Cinemagia Forum - View Single Post

gionloc · 29 Apr 2007, 00:01

@ StefanDo - vazut prin intermediu' lu' Velasquez si Picasso, cumva, asa, tiris-grapis, Venus poate fi unul dintre cele mai bune filme ale anului... dar intre ceea ce vine pela noi...

Venus e un film-omagiu adus lui O'Toole. e construit in asa fel incit sa puna in valoare tot ceea ce inseamna actorul O'Toole - face un fel de arheologie actoriceasca in cariera irlandezului (dupa nastere).

ati avut vreodata senzatia ca vi se da prea mult, ca ceea ce e pe ecran ii mai mult decit suficient pentru a sublinia ceva?... si atunci sa apara senzatia evidentei cautari a tuturor celor prezentate acolo!
eu asta am simtit in Venus.

ca in reclama aia