[bellhop]

...and the absolute winner of hearts and minds,
Memories of Matsuko, Kiraware Matsuko no isshô (2006)
:love:
Ce se alege dintr-o viata de om, irosita din preaplinul iubirii, Matsuko o fiintza care a stralucit in tinerete dar care a avut parte numai de ghinioane -- devenita la un corp diform si abrutizat, obiect al oricarui dezgust, while still alive - si pana la urma gasita moarta pe maidan, dupa ce ajunsese in ultimul grad al decaderii sociale, traind intr-o camaruta mizera, inconjurata de gunoaie, nespalata si neingrijita, ostracizata si rupta de lume...;

cu o asemenea perspectiva a ratarii si degradarii umane expusa inca din inceputul filmului, pentru eliminarea din start a oricarei sperante de redemption si de simpatie cu eroina, greu de imaginat ca se mai poate construi din flashbackuri o poveste altfel decat demna poate de cel mai trist personaj care a trait vreodata.

dar nu patetismul e speciaitatea lui Tetsuya Nakashima, terificul autor al Kamikaze Girls de acum doi ani, mai profund de aceasta data, dar cu acelasi stil demential de de combinatie j-pop mtvist+ musicall + decoruri mirobolante stilizate in imagini ultra-pastelate si saturate la maxim, postprocesate cu, fluturi, pasarele si gladiole pe firmament, perspective obtuze transition cameras din toate directiile. Fotografie de basm, secvente de vis cu electro-socuri de cosmar, pitoresc, agonie si sublim inlantuite pe aceeasi linie melodica, muzica si coreagrafia top-notch 8).

life's a bitch pentru eroina Matsuko (Miki Nakatani) si nu e clar daca latura instant comica pe care o adauga autorul filmului in orice moment de tragism aduce usurare inimii, sau adauga la tragedia personajului.

asemanarea cu Vivien Leigh, pictoriale si opening titles&credits ca in Gone with the Wind mai mult decat un tribut adus filmului ca fabrica de vise, leitmotivul pantofilor fermecati si a cararii catre taramul fericirii si nostalgia intoarcerii acasa din Wizard of Oz, versul "reach out, stretch up high" , alte influente ca Amelie, Moulin Rouge si chiar Citizen Kane;

actul recuperatoriu nu putea sa lipseasca totusi, pentru a implini dreptatea si se releva ca un as din maneca regizorului-scenarist doar catre sfarsitul filmului sub forma unei carti de vizita pe care nefericita eroina o avea in mana in momentul cand si-a gasit sfarsitul - povestea si semnificatia acelui petic de hartie este si mesajul filmului, la fel precum fostul partener abrutizat in inchisoare descopera credinta, anume ca dincolo de orice ironie si deznadejde exista prieteni pe lume si speranta unui nou inceput.