Excelent interviu, Prolly, si mä bucur cä am putut fi de folos. Sunt convins cä întrebärile mele l-au încântat pe Cristi, care tine în primul rând la discutiile
despre film si abia apoi la cele despre "cariera filmului", etc. Pe de altä parte, räspunsurile pe care le-a dat el sunt foarte revelatoare; pe unele le bänuiam dinainte (cele privitoare la Gäbita, la restaurant, etc.), iar confirmarea lor mä multumeste - mai ales cä explicatiile sunt bogate si clare; asemenea si în alte privinte (mai ales celebrele piste-false/cozi-de-peste) si mi se pare foarte semnificativ ce spune Cristi:
Originally Posted by Cristian Mungiu:
|
Deseara cind ai sa te duci la culcare nu ai sa ai raspuns la toate problemele si intrebarile care ti-au roit azi prin cap. Asa e viata iar incurajarea in film a unor chestiuni care in mod voit nu capata raspuns pina la sfirsitul filmului e o cale de a respecta ce consider a fi eu adevarul vietii, de a semnaliza ca povestea nu e finita – e un fragment, o zi din viata personajelor - si sint lucruri care se vor rezolva dupa ce filmul se incheie si e totdata o pozitionare a mea ca autor impotriva acelui stil cliseisto-mainstream-ist in care fiecare intrebare capata un raspuns pina la sfirsitul filmului. Asta e o timpenie, viata e mult mai haotica. Mai imporatant decit cutitul si buletinul e pentru mine ca nu stii pina la sfirsit daca fetele vor mai fi prietene, daca Gabita va fi sanatoasa si a doua zi, daca Otilia e insarcinata sau daca va mai ramine impreuna cu prietenul ei.
|
Pe lângä astea, m-au interesat mult întrebärile formulate de tine, apropo de
omul Cristian Mungiu, felul lui de a fi, de a-si gestiona acest "fenomen" care a devenit
"432" cu succesele lui, de relatiile lui cu ceilalti în aceast situatie de "crizä pozitivä", ca sä zic asa. Frumoase si relevante comentariile despre Särärie, si Iasi în general. Pertinente si la obiect remarcele apropo de actualul drum spre Oscar si semnificatiile lui.
Obiectiv vorbind, acest interviu ar trebui sä le taie din macaroanä multora dintre cusurgiii care, incapabili sä înteleagä esentele de profunzime ale filmului, se agatä de flecustete, si nulitätile veninoase care nu-si pot reprima ciuda (cum a-nceput un specimen, rozându-si unghiile, imediat dupä Palme d'or, si de-atunci o tine tot întruna, cu niste ineptii de-ti stä mintea-n loc.) Fapt e cä reportajul evidentiazä nu numai o serie de subtilitäti ale filmului, ci si atitudinea echilibratä, de ratiune si bun-simt, a autorului în relatie cu opera si cu destinul ei prin lume. Am senzatia cä tocmai de la acest bun-simt se revendicä în mare parte si valoarea filmului: nu l-au marcat nici veleitarismele arogante, nici incertitudinile si complexele (ambele, boli fatale în filmul românesc - mai ales prima!) Pur si simplul omul a stiut, cu luciditate,
ce voia sä facä si
cum sä facä.
Encore une fois, bravo!