|
Dupa ce am vazut filmul am ramas uimit. Poveste este incarcata de emotii si trairii din cele mai variate, de la dispret si mandrie, pana la iubire si crima. Regretatul regizor a potentat aceste sentimente care definesc lumea in care traim si pe care a descris-o perfect.
Pasajele din trecutul lui Doiaru sunt menite sa arate ca istoria se repeta si ca se va repeta intotdeauna, intr-un ciclu nesfarsit. Arata ca oamenii se schimba, insa mentalitatea transmisa din generatie in generatie va fi mereu aceeasi.
Ma ingrozeste in ce masura poate ignoranta sa domine oamenii in asa fel in cat sa-i transforme in slugarnici. Oamenii din Capalnita au fost servitorii lui Doiaru pana cand un aer "exotic" de America le-a suflat in ureche cum ca viata e mai buna fara el, desi acea voce isi urmarea numai propriul interes, reusind, in cele din urma sa conduca un sat intreg catre o autodistrugere, o autodistrugere cauzata, in principal, de propria-i ignoranta.
Intreaga poveste pare sa reediteze, la nivel simbolic, "marea putere" a SUA de a elibera pe ORICINE de sub tiranie, sau, macar de a profita de situatie si, sub acest pretext, sa-si vada interesul, la fel ca in Irak, de altfel.
Singurul personaj oarecum admirabil din acest film este Doiaru, care, desi nu este de cea mai inalta speta morala, pare a avea puterea de a depasi ignoranta taranului roman sau poate ca actiunile sale sunt determinate tot de un soi de vanitate, de o dorinta de razbunare pentru trecutul sau.
Cat despre iubire, aceasta tema este abordata in aceeasi idee cu ignoranta satenilor: o atractie oarba pentru ceva nou, necunoscut si, la prima vedere, mai bun. Spre bucuria mea, Monica reuseste si ea, in cele din urma, sa depaseasca acea dorinta de a scapa din lanturile unei vieti rurale pentru a urmari "visul american" din "LA".
Parerea mea este ca acest film este un protest tragic impotriva unei mentalitati slugarnice fata de monopolul mondial al Statelor Unite. Un film extraordinar...
|