A omiulea mesaj din topic.
(De fapt, poa' sä fie si-a umilionulea, mult îmi pasä mie; e doar un bump, cä iar nu väz.)
* * *
Later edit (dupe ce-am väz't).
Ce chestie, dom'le! Chiar mie-mi era destinat mesajul!
Mä bucur cä ai atins problema. As putea vorbi despre asta o droaie, dar timpul nu iartä - deci, deocamdatä asa, pe scurt, si pe urmä, cätinel...
E foarte adevärat ce spunea Blaga: poezia NU se poate "traduce", ea nu se poate decât RESCRIE într-o altä limbä. De aceea, evident, tälmaciul ei TREBUIE sä fie poet la rându-i.
Pe vremuri, când se traducea pe-ndelete (când TOATE se fäceau pe-ndelete, nu ca acum), traducerea unei cärti prespunea o ditamai perioada de pregätire: lecturi repetate ale textului, cu creionul în mânä; cunoasterea operei autorului în general (atât direct, cât si prin interpusi - critici, exegeti, comentatori...); studii si exercitii practice pentru gäsirea echivalentelor stilistice... si câte si mai câte! (Evident, cunoasterea culturii nationale sau locale din care fäcea parte cartea nu putea sä lipseascä!) Päi îmi vine sä-nnebunesc, când compar asta cu modul în care-am fost nevoit sä traduc în ultimii ani: ia cärämida de Judith McNaught sau de Julie Garwood, fuga acas', tzup pe computer, sfârrr, 350 de pagini în 7 zile, ca sä-mi iau banii si sä-mi plätesc Vodafonu' si Meganetu' si Renelu'. SINGURA concesie fäcutä stilului si culturii tine de faptul cä cele douä tanti de mai sus scriu aproape cu religiozitate romane "istorice" care se petrec în secolul XII, imediat dupä cucerirea Angliei, unde câte-o mimi saxonä e märitatä politic cu câte-un baubau scotian, si pe parcurs ea descoperä cä el are o inimä de aur, si el descoperä cä ea are douä perechi de coaaaie si devine mai egalitarist cu femeile din clan. (Dacä n-am tradus zece romane cu subiectul ästa, n-am tradus nici unul!) Asa cä-i pun pe britanici sä vorbeascä arhaic, pe scotieni cu "Ie darä" si cu "No", pe galezi cu "fusei" si "väzui", si pe normanzi, cam ca turcii din romanele lui Eugen Barbu. Si zic cä fac literaturä! Hai sä fim seriosi!
Cel mai groaznic traducätor pe care l-am întâlnit vreodatä a fost grupul format din numitele Topor si Grädinaru (Doina x 2), plus Simina si Miruna (Sprinteroiu x 2), care-au copiat în românä integrala Agatha Christia la "editura" Excelsior. Crimä färä pedeapsä. Un program de tradus automat ar fi scos ceva mai bun ca astea.
Foarte prost, Gabriel Stoian, de la Nemira - si altii de pe-acolo, cä Nicolau si Popescu îi luau mai mult pe simpatii si antipatii glandulare, nu pe valoare.
Dar tot acolo a lucrat si Ion Doru Brana, unul dintre cei mai buni din generatia mea (de mijloc), sä zicem. Foarte bun e si Mihai Dan Pavelescu.
Cea mai genialä traducere pe care am citit-o vreodatä e a lui Mircea Ivänescu:
"Ulysses" de Joyce. Omul ästa ar merita un monument. Conform originalului, a folosit TOATE stilurile posibile, de la cel de cronici medievale pânä la al mistocarilor din anii '70 - si pe orizontalä: stiluri reci, calde, melodramatice, alambicate, seci, înflorite, etc., etc...
Un alt fenomen este
"Gargantua", semnat de Romulus Vulpescu (de fapt, n-a fost singur: se adunau toatä gasca de filologi, cu ceva vodkä, si fäceau un fel de sezätori traducätoricesti - mai ales la capitolele cu "Copiläria..." si "Stergaurul...", unde era nevoie de zeci si zeci de expresii, proverbe, etc., etc.)
Gata, pe ziua de azi.