|
Sydney White - 4/10. Vechea varianta rastaslmacita in atatea si atatea kitch-uri ca cea cu Lindsay Lohan: Mean Girls. Ea inocenta, El Aratosul, Aratosul e al Ei sau al Reginei? Ba al Ei, ba al Reginei, Dictatura Plasticelor, Revolutia Eliberarii de sub Teroare, Fine. Insa povestea e mai profunda:
Sydney de-abia a intrat la colegiu si primul lucru pe care-l face este sa mearga la sediul fratiei din care a facut parte si mama sa. Sa crape fierea-'n tine Chad Gomez Creasey! La o asa premisa imi prevad un viitor stralucit la Hollywood! Fratia Kappa nu mai are prestanta de odinioara (manka-ti-as!) Sydney, o tipa ajunsa la colegiu (ce in film seamana cu un liceu), frumusica dar nu ca romancele noastre isi face o intrare dura de eroina intr-un grupd e 7 tocilari, tocilari ce erau batjocoriti de tat (tot, all) colegiul. Dar cu ajutor de la mana la mana ea o va provoca pe uracioasa regina a campusului - care nici macar urata nu-i, caci e vorba de Sara Paxton din Aquamarine. Deci satula de felul in care au fost tratati tocilarii, Sydney declara razboi reginei colegiului, Rachel aka Vrajitoarea. Desi Sydney nu-i deloc o superba studenta de anul I (cum materialele despre film circula alandala pe net) caci ea nu-i ca romancele noastre, ea tot reuseste sa bage-n sparieti tat campusu' prin prestanta sa charismatica de eroina (isi face intro-ul cu subminarea autonomiei populatiei de rand in detrimentul oligarhilor, sau in favoarea oligarhilor, ca n-am inteles ce-a spus la curs, o complexeaza pe Regina mai rau ca-n Plasticele, etc.). Si cum descopera ea ca aceasta versiune a fratiei Kappa nu mai e ca ce-a fost odataaa...v-am spus ca era vorba de colegiul Southern Atlantic?!? Filmul este amuzant si stimulativ pentru tocilarul care zace in fiecare din noi, desi mie mi-a provocat o stare de somnolenta si plictis de parea mai lung decat Asasinarea lui Jesse James dar pe la mijloc momentul aka cireasa de pe tort cand tocilarii se afla in fata unei mari descoperiri (la propriu): o chestie gen imbracaminte de fete americance ce atinsese sanii lu' Sydney Alba, care mi-a adus aminte doar de personajul Carrie (cartea) a lui S.King si de glumele nastrusnice (unele) ale baietilor de la Vacanta Mare. Sara Paxton, ca de obicei: e foarte subtila, desteapta si nostima si reuseste sa interpreteze de minune rolul unei fete odioase, frumoase, blonde si machiavelice (premisa pentru filmele cu bici si corzi elastice).
Ah! Poanta era cu Alba ca Zapada si cei sapte pitici scrisa de Fratii Grimm, nu citisem, dar m-am prins, dovezile sunt multiple, chiar regizorul si producatorii o spun, si chiar daca in film se vede asta de la o posta. Ce n-am inteles eu e schema cu Vortexul, ce-o fi asta? Da un search pe Google, un loc unde gravitatia iti joaca feste, dimensiunea nu mai are dimensiune iar worm-holes-urile te sorb in multiple universuri paralele de zici ca Doamne ce-i aia?!? In Vortex acolo la ei la casa tocilarilor (simpatica scenografie, e drept, pana la urma ce poti face cu banii?) curentu' pica-'ntr-una iar apa tasneste din tevi (romanii stie). Cica ideea ar fi ca Vortexul are tendinta de a te absorbi si d ea nu-ti mai da drumul. Ops! Am mai spus-o, dar n-are nimic, filmul nu spune asta deloc, doar ca sa para inteligent. Sa va prezint si tocilarii: un obsedat sexual, un tafnos guru al internetului, un drogat, un incredibil de rusinos, si adormitul strain care nu se poate adapta schimbarii de fus orar. Nu sunt sapte? N-are nimic, al saptelea e si el pe-acolo, il gasiti voi.
|