cuiva ca la o nunta daca nu chiar mai abitir.
Vorbind de mitici, propun, desi cred ca unii au facut-o deja, o lectura a lui N. Steinhardt, Cartea impartasirii. Cartea vorbeste despre "miticii" lui Caragiale, O scrisoare pierduta si legatura lor inevitabila cu ortodoxia. La facultatea de litere din Cluj am studiat un an intreg Caragiale si eu una, abia spre finele anului, am inteles de ce e profund universal acest scriitor. Mache si Lache ai lui, Miticii, desi sunt perfect damboviteni, contin tot absurdul omului modern. Scena " Pupat piata Independentii" este vazuta de Steinhardt ca fiind exprimarea unei incapacitati de a tine minte raul.

Din pacate, "mitici", "pupat piata independentii" au intrat in folclorul urban cu sensurile lor peiorative si extrem de indepartate de ce si-a dorit autorul lor. Probabil ca si asta e una din caracteristicile miticului: lipsa de apreciere fara nuante a valorilor autohtone si racordarea doar la valorile de afara.
Se desprind totusi doua tipuri de mitici: miticul cosmopolit, dar si cel xenofob. Ori ne extaziem in fata a tot ce primeste girul celor din afara, ori ne aparam cu mandrie vidanja nationala. Pana la urma, si unul si altul se invart in jurul limitelor, granitelor nationale. Cred ca adevarata problema este ca nu lasam sa ia nastere si miticul care nu e nici cosmo, nici xeno si a carui existenta are alte coordonate decat cele imaginate de noi.

Revenind la cinema, Restul e tacere, ca de altfel toate filmele lui Nae, sunt facute pentru a ajuta la aparitia acestui din urma mitic: miticul care se bucura pur si simplu fara sa se gandeasca ca apartine sau nu circuitului international. Aici cred ca au surprins cu precizie CTP, Gorzo si Buscu esenta acestui film. Restul e tacere vrea sa produca bucuria, incantarea de a fi pur si simplu SPECTATOR, nu apartenent al unei culturi nationale mai mult sau mai putin recunoscuta si parerea mea e ca reuseste sa faca asta.

Termenul "tragedie" folosit de Caranfil cred ca e ales pentru ca cineva moare la final ( sa nu uitam ca moare pe scena unui teatru) si pentru ca moartea aceasta apare ca o interventie a hazardului sau divinitatii. Tragedia isi are cu precadere locul in teatru, iar eu ma indoiesc ca putem vorbi de tragedie in film, asa cum omul contemporan nu mai poate fi tragic. Este totusi termenul cel mai bine ales de Nae pentru ca drama existase deja pe parcursul filmului, iar o exprimare de genul: "nu are happy-end filmul, dom'le si-o incurca rau gagica" ar fi fost simplista.

Conflictul intre minimalismul si mainstreamul cinematografiei romanesti este unul fals creat si intretinut de o abordare strict unilaterala. Daca avem nevoie de categorii, mi se pare ca la noi se poate vorbi de Cinema cu mesajul la vedere si Cinema-ul fara mesaj la vedere. Ambele au doua alte subcategorii: Bine facut sau prost facut.

In cinema-ul cu mesaj la vedere intra multe din creatiile post decembriste hulite pe buna dreptate, dar cu stralucire intra si "4,3,2", Marfa si Banii sau Lampa cu caciula, regizate impecabil.

In ultima categorie, a cinema-ului fara mesaj la vedere, dar buuuun, intra cu excelenta Moartea domnului Lazarescu, A fost sau n-a fost sau Restul e tacere si in general multe din filmele asa numitei tinere generatii : Nemescu, Radu Muntean etc, stiu si ei singuri ca sunt buni fara sa o mai spun eu.

Restul e tacere provoaca reactii adverse insa din cauza bugetului pe care l-a avut, nu din cauza filmului in sine. Iarta-ma Alex, dar ai spus-o chiar tu, mai in gluma, mai in serios: prea se lauda cu banii bagati in acest film. Trebuie spus insa ca Nae nu a fost niciodata incantat de acest gen de publicitate facuta la Restul e tacere pentru ca intre noi fie vorba, un buget de 2 milioane si ceva, este cu putin noroc, bugetul unui film independent in State. Decizia insa nu i-a apartinut lui Nae ci celor de la PR.

Trebuie sa ne obisnuim sa fim, nici prea-prea, nici foarte-foarte in etichetari. Decat sa ne epuizam in a idolatriza minimalisti sau mainstreamisti, mai bine discutam despre subiectul propus de Alex Leo, Puiu, Mitulescu, Giurgiu: readucerea publicului in sali la filmul romanesc. Sunt convinsa ca niciunul nu avea in vedere compromisuri facute comercialului.

Asta cu " Si acum...invingator la puncte...este..." nu are nicio importanta, cat despre ideea ca trebuie sa educam gustul publicului ce sa mai zic?! Pana la urma, oricata fasole ai baga intr-un om, o viata intreaga, daca pe patul de moarte primeste o friptura, credeti-ma, o va savura incantat, regretand ca nu mancat si la tinerete - daca nu cumva tot felul de convingeri i-au alterat deja "organul placerii". In arta aceste convingeri se numesc deseori convingeri estetice.