[Pitbull]

"The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford" - Nu vã aºteptaþi la un "western"!
E un film "de atitudine ºi despre atitudine"

Sumbrã, ostilã ºi rece (chiar ºi sub arºiþa verilor sale toride) era lumea foste Confederaþii sudiste, în jumãtatea de secol dintre Rãzboiul Civil ºi Primul Rãzboi Mondial, care avea sã cicatrizeze mãcar parþial rãnile acelei conflagraþii rãmase, pentru unii, nefinalizatã nici chiar astãzi - dupã cum demonstreazã, prin mentalitate ºi spirit, acest surprinzãtor film de conþinut în decor aparent western. Dacã Nordul yankeu, capitalist, arogant ºi adaptabil, n-a fãcut decât sã sacrifice câteva sute de mii de soldaþi pentru a-ºi menþine hegemonia, Sudul în schimb, feudal, patriarhal ºi eminamente conservator, ºi-a vãzut propria societate, culturã ºi lume spulberatã de-a lungul a numai zece ani. Negrii eliberaþi angro de pe plantaþii fãceau prãpãd, generând la rându-le contrareacþia defensivã a Ku Klux Klan-ului, averile adunate din cultura bumbacului se spulberau, valul industrializãrii bulversa toate modalitãþile de economie ºi viaþã cunoscute, ºi totul, în general, se profila instabil ºi tulbure. Ca întotdeauna în asemenea perioade de crizã profundã, dezvoltatã atât material cât ºi moral, deraierile, confuziile de valori ºi propensiunea spre mituri devin inevitabile. Precaritatea economicã genereazã banditism, frustrãrile sociale îl învãluie într-o aurã haiduceascã, morala ºubredã proiecteazã la rândul ei tendinþe idolatre - ºi, În ultimã instanþã, tensiunile acumulate de toate aceste complexitãþi (în sens psihologic) pot rãbufni prin asasinate; aici, asasinarea lui Jesse James de cãtre "laºul" Robert Ford.
Surprinde din primul moment formula structuralã a filmului: o sutã ºaizeci de minute, istorisind molcom ºi amplu, cu o tipicãrie aproape bãtrâneascã în aparenþã, drumul dintre prima întâlnire a lui Bob Ford cu idolul sãu ºi omuciderea din titlu - plus urmãrile acesteia. Deºi povesteºte ultima ºi cea mai dramaticã parte din viaþa unui bandit celebru, filmul e totalmente de "anti-acþiune": existã o singurã secvenþã a unui jaf sãvârºit de banda lui James, relatatã sec ºi cvasi-documentarist, dupã un demaraj cu declaraþii poetice explicite. În rest, violenþele sunt seci ºi voit banalizate (ca-n viaþã - viaþa acelui tip de familie ºi de anturaj), tensiunile sunt lãsate sã se dezvolte de la sine, fãrã supralicitarea acelor mijloace cinematografice specifice construcþiei suspense-ului, ritmul narativ e constant ºi egal cu sine însuºi, ºi în genere totul se organizeazã în jurul factorilor umani, pe un fundal de epocã expresivo-depresiv. Andrew Dominik, semnatar al scenariului (dupã romanul lui Ron Hansen) ºi al regiei, îºi dovedeºte cu prisosinþã capacitatea de a stãpâni consistenþa ºi mijloacele filmului de substanþã, urmãrind motoarele psiho-afective, de la individ la nivel comunitar, ale unei perioade ca aceea de adaptare a S.U.A. post-secesioniste. În mare parte, filmul mi-a amintit de legendarul "Once Upon a Time in America", atât prin relaþia ritm-duratã, cât ºi prin tipul de concepþie plasticã - operând, desigur, tranziþia în spaþiu ºi timp de la societatea urbanã din prima jumãtate a secolului XX la cea ruralã a anterioarã ei cu cincizeci de ani. Totuºi, spre deosebire de Leone, Dominik îºi refuzã ºi mai categoric concesiile comerciale, ceea ce pentru neavizaþi riscã sã devinã extrem de plicticos. (Fac însã precizarea cã, dacã în condiþiile în care mã dureau toate articulaþiile ºi mã usturau ochii, dupã o noapte nedormitã, nici mãcar n-am simþit când trecuserã cele douã ore ºi jumãtate ale proiecþiei, puterea de impact ºi persuasiune a filmului nu mai are nevoie de nici o recomandare suplimentarã.)
Avem din nou bucuria uneia dintre inepuizabilele surprize ale lui Brad Pitt, al cãrui fizic atractiv prin definiþie rãmâne mereu "gardul" în interiorul cãruia vom gãsi "leopardul" compoziþiilor actoriceºti. Versatilul, super-disponibilul ºi mereu inventivul autor al creaþiilor din "Se7en", "Twelve Monkeys", "Fight Club" sau "Babel", construieºte precis ºi economic portretul tâlharului inteligent, charismatic ºi lipsit de scrupule, mãcinat de nevroze, îndoieli de sine ºi abrupte lunecãri paranoice în profunzime. Casey Affleck, care a crescut în umbra lui Pitt, de-a lungul celor 11-13 "Ocean..."-e, înfruptându-se ºi din vreo douã porþii de "Plãcintã americanã", plus alte filmuleþe comerciale, iese în sfârºit la luminã ca un actor capabil sã stãpâneascã sigur sinuozitãþile evoluþiei de la puºtiul adorator iniþial, prin faza complicitãþii ºi a confidenþelor, urmatã de cea a dezamãgirilor ºi spaimelor crescânde, generatoare de trãdãri, pânã la degringolada finalã post-asasinat. Îl secondeazã Sam Rockwell, cu compoziþia unui frate neliniºtitor de tolomac, ca o permanentã cutie de rezonanþã a anxietãþilor dintre cei doi protagoniºti (cã erou nu e nici unul, evident). În jurul lor evolueazã o distribuþie aleasã inspirat ºi coordonatã matematic, cu expresivitãþi vizuale dense (mai puþin, poate, în cazul accentelor prea caricaturale din portretele unor membri ai bandei, în special la început).
Surprinzãtor de "europeanã" ca stil plastic, imaginea lui Roger Deakins reuºeºte sã impunã, cu subtilitate, starea fotografiilor de epocã, sugerând cromatica sepia ºi alb-negru fãrã a recurge efectiv la respectivele artificii de prelucrare a culorii (de altminteri, onestã ºi bine saturatã). Se remarcã discreþia compoziþiilor în clarobscur, ca ºi dominantele de un alb calcaros, stresant, din majoritatea secvenþelor de zi. Specularea ambianþelor naturale - sau reconstituite, cu meticulozitate discretã, de scenografii Martin Gendron ºi Troy Sizemore - contribuie la întregirea atmosferei unei lumi în care, deºi topografiile geografice respirã cât se poate de amplu, lipsa oricãrui orizont uman autentic devine curând insuportabil de angoasantã. Aceeaºi dispoziþie de "închisoare în aer liber", sau "carcerã a eului propriu", o sugereazã muzica fin-apãsãtoare, în tonuri grave ºi repetitive, a lui Nick Cave ºi Warren Ellis.
Ansamblul este împachetat în vocea lui Hugh Ross, care nareazã sau mediteazã din off în anumite momente atent alese, mai mult pentru a întregi starea decât ca sã ofere informaþii care ºi-ar fi gãsit oricum locul în generoasa economie temporalã a filmului. Uºoara estompare în flou, pe margini, a cadrelor astfel comentate subliniazã convenþionalismul voit al procedeului - ºi contribuie, pe tot parcursul, la pregãtirea secvenþelor finale, ulterioare asasinatului, care rezumã întreaga suitã de reacþii a societãþii ºi protagoniºtilor faþã de dãrâmarea iluzoriului lor "erou". Rãmân de neuitat imaginile fotografierii rituale, stil "tablou de familie", în jurul cadavrului legat de-a-mpicioarelea, halucinantele spectacole de teatru, în care Bob Ford se joacã pe sine în reconstituiri ale crimei repetate de sute de ori, sau balada cântatã de Nick Cave însuºi în saloon-ul din Bowery, cu inerentele idealizãri ºi supradimensionãri ale tâlharului neurotic devenit legendã. De altfel, acest epilog compozit potenþeazã retroactiv ºi titlul, în care se identificã una dintre cele mai inspirate instanþe ale denominaþiilor voit lungite, bazate pe douã cuvinte foarte conotative în sine (opþiunea lexicalã "assassination") ºi în context (declaraþia de atitudine "coward"). E evident pentru oricine cã "The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford", e la un prim nivel un film "de atitudine ºi despre atitudine", dincolo de care evolueazã, într-o direcþie, pe calea rafinamentului artistic, iar în cea opusã, din pãcate... spre fundãtura dificultãþilor de box-office. Noroc cã adevãratele western-uri s-au rãsuflat de mult. Pânã ºi "3:10 to Yuma" (ãsta noul) a reuºit sã se impunã doar printr-o dublã spargere de canoane.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
20 decembrie, 2007, h. 21:21-22:40
Bucureºti, România