[mirodoni]

Am descoperit de cativa ani Cinemagia si am avut de multe ori tendinta sa intervin, dar m-am intrebat de fiecare data, la ce bun ?
Despre Filmul lui Mungiu s-a scris si inca se mai scrie, si tot mai e ceva de adaugat. O spectatoare era foarte nemultumita ca regizorul nu a respectat realitatea. Ii reprosa ca nu asa se pune sonda, ca nu se face un avort in doua ore, ca femeia nu se poate ridica imediat dupa avort. Spectatoarea are foarte multa dreptate, numai ca nu a retinut ca Mungiu a facut un „film de arta”. Arta nu e pentru fistecine. Dupa cum a declarat, Mungiu a lucrat la scenariu 2 luni si i-au trebuit 2 ani ca sa se hotarasca ce sa comunice spectatorului. Pana la urma a dat drumul la film, lasandu-l pe specator sa hotarasca el. Asa se face ca noi, cei care nu am absolvit Facultatea de vazut filme, suntem contrariati de ce fata face avortul la hotel si nu la o babuta unde prietena ei statea cu chirie, de ce trebuie sa arunce avortonul pe tobogan s.a.m.d. Mai de mirare este ca Pitbull zice ca a fost magistrala prezentarea avortonului „cateva secunde”, care de fapt parca a durat cateva minute, iar Cristian Tudor Popescu spune ca a fost cea mai mare greseala a filmului. De fapt, niciunul nu are dreptate. Avortonul nu trebuia prezentat decat 6 secunde.
Se putea realiza acest film si daca s-ar fi respectat intocmai realitatea, dar artistul ar fi trebuit sa se coboare la nivelul spectatorului...
Ce vreau eu sa adaug este ca filmul lui Cristian Mungiu nu este asa cum a fost prezentat de autor, critici, paracritici, sau Vatican. Nu este un film despre solidaritate, un film care sa ne faca mai buni, nu este un film despre avort, nu este un film extrem de dur si nu vad de ce ar fi educativ. Nu este , insa, nici „o opera sordida”, cum spune Vaticanul, pentru ca nu autorul trateaza fatul ca pe un obiect, ci unele dintre personaje. Din punctul meu de vedere, ca simplu spectator, este un film despre o tanara inconstienta, atat de inconstienta incat nu stie nici cand a ramas insarcinata, nici cu cine, nici de ce. Nu stie nici cum se face un avort, si nu stie nici macar ce risca. Nu e o victima, cum o vrea Mungiu, si in nici un caz a comunismului. In acest film este un personaj negativ in cel mai adevarat sens al cuvantului. Cel putin asa rezulta din comportament si fapte, puse in carca de catre scenarist. Profita de prietena ei, care o ajuta constienta ca i se putea intampla si ei acelasi lucru. Gabita, insa, dupa ce-si vede sacii in caruta, coboara la restaurantul hotelului, pentru ca i se facuse foame. Nu se gandeste nicio clipa ca prietena ei ar fi putut face apoplexie negasind-o in camera. Daca Pitbull ar fi privit din acest unchi, nu i s-ar mai fi parut finalul magistral.
Dar toate acestea nu inseamna „amintiri din epoca de aur”, cum zice Mungiu. Ne impresioneaza pentru ca ne aduce aminte prin ce am trecut, sau ne face sa ne gandim prin ce am fi putut trece. Astfel, ficare spectator isi face filmul lui.
Vizitez rar Cinemagia, de aceea ma descurc greu in hatisul ei. As vrea, insa, sa-i raspund si eu, ca simplu spectator, unui tanar, parca student, care voia sa ajunga scenarist profesionist. Stiu ca i-a raspuns Pitbull, dar un sfat in plus nu cred ca i-ar strica, daca mi-e permis.
Ma scuzati ca n-am avut timp sa scriu mai putin