Nu se poate...!
Stiam cä era bolnav, dar...
Prima datä l-am väzut în primävara lui 1981, în turneu la Bucuresti cu douä spectacole:
"A murit Tarelkin!" (r. Harag Gyorgy) si
"Emigrantii" dupä Mrozek... Am fost uimit sä descopär atunci un asemenea actor: umor, spontaneitate, fortä, energie, profunzime...! Apoi l-am väzut în
"Glissando", si în atâtea altele...
La sfârsitul lui 1987, eram secund la Buftea, si am fost rugat sä mä întâlnesc cu el în studio si sä-l conduc (cu autobuzul studioului) la sediul unei echipe din Bucuresti. Atunci ne-am cunoscut pentru prima oarä. O jumätate de orä, cât a durat drumul, a conversat cu mine cald, deschis, vesel, ca si cum am fi fost prieteni de-o viatä. Asa era Fiscu: un om sincer si sufletist, o bucurie pentru suflet.
Faptul cä el, si nu alt actor, a jucat în
"Moartea domnului Läzärescu", el cu nuantele lui, cu fineturile lui, cu subtilitätile si sensibilitatea lui, a contribuit la emotia atât de profundä pe care o inspirä filmul.
Acum marele si bunul nostru Fiscu s-a dus dupä alter-ego-ul lui, Dante Remus Läzärescu - si dupä... särmanul "pisicâine"...
Dormi în pace, Fiscule.