[Pitbull]

"Rãzboi pe calea undelor" / "Cold Waves" - Mai mult decât necesar
Exasperarea ºi vraja acelor vremuri

Într-o lume în care crima era lege ºi minciuna religie, milioane de familii spravieþuiau moral cuplate la tubul de oxigen al Europei Libere - aceasta fiind ºi rampa de abordare a temei din noul documentar de lung metraj al lui Alexandru Solomon. Sincer ºi eficient, autorul ne angreneazã în discuþie construind un prolog disjunct, din câteva secvenþe esenþiale (fragmente de interviu, cadre generice cu acoperiºuri ºi antene - se simte Casa Poporului în fundal: ATENÞIE, BAZOOKA CEHOVIANÃ!), pentru ca imediat sã se lanseze în necesara perspectivã istoricã asupra subiectului. Cam pe-aici s-ar situa ºi una dintre puþinele mele frustrãri în raport cu filmul: aº fi dorit mai multe informaþii despre vremurile de început ale activitãþii postului (la noi, perioada Groza-Dej). Imediat, însã, regisorul îi invitã pe foºtii redactori ai Europei Libere la o întâlnire în localul fostului post de radio, ºi abia de aici filmul îºi identificã atitudinea centralã ºi structura pe care o va urma: un film în primul rând uman ºi (foarte) analitic - dar la un nivel subtil ºi implicit. Principalul factor de risc ar fi fost tezismul - iar acesta se remarcã prin absenþã. Concluziile se desprind din ansamblul total al acestor secvenþe rememorative, conform cu dinamica structuralã a oricãrui film de conþinut.
În repetate rânduri, se face referire la modul specific al acelor oameni de a exista în conºtiinþa naþiunii: un grup de voci fãrã chip, complet opuse schizo-paranoiei oficiale - "Europa Liberã a þinut loc de opoziþie", spune ªerban Orescu. Filmul redã insistent, apãsat, substanþial, vizualitatea ºi mai ales umanitatea acestor oameni. Vorbind în faþa obiectivului, Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Ioana Mãgurã-Bernard, Nestor Ratesh, îºi lasã cele mai sincere amintiri sã se desfãºoare spontan ºi viu, iar aparatul ºtie sã se apropie de ei vãdind un fler unic de comunicare cu subiecþii interviurilor, de a încadra, unghiula ºi lumina. Se remarcã în special secvenþele cu Monica Lovinescu, imobilizatã de boalã la pat, astfel încât aparatul îi încadreazã chipul numai în grosplan, eludând indiscreþiile ambianþei ºi relevând umanitatea persoanei; conjugate cu aceste imagini atât de expresive, apar câteva cadre document în care pe faþa redactorei se vãd urmele violenþelor suferite de agenþii palestinieni ai lui Ceauºescu.
La fel de complex ºi consistent, deºi în schiþe mult mai sumare, se compune prezenþa câtorva adversari - Dan Zamfirescu, scribul de la "Sãptãmâna" lui Barbu, Ilie Merce, plin de sine în biroul sãu senatorial, sau Pleºiþã, la emisiunea lui Dan Diaconescu (inclusã în film prin intermediul unui televizor care merge în gol, noaptea, într-o vitrinã - numai aceastã secvenþã ar merita o discuþie aparte!). În special ultimii doi reuºesc sã sugereze perfect tabãra inamicã. Îl revedem pe Pleºiþã, cu grobianismul sãu de derbedeu degenerat, grozãvindu-se cã nu regretã decât faptul cã n-a pus la cale vreo misiune care sã extermine "aºa, mai angro, hãhãhã!" redacþia Europei Libere - câtã vreme Merce, aparent mai subþire, zâmbeºte cinic ºi înºirã platitudini, inclusiv desconsiderarea sarcasticã a redactorilor, la modul "era uºor sã facã pe vitejii, când ei erau acolo, ºi noi aici". Tot în jurul acestui personaj este construit ºi tulburãtorul final al filmului: dupã ce ani de zile a condus grupa "Eterul" din Securitate, acþionând efectiv împotriva intereselor þãrii (unul dintre meritele "Rãzboiului pe calea undelor" fiind ºi acela cã demonteazã mitul "securiºtilor buni" ºi aiureala diverselor pretexte de "legitimitate" a ocupaþiei comuniste), Merce a fost rãsplãtit cu mandatul de parlamentar P.R.M. Ultima secvenþã îl însoþeºte pe holurile kitschoase ale mãgãoaiei din Dealul Spirii, debitând formule propagandistice lemnoase, pânã îl vedem arzând gazul de pomanã într-un fotoliu, în plenul camerelor reunite - ºi punându-ne serios pe gânduri.
