|
Pentru un sfant a trai aici pe pamant isi are rost doar atat vreme cat mai are ceva de lucrat asupra luisi, sau mai bine zis, cata vreme mai are Dumnezeu de lucrat cu el, prin el si de el in lume. Moartea nu face decat ca sfantul dupa trecerea prin moarte ca Pasti sa aiba o impartasire "mai cu adevarat" de Dumnezeu, mai cu adevarat adica nu mijlocita de simturi si de creatie ci fata catre fata. Astfel moartea devine Intrarea in Odihna cea vesnic lucratoare a inaintarii in iubirea divina de necuprins. Sigur ca o conditie a nadejdii in trecerea aceasta e si impacarea cu Dumnezeu, cu semenii si cu tine insuti. Cu tine insuti adica cu constiinta ta!
Sunt multe exemple in patristica. Sunt multi sfinti care spun usurati: Acum slobozeste pe robul Tau Stapane!
Parintele Anatolie din film stia sa citeasca semnele divine, stia sa desfaca nodurile ratiunii dumnezeiesti. A doua sansa a caintei avea niste directoare. Barja esuata ca simbol al clepsidrei a timpului se goleste de continut.
Focul cazanului ca simbol al purgatoriului de aici a chinului constiintei ca si glas a lui Dumnezeu, nu mai are continut, carbunele se termina, iertarea se obtine. Constiinta se impaca cu Dumnezeu in inima ii canta ingeri. Semnul plecarii de aici este dat de Dumnezeu care-i descopera taina vietii sale, e dat de Dumnezeu care ii aduce alinarea constiintei.
Sa stii ca multi dintre sfinti chiar asa au murit! Isi imbratiseaza fratii, isi cer iertare, se impartasesc si... trec dincolo.
De asta am afirmat ca sfarsitul filmului e genial!
Pe Tarkovski nu ai cum sa-l intelegi daca nu-i privesti filmele din perspectiva credintei. E cheia intelegerii.
Toate cele bune!
__________________
Kirie eleison!
|