|
Apropo, e o chestie pe care n-am înteles-o niciodatä, si pace... Poate mi-o explicä cineva... :huh:
De când eram mic, tot observam cä uneori diverse persoane îsi fäceau semne din sprâncene, sau arätau scurt si aproape neobservat cu degetul spre câte ceva, sau îsi murmurau încet douä trei vorbe pe care lumea din jur nu le auzea. Picând de curiozitate, am ciulit urechea, si din când în când am reusit sä aud ce-si spuneau. Erau lucruri de genul:
- Ai grijä cä ti se vede furoul.
- Vezi cä esti descheiat la pantaloni.
- Iartä-mä, dar micii nu se taie cu cutitul.
- Nu se zice "te rog foarte important".
- Retine, îl chema "Mihai Eminescu", nu "Mihail".
- Fii si tu mai atent, iar ti-a scäpat un "trebuiau".
- Nu mai zi "pardon" când îti scapä o râgâialä, e neelegant.
- Ai uitat cä tu îi servesti pe ei, nu ei "servesc o cafelutä"?
- Se zice "Premiul Nobél", nu "Nóbel", conform pronuntiei suedeze.
...si multe altele. Astfel, am învätat eu sä am mereu o tinutä îngrijitä, si sä mä port civilizat, sä vorbesc corect, ba chiar si ceva culturä.
Dar ceea ce nu pricep, e de ce toate lucrurile astea se spuneau INCET, IN SOAPTA, SAU IN CAMERA VECINA? De ce nu se strigau tare, s-audä toatä lumea, cä atunci ar fi învätat mai multi!?
Oare pentru ca persoana care gresise sä nu se simtä penibil?
Oare pentru ca nici persoana corectoare sä nu parä cä vrea sä se grozäveascä?
Oare pentru cä încä de pe-atunci se prefigura nevoia de private message?
Poate... da' nu-s sigur... Imi explicä si mie cineva? :?
|