[PoliFanAthic]

Imi place sa-mi placa filme romanesti. E si normal, nu?

Nu am nici profunzimea, nici minutiozitatea altora de pe aici, nu imi place sa caut si sa descos detalii care nu ies din tiparul obisnuitului.

In acest context, California Dreamin' m-a dezamagit putin; adica mi s-a parut prea lung, taraganat, iar cei cu care am vizionat filmul (straini de origine) au fost de aceeasi parere - ca se putea taia, pe ici, pe colo. De inteles cu totul, considerand circumstantele.

Si asa insa, imi vine greu sa raman profund uimit de potretele autentice facute tarii noastre si oamenilor care o poplueaza. Dintre toate personajele schitate (nu ca ai putea face personaje adevarata din astfel de figuri), doar Doiaru m-a interesat catusi de putin, iar tocmai povestea lui a fost marginalizata in favoarea unor romante ce mi s-au parut neinteresante; adica povesti despre fete si armata am mai vazut, chiar de aceasta se vrea mai deosebita, printr-o maturitata abrupt descoperita. In consecinta, nici personajul Mariei Dinulescu nu m-a interesat in mod aparte, precum nu m-au interesat nici relatiile iscate de acest personaj (raportul dintre ea si Andrei mi-a adus aminte de "Povestea de la Scara C").

Finalul filmului m-a dezamagit cel mai mult, atat de haotic si nesatisfacator mi s-a parut. Parca ultimul sfert de ora/ultima jumatate de ora a fost rupta din alt film, o cadere intr-un absurd ce nu i se potrivea acestei povesti. O solutie ieftina pentru o problema complexa, cumva.

Pur si simplu am simtit ca filmul ma pierde, dupa o ora si putin. Tensiunea nu era canalizata, povestea rupandu-se dinlauntrul ei. Stiu ca suna ca si cum nu mi-ar fi placut deloc filmul si ca poate nu sunt constient de ce inseamna faptul ca el este nefinalizat, dar in realitate sunt nesatisfacut tocmai pentru ca au fost multe momente bune, o prima ora complet deosebita, care apoi...m-a pierdut.