O secvenþã cu totul rarã o constituie interviul telefonic luat lui Carlos "ªacalul", ºi inserat pe fondul zidurilor închisorii de maximã securitate Clairvaux filmate din mers. Se remarcã amintirile duioase ale exterminatorului apropo de Ceauºescu ("un om cinstit, care-ºi iubea mult þara ºi-i voia numai binele - pãcat cã nevastã-sa îl cam influenþa în rãu"), întregind încã o datã, dintr-o altã perspectivã, portretul taberei inamice: bruta Pleºiþã, cinicul Merce, licheaua Zamfirescu ºi idealistul Ilici Ramirez Sanchez.
Acestei expresive galerii umane, cu bunii ºi rãii abordaþi la fel de obiectiv, i se adaugã personaje conexe de o mare însemnãtate, dintre care le reþin pe Doina Cornea ºi, mai ales, Ana Hompot (tulburãtoare ºi semnificativã secvenþa cu clasa de elevi orbi, cu acele prim-planuri ale paradoxalelor lor expresii dincolo de care se ascund tainele unei umanitãþi aparte.
Aºa cum ne-a obiºnuit din filmele sale anterioare, Alecu Solomon filmeazã aceste materiale într-un stil mereu inventiv ºi creator; întotdeauna se gãseºte o lampã aprinsã în planul secund, un obiect în amorsã, o nouã relaþie dintre om ºi decor, un travelling lent prin faþa subiectului filmat - unul dintre procedeele cele mai caracteristice pentru autor, care-l ivesteºte mereu cu noi valenþe expresive: se remarcã funcþia travellingului de a dezvãlui compartimentarea acelei relaþii complexe dintre radio, public ºi opresori, prin procedeul celor trei decoruri juxtapuse ºi parcurse lateral de camerã. Printre invenþiile regisorale ale autorului se mai remarcã ºi piedestalul rotativ pe care apar diversele fetiºuri ale epocii: paºaportul, tacâmurile de pui ºi adidaºii de porc.
Obiectivul lui Andrei Buticã urmãreºte toate aceste subiecte cu o remarcabilã senzualitate a imaginii, conferindu-le o materialitate suprapusã perfect peste profunzimile semnificaþiilor. În studio, eclerajul contureazã crud, precis, tãios, câtã vreme în spaþiile reale (domicilii, birouri, exterioare) e speculatã poeticitatea pastelatã de luminã ºi culoare, de la abajururile din bibliotecã pânã la naturaleþea unei terase în aer liber sau faraonismul doldora de aurãrii din palatul parlamentului. Simþul ritmic unitar ºi cursiv al lui Cãtãlin F. Cristuþiu combinã toate aceste imagini într-un montaj care are marele merit (destul de rar întâlnit!) de a rãmâne virtualmente neobservat, semn cã serveºte perfect ansamblul filmului, iar la nivel sonor - compartiment cu atât mai esenþial pentru un film despre radio - sunetele înregistrate de Cristian Tarnoveþchi ºi finalizate prin mixajul lui Yann Wirthor ºi post-producþia lui Titi Fleancu compun un soundtrack complex ºi expresiv în care regãsim starea auditivã a epocii, inclusiv acele notorii imperfecþiuni de recepþie care fãceau exasperarea ºi vraja serilor cu Europa Liberã - cel mai mult m-a tulburat fragmentul din zilele revoluþiei de la Timiºoara, cu þipetele demonstranþilor ºi rafalele de mitralierã, constituind ºi punctul culminant în dramatismul sonor al filmului.
Alecu Solomon calificã "Rãzboi pe calea undelor" (sã reþinem ºi titlul internaþional: "Cold Waves", trimitere la "cold war", semnificativ ºi abil calambur, de neechivalat în varianta româneascã), un "film necesar" - dar este modest: mai mult decât necesar, filmul devine imperativ prin contribuþiile metadocumentare pe care le aduce. Necesitatea ºi caracterul sãu istoric se suprapun peste restituirea, pentru contemporaneitate ºi posteritat, a acestei componente fundamentale din viaþa noastrã spiritualã în anii de temniþã generalizatã a comunismului. Dar dincolo de asta, filmul ne face sã înþelegem mult mai bine fundamentele supravieþirii umane pe care a asigurat-o "Europa liberã" - ºi, mai cu seamã, camusianul avertisment din final, cu Merce în parlament, ca un memento al ºobolanilor pe care ciuma ºi-i trimite sã moarã într-o cetate fericitã, spre învãþãtura oamenilor. "Rãzboi pe calea undelor" este una dintre lecþiile acestei învãþãturi.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
8 noiembrie, 2007
Bucureºti, România