Bäi, stii, se întâmplä o chestie care mä intrigä, da' mä si incitä...
La vizionare, filmul mi-a pläcut la nebunie, aproape cä m-am îndrägostit de el - cum a reiesit si din comentariile imediate, cu Airlight si altii, si din cronica de pe pagina dinainte... Practic singurele neajunsuri pe care i le identificam se asociau STRICT cu statutul de "nesfârsit", în sensul cä nimeni n-a vrut sä-si aroge rolul de factor de decizie majorä privind finalizarea structurii, dupä decesul lui Cristi, producätorul si echipa alegând o formulä imperfectä, dar respectuoasä la adresa artistului defunct, în locul uneia mult mai bunä (în sens obiectiv), dar care risca sä însträineze optiunea finalä fatä de ceea ce ar fi fäcut Cristi (desi Boncea mi-a confirmat faptul cä, la montaj, Cristi ar fi comprimat mult lungimile din ultima parte, creând un produs final mult mai compact si ordonat).
Acum, însä, citind comentariile de mai sus (ale lui Carmine, în primul rând, dar nu numai), si dupä ce am discutat si cu altii care au väzut filmul, încep sä remarc cä, într-adevär, e sub nivelul primei mele impresii subiective, "la cald". Observatiile sunt în mare parte justificate. Dar, pe de altä parte, multe dintre ele au valente relative - în sensul cä elementele respective rämân foarte bune în sine, justificându-si reprosurile doar în raport cu factorul de pastisare (de la Hanno Hoffer) sau auto-pastisare (sosia lui Elvis, electricitatea dintre personaje, etc.). Pentru cine n-a väzut
"Ajutoare umanitare" sau scurt-metrajele lui Cristi, aceste secvente stau totusi în picioare.
Si, în fond, consider cä ESTE un merit al filmului acela cä m-a cucerit atât de intens cu calitätile, încât pe moment nu i-am mai constientizat defectele.
A, si încä o fazä: Carmine, stim amândoi cä tu-l adori pe Pintilie, pe când eu îl contest - dar, trecând peste subiectivismele astea, pe Cristi îl plasez totusi net deasupra lui. Mult mai echilibrat, mai rotund în sistemul de justificäri, mai de bun-simt - culmea, MAI MATUR! Or fi existând în
"California..." stufozitäti dramaturgice, reiteräri de clisee sau doar motive, dorinta tipicä de a spune mult, cât mai mult, cel mai mult... Dar nicäieri, pe tot parcursul filmului, n-am väzut TERIBILISME ca-n
"...Miticä", "Balanta", "Prea târziu", "Nicky Ardelean...", etc. Pânä si izbucnirea violentä din final, desi are unele neîmpliniri, stângäcii si poncife, se distinge prin mai multä organicitate si mai mult stil decât cabotinäria ostentativä a lui Pintilie.
(Nu e nevoie sä-mi räspunzi, stiu cä nu esti de acord, si-ti respect pärerea.
Comentariul de mai sus e, asa, pentru... restu' lumii.)