ALS,
hmm... eu zic ca voiam ca 8 1/2 sa fie ceva mai coerent etc, iar tu deduci ca vreau ca filmul in general sa aiba rigoarea unei demonstratii stiintifice... cam lunga cale...
de acord cu toate observatiile tale despre proust, pictura abstracta, 'logica sentimentelor' etc., cu o singura obiectie: daca proust si fellini isi aranjeaza materialul intr-un mod care sa sugereze visul/memoria involuntara etc, asta NU INSEAMNA CA MATERIALUL NU E ARANJAT. prin asta incerc sa spun ca filmul (sau romanul, sau orice altceva) nu poate spera niciodata sa redea emotiile in forma pura, tocmai fiindca filmul e un produs, un artefact (scuze ptr barbarism), ceva asamblat in mod constient si cu intentie. cu alte cuvinte, nu ai cum sa SIMTI un film, fiindca el nu e emotie, ci doar e CONSTRUIT pentru a da impresia ca e emotie. de-aia nu pot sa fiu de acord cu ideea ta ca filmul are mai mult in comun cu visul decat cu logica - ceva cu adevarat irational (ca visul) nu se poate exprima DECAT in vis - sau in transa, sau sub influenta unei afectiuni psihice. in orice alta situatie, produsul finit va fi contaminat cu 'logica', 'ratiune' etc (bineinteles, nu folosesc termenii respectivi in sens tare), oricat s-ar stradui autorul sa te convinga ca nu e asa. nu cred ca filmul este un proces in mare parte inconstient, fie si pentru simplul motiv ca e rezultatul unei decizii constiente, care nu-l implica numai pe regizor, ci o intreaga echipa. (un scriitor poate invoca povestea cu dicteul automat - pe care oricum n-o cred, din motivele expuse mai sus-, dar un regizor nu). In fine, concluzia mea: in incercarea de a elibera arta de prejudecatile pozitiviste, oamenii cad in extrema cealalta (filmul ca vis etc).
PS: muzica e alta mancare de peste, aia e singura arta care n-are nevoie sa-si bata capul cu problema reprezentarii si cu tot ce decurge din ea. limbajul muzicii e autonom, fiecare "semn" din el are finalitatea in sine insusi - in limbajul oricarei alte arte, fiecare semn e polisemantic, si de aici toate discutiile noastre
