Muzicile lui Tiberiu Olah si Richard Oshanitzchi sunt, intr-adevar memorabile si au demonstrat ca sunt...Muzica. Iar dupa generatia lor vine Adrian Enescu si - autoare a mai putine coloane sonore - Cornelia Tautu. Nici Lucian Metianu sau Anton Suteu n-a scris rau.
Este, in fine, o chestiune - transant vorbind - ce tine de gust, de "imi place sau nu-mi place", de fapt de orizontul de asteptari al fiecaruia, daca nu cumva si de sensibilitatea pecetluita in sufletul privitorului / ascultatorului de (muzica de) film.
De buna seama ca nu de putine ori - dar asta se intampla peste tot in lume - muzica este un personaj mai viu decat restul personajelor intr-un film. In filmele romanesti de dupa 1989 nu-mi amintesc un film solid cu o muzica solida. Personal nu sunt deloc fan al majoritatii filmelor pentru care, dupa 1990, Adrian Enescu (fata de care incerc pe cat pot - dar am si eu limitele mele
- sa fiu obiectiv) a scris muzica. De fapt niciunul nu e printre preferatele mele. Cum am - in format mp3 - muzicile sale de film (si nu numai) la dispozitie, le ascult intotdeauna IN AFARA imaginii. Asa s-a intamplat cu NORO, cu filmele lui Dan Pita sau Mircea Veroiu (din ultimii 18 ani) etc.
Sunt insa de parere ca muzica sa de film, daca nu mariaza intotdeauna fericit cu imaginea, ramane un bun castigat pentru Muzica si asta poate ca nu e putin lucru. Probabil ca, daca ar aparea si in Romania muzica de film pe disc sau daca ar fi difuzata in vreun fel (prin radio, de exemplu), abia atunci, dupa auditii adecvate s-ar putea formula si pareri - cum sa le spun? - pertinente, mature. Pana atunci insa, cinefilul se pronunta doar in functie de ceea ce, teribilist, ii dicteaza umorile din timpul vizionarii unor filme mediocre sau submediocre. Traim, nu-i asa, intr-o democratie in care fiecare - 'avizat' sau nu - poate sa injure pe fiecare. Suntem, iata, inca foarte departe de acea dezmeticire a criticii invocata de George Littera cata vreme judecatile de valoare sunt adesea emise in necunostinta de cauza si, cum se spune, fara o minima dorinta de fairness, de obiectivare, de informare, de nuantare. Niciun bai in asta, s-a intamplat si se intampla si la case mai mari.
Pe mine unul prelucrarile lui Adrian Enescu pentru NORO nu m-au facut defel sa-mi doresc sa revad acel film, dupa cum nici nu cred ca i-au ridicat (ori micsorat) valoarea. Asta nu inseamna ca muzica de acolo,in sine, mi se pare ratata.