Pe cele douä traducätoare nu le stiu. Exemplul pe care l-ai dat din Vian mi se pare interesant, dar as avea nevoie de tot poemul, ca sä mä pronunt.
Micläu e un foarte bun lingvist, într-adevär, dar în anii '70, la filologie, era soiul tipic de decan politruc care lingea-n cur partidul, ba chiar le dädea în cap cu pläcere si satisfactie celor pe care primea ordin sä-i mazileascä din motive politice.
Da' apropo, pe Claude Dignoire îl stiti?
El a avut o poveste foarte interesantä: era ceva inginer (nimic comun cu filologia!) comunist francez, a avut probleme politice, si s-a refugiat în România. Si fiind francez de la mama lui, s-a înfipt profesor la Universitate! A väzut pe pielea lui ce-i aia comunism, si si-a blestemat zilele - da' acum avea deja familie aici, nevastä, fiicä, nepoti, nu mai putea sä plece cu una, cu douä. Dupä Revolutie, a zis Amin si-a dat-o-ncolo de politicä, a rämas cu filologia lui (adoptivä).
Voil�* une pilde de fable cinematographique (et pas seulement...)!
Sau, vorba francezului:
Le chien qui latre, ne mouche pas!
(Strict autenticä, rostitä de un director de institutie prin 1970, când au venit niste francezi în vizitä.)
Si, dacä tot veni vorba, meritä sä amintim si expresia favoritä a doamnei Georgeta Vîlcu, sefa serviciului programare din Buftea (dupä ce s-a pensionat tov. Boris Feltev), si mama actorului Adrian Vîlcu:
Vézant et fécant.