|
Nu bati câmpii, pui, am meditat si eu la chestiile astea. Concret:
1) Mi-a pläcut la generic "unduirea" titlurilor si inegalitätile literelor (sugera acea stare de desprindere, instabilitate, incertitudine, generatä din fixatia lui Stefan). Din päcate, genericul se compromite prin supralicitare: într-adevär, imaginile alea peste care se fâlfâie cuvintele sunt redundante, kitsch, desuete - epigonism James Bond de-acu' patruzeci de ani ("Goldfinger", la o adicä).
2) Intr-adevär, intriga se amorseazä foarte abrupt. Problematicä decizie. Dacä vrei sä procedezi asa, neortodox (färä elemente de introducere, färä o minimä crestere initialä, mizând pe factorul de soc si pe bruschetea "ca-n viatä" a incidentului), trebuie sä stäpânesti FOARTE BINE mijloacele cinematografice - ceea ce, aici, nu e cazul. Fata asta trebuia s-o ia cätinel.
3) Da, desi e frumoasä, discretä si fireascä, Anca Florea rämâne pe din afarä - din motivul pe care l-am arätat si-n analizä: toate personajele sunt de carton decupat, si-n plus, Cristina Ionescu NU LE DA VIATA PE PLATOU - nu le dä actiuni, miscäri, repere, sentimente, stäri (päi la ce sä le mai dea stäri, când e "film de stare"!), emotii. Ea îsi mânuieste actorii ca un päpusar (începätor si stângaci). De aici, impresia puternicä de falsitate pe care o dau rostirile si expresiile.
4) Slavä Domnului! O vorbä dac-o punea sä sufle - gata, praful se-alegea si de Pelinela!
|