[morphego]

Un film reusit, a carui lentoare nu face decat sa adauge la caracterul sau liric. Atmosfera intunecata, norii prezenti aproape in toate cadrele exterioare, peisajele statice, alaturi de muzica lenta si redundanta (pe care am gasit-o geniala si extrem de potrivita aici) creaza un sentiment de angoasa, de tensiune care creste pe masura ce momentul mortii anuntate se apropie. Totul merge in acelasi ritm, si personajele si actiunea, si uneori parca si rasul apare intr-o forma oarecum alungita si mohorata. Nu exista exploziii de culori, nici macar in peisaje, e ca si cum aceasta e estompata cumva de subiectul filmului. Din nou un plus major al filmul, o astfel de imagine terna dar care pastreaza totusi tensiune si vitalitate fiind greu de obtinut de alti realizatori ce-si propun acest lucru.

Actorii se pliaza aproape perfect in rol, fara a exista vreunul care straluceste in mod special ... poate doar interpretul antieroului (sau, conform epilogului, eroului) Jesse James, Brad Pitt. Bineinteles, cine l-ar fi ucis pe Jesse daca n-ar fi existat lasul Robert Ford, Casey Affleck (iesit de mult din umbra fratelui mai mare, chiar daca joaca si in primul film regizat de acesta din urma, Gone Baby Gone); Sam Rockwell e ultimul pe care il mai precizez aici pentru ca si el mi-a placut chiar daca mi s-a parut ca rolul lui s-a incadrat in general in tiparul celorlalte partituri ale sale de pana in prezent.

Filmul merita vazut in ciuda lungimii. Poate asta ar reprezenta un inconvenient daca cele aproximativ 2h 30 min nu ar fi atat de poetice.