[Alex Leo Serban]

ALS,

hmm... eu zic ca voiam ca 8 1/2 sa fie ceva mai coerent etc, iar tu deduci ca vreau ca filmul in general sa aiba rigoarea unei demonstratii stiintifice... cam lunga cale...

de acord cu toate observatiile tale despre proust, pictura abstracta, 'logica sentimentelor' etc., cu o singura obiectie: daca proust si fellini isi aranjeaza materialul intr-un mod care sa sugereze visul/memoria involuntara etc, asta NU INSEAMNA CA MATERIALUL NU E ARANJAT. prin asta incerc sa spun ca filmul (sau romanul, sau orice altceva) nu poate spera niciodata sa redea emotiile in forma pura, tocmai fiindca filmul e un produs, un artefact (scuze ptr barbarism), ceva asamblat in mod constient si cu intentie. cu alte cuvinte, nu ai cum sa SIMTI un film, fiindca el nu e emotie, ci doar e CONSTRUIT pentru a da impresia ca e emotie. de-aia nu pot sa fiu de acord cu ideea ta ca filmul are mai mult in comun cu visul decat cu logica - ceva cu adevarat irational (ca visul) nu se poate exprima DECAT in vis - sau in transa, sau sub influenta unei afectiuni psihice. in orice alta situatie, produsul finit va fi contaminat cu 'logica', 'ratiune' etc (bineinteles, nu folosesc termenii respectivi in sens tare), oricat s-ar stradui autorul sa te convinga ca nu e asa. nu cred ca filmul este un proces in mare parte inconstient, fie si pentru simplu motiv ca e rezultatul unei decizii constiente, care nu-l implica numai pe regizor, ci o intreaga echipa. (un scriitor poate invoca povestea cu dicteul automat - pe care oricum n-o cred, din motivele expuse mai sus), dar un regizor nu. In fine, concluzia mea: in incercarea de a elibera arta de prejudecatile pozitiviste, oamenii cad in extrema cealalta (filmul ca vis etc).

PS: muzica e alta mancare de peste, aia e singura arta care n-are nevoie sa-si bata capul cu problema reprezentarii si cu tot ce decurge din ea. limbajul muzicii e autonom, fiecare "semn" din el are finalitatea in sine insusi - in limbajul oricarei alte arte, fiecare semn e polisemantic, si de aici toate discutiile noastre

DRAGA neanae,
dar EVIDENT k vbim dspr arta = artefact si k ceea c vdm (sau citim sau whatever) este 'aranjat' - dumnezeule mare, credeam k am convenit (implicit) asupra acestor lucruri!
c vroiam eu sa spun (si-mi cer scuze dk nu am fost f clar) este k acest 'aranjament' artefactual inceark sa IMITE logik visului - altfel spus, sa fie un analogon al ACESTEI logici (nocturne) kre sa s opuna celei stiute, diurne... ma rog, inteleg k iti displace ac procedeu - e o optiune personala; dar noi vbim d cva c este aproape consubstantial artei moderne (cind a fost atacat in leg cu 'finnegans wake' - una din cele mai 'obscure' capodopere moderne, joyce a raspuns: romanul meu s petrece noaptea, normal k lucrurile sa nu fie f clare noaptea nu? poate fi luata k o butada, dar sa recunoastem - totusi - k exista un simbure d adevar in ea! )
nici la bunuel nu stii cind esti intr-un vis si cind treci dintr-unul intr-altul (pt a nu mai vbi dspr 'un ciine andaluz', kre este TOT un vis!), doar k acolo exista (ink) aparenta unei 'realitati' d kre nu-ti dai seama k este TOT a visului decit spre final...
sincer, eu nu inteleg ac reticenta la ideea k filmele ar trebui sa fie (SI) vise p celuloid, in fond n petrecem jumatate din viata dormind - visind, poate? hopefully! -, k atare mi s pare firesc k artele sa incerce sa 'reprezinte' si ac 'obscur obiect al dorintei'. una din cele mai frumoase definitii ale cinema-ului - p kre nu obosesc s-o repet - este cea a lui cocteau: 'un vis visat d mai multi oameni cu okii deskishi'... dk povestile kre s pot spune (inclusiv) in cinema sint - pina la urma - atit d putine & d repetitive (citeva teme mari si late: viata, moartea, blabla - cum scria mai sus cinva ), d c nu ne-am intoarce privirea spre ac imens rezervor d imagini kre sint cele ale visului?? sau d c nu am 'construi' - la modul constient - 'naratiuni' kre sa fie expresia unui mod d 'gindire' aidoma viselor? in c ma priveste, consider un mare privilegiu sa am acces la gindirea (nocturna) a unor mari artisti - fellini, tarkovski si altii... este semnul reconfortant k viata nu s rezuma la experienta diurna si k - asa cum spunea julien green - 'la lumina lunii, viata cea mai banala devine o aventura'!
repet: e o kestiune d gust & temperament individual & d 'aventura' imaginara, limpede k nu toti sintem construiti la fel si k exista oameni cu gusturi mai pedestre (nu o spun in sens peiorativ!) pt kre o mare parte din aventura artei moderne e moft; dar sa ni s ingaduie - noua, celorlalti - sa salutam acele experimente senzoriale kre dez-limiteaza si duc artisticul 'where no man has tread before'!
k sa revin: in c ma priveste, 'otto e mezzo' e cit s poate d coerent; doar k e vba dspr ALTA 'coerenta' decit aceea stiuta... iar cea mai mare gresala e sa vrei sa 'intelegi' c s intimpla acolo: poate nici fellini nu stie - who cares?? e un film dspr sterilitatea (sau blocajul) artistului kre dovedeste - dumnezeiesc - k poti face arta (mare) vbind dspr o neputinta; nu e niciun paradox!

ps recunosc k am exagerat invocind exemplul muzicii (cea mai 'imateriala' dintre arte!), dar am facut-o TOCMAI pt a demonstra k exista o arta kre, la modul suprem, nu s supune 'logicii pozitiviste' d niciun fel si kre n emotioneaza enorm by-passing that! la modul ideal, toate artele ar trebui sa aspire la transcendenta muzicii...