[Proletar]

Un interviu pe care i l-am luat lui Cristian Mungiu, in ajunul Craciunului, pentru ziarul la care lucrez.
Precizez ca intrebarile tehnice legate de 432 mi-au fost sugerate de catre Pitbull (Mihnea Columbeanu)


1. Ce s-a schimbat in viata lui Cristian Mungiu dupa castigarea Palme d’Or-ului?

Nu mai am timp pentru nimic altceva decit gestionarea acestui succes, asta insemnind in principal interviuri, calatorii de promovare, livrare de materiale legate de distributia filmului, raspunsuri la propuneri, telefoane, emailuri de tot felul. Exista insa si foarte multe momente placute generate de aprecieri la adresa carierei filmului si uneori, chiar a filmului.

2. Drumul lui „432” catre Oscar pare foarte bine nivelat. Te ingrijoreaza uneori faptul ca totul merge parca prea „uns”?

Eu sint un foarte prost estimator al viitorului, nu sint in stare sa prevad niciodata nimic. Imi pare bine ca filmul a primit aceatsa serie succesiva de premii sau nominalizari in Statele Unite dar nu stiu in ce masura asta ne apropie de nominalizarea la Oscar si cu atit mai putin de Oscar. Eu cred ca pe undeva e un echilibru in toate cele pe care le primesti si ca atare, am unele ingrijorari legate de succesul public al filmului.

3. In aceasta zodie a succesului in care te afli, numarul prietenilor tai a crescut sau s-a
subtiat?

N-am avut prea multi prieteni nici inainte. S-a inmultit numarul celor care isi amintesc acum ca ne-am cunoscut cindva in viata sau chiar ca au avut un merit oarecare legat de proiect. Dar e ok, e normal. Cei mai tristi sint cei care imi sar de git cind ne intilnim pentru ca in clipa in care nu mai sint in camera sa inceapa sa birfeasca ingozitor. Dar asta e – banuiesc ca asa erau si inainte numai ca nu aveau de ce vorbi despre mine. E corect sa zic insa ca sint si oameni care s-au purtat admirabil si care au facut tot ce a tinut de ei ca acest succes al filmului sa fie respectat cum se cuvine.

4. Unii comentatori au perceput grupul de la petrecere ca fiind format din oameni insuportabil de tampiti, suficienti si limitati. Altii, dimpotriva, spun ca e vorba doar de oameni normali care se simt bine impreuna, iar tensiunea se naste strict din faptul ca ei si Otilia sunt complet diferiti unii de altii si de problemele lor. Cum vezi, ca autor, aceasta dilema?

Cred ca toti am parea putin ridicoli daca am avea ocazia sa ne vedem ce spunem si cum ne comportam in diferite situatii. Pentru mine, esential e ca situatia da nastere la comentarii din partea spectatorilor – mai departe e doar o chestiune de perspectiva si judecata a fiecaruia. Eu incerc sa respect adevarul unei situatii si sa n-o interpretez.

5. Viscerele comandate de Gabita in final, la restaurant: reprezinta doar simpla nevoie de hrana a gravidei care tocmai a avortat sau conoteaza si o anume latura de cinism a personajului?

In film se pomeneste ca ala e meniul de la nunta, deci impus. Ea nu alege anume sa comande chestia aia, ei doar ii e foame – senzatie des intilnita de femeile care au trtecut printr-o asemenea situatie dar iarasi, nu vreau sa verbalizez eu comentind ce inseamana aceasta foame sau daca e momentul potrivit pentru ea sa manince atunci.

6. S-a discutat mult despre plasarea Gabitei pe axa dintre victima nevinovata si abulica a sistemului, si manipulatoare egoista si profitoare. Tu unde si cum o vezi, intre aceste extreme?
Daca Gabita e o victima, e mai degraba cea a unui anume sistem de judecata provenind din educatia pe care a primit-o, din prejudecatile vremii si abia apoi datorat sistemului in care traieste. Cu totii consideram pe vremea aceea ca sarcina este ceva intre catastrofa si nenorocire iar o femeie care declara ca vrea sa pastreze un copil era considera inconstienta daca voia sa-l creasca singura, curva daca nu spunea public cine era tatal copilului sau santajista in cazul in care isi dorea sa fie luata de nevasta in situatia data.

7. Pe generic apare si tatal Otiliei (actorul Costache Babii), dar in film personajul figureaza doar in replicile de anuntare a unei vizite, pe seara. A existat o secventa cu el, eliminata la montaj? Ce continea aceasta secventa, ce semnifica si de ce s-a renuntat la ea?

Secventa figureaza ca bonus pe dvd pentru ca in sine e o secventa admirabila, zicind multe despre un anume gen de relatie parinte copil. Insa era singura secventa care n-o implica pe Otilia si am stiut de la filmare ca cel mai posibil sa n-o folosim in montajul final. Am cautat in timpul filmarii o solutie narativa prin care s-o adaugam in mod firec pe Otilia secevntei dar nu era posibil. La montaj intii am pus secventa si am renuntat destul de repede la ea caci intrerupea cumva dinamica filmului in care voiai sa vezi ce se intimpla cu Otilia si sa fii mereu alaturi de ea.


8. De asemenea, au existat si secvente care finalizau, intr-un fel sau altul, celebrele “cozi de peste’ cu buletinul uitat de Bebe la hotel si cutitul subtilizat de Otilia ?

Iti amintesti ca la un hotel in vremea socialismului, daca aveai buletinul la poarta, te puteai intoarce si urca in camera si singur chiar daca nu era camera ta in timp ce altfel trebuia de fiecare data sa fii insotit. Iar cutitul daca te uiti inca o data la film e scos de Otilia din buzunarul pantalonilor indata ce Bebe iese din camera si asezat pe masa – cel mai logic lucru cu putinta caci nu e usor sa injunghii pe cineva nici macar intr-o situatie ca asta.

9. Spune-mi mai multe despre conceperea si integrarea dramaturgica a acestor doua „piste false”, atat de puternice. Criticii o considera o licenta voita, care rimeaza cu multe alte procedee similare din film. Ce parere ai despre aceasta opinie?

Deseara cind ai sa te duci la culcare nu ai sa ai raspuns la toate problemele si intrebarile care ti-au roit azi prin cap. Asa e viata iar incurajarea in film a unor chestiuni care in mod voit nu capata raspuns pina la sfirsitul filmului e o cale de a respecta ce consider a fi eu adevarul vietii, de a semnaliza ca povestea nu e finita – e un fragment, o zi din viata personajelor - si sint lucruri care se vor rezolva dupa ce filmul se incheie si e totdata o pozitionare a mea ca autor impotriva acelui stil cliseisto-mainstream-ist in care fiecare intrebare capata un raspuns pina la sfirsitul filmului. Asta e o timpenie, viata e mult mai haotica. Mai imporatant decit cutitul si buletinul e pentru mine ca nu stii pina la sfirsit daca fetele vor mai fi prietene, daca Gabita va fi sanatoasa si a doua zi, daca Otilia e insarcinata sau daca va mai ramine impreuna cu prietenul ei.

10. Esti impecabil in tot ceea ce faci: discurs public, exprimare cinematografica, familie. De unde tot acest echilibru?

Nu ma cunosti, am facut o gramada de greseli in viata – ma straduiesc insa sa nu le repet. Incerc sa ma las condus de bun simt, sa ma lupt cu lenea, sa nu fac rau intentionat, sa fac tot ce tine de mine si sa nu uit ca nu ti se cuvine nimic pe lumea asta.

11. Iosif Sava spunea ca, in toate calatoriile sale prin orasele lumii, nu a intalnit strada mai frumoasa decat Sararia, loc al copilariei tale. Cum explici acest farmec al unei batrane ulite iesene?

Sararia de acum 30 de ani era frumoasa pentru ca respira tihna unui altfel de trai dar in principal pentru ca noi eram copii si eram veseli si fericiti. Astazi in fiecare fosta curte cu pomi a copilariei mele a rasarit o vila sau un bloc.

12. Exista viata dincolo de Oscar?

Oscarul pentru film strain consacra prin votul unor profesionisti americani mai degraba virstnici un tip destul de conventional de a face cinema. E un brand bine marketat dar in nici un caz un certificat de calitate, nici pentru filmul aflat in competite, nici pentru tine ca autor in ce vei face mai departe. Mai degraba sint ingrijorat de faptul ca la filmul meu urmator unii spectatori nu vor fi atit atenti la filmul pe care-l voi face ci daca are sau nu succesul celui precedent.