|
Mihai, observatiile pe care le mentionezi sunt mai mult sau mai putin corecte, dar nu-mi inspirä deloc încredere sistemul în care sunt integrate. Concret, fiecare dintre ele poate fi demontatä cu argumente la fel de logice (si complicate). Cu putinä imaginatie, vom gäsi douäzeci de motive posibile pentru ca Otilia sä nu fi cerut ajutorul medicilor din anturajul prietenului ei; asemenea, pentru chestiile apropo de Bebe. Or, în genere, si mai ales în cazul de fatä, un asemenea mod de abordare a filmului mi se pare inutil si pernicios - nu e acel gen de film, pe care sä-l iei la bani märunti (o asemenea atitudine ar fi proprie filmului istoric, politic, politist, SF, etc. - genuri care obligä la o mare exactitate). Aici avem de-a face cu o dramä umanä de facturä realistä, abordabilä în alti parametri. Cine întelege corect filmul, îl discutä ca atare (chiar si critic, pe alocuri, de ce nu?) si, finalmente, îi percepe valoarea. Cine nu, se pierde în "oaaaaaa" si "auuuuuuuu"-uri, bancuri proaste si drumuri înfundate, si nu se-alege cu nimic.
Evident, o discutie despre acest gen de detalii poate fi binevenitä oricând - dar la locul ei si plasatä într-o perspectivä justä, nu privitä ca o descoperire a Americii care ar face din "432" un film "de doi lei". N-ar fi decât o reiterare, la un nivel mai sofisticat si mai prolix, a acelor comentarii axate pe culoarea tramvaielor (care nu era rosie ca-n realitate), sau oglinzile masinii lui Bebe (mai noi cu câtiva ani). Pânä si-n "Julius Caesar", de Shakespeare, apar niste cärticele - sau, mai aproape de noi, unul dintre cele mai bune filme românesti, "E pericoloso sporgersi", are o anume hibä de veridicitate psihologicä uite-atâta de mare! Dar asta nu-i reduce cu nimic valoarea, si niciodatä n-am umflat-o în discutii - am mentionat-o strict la nivelul impus de context.
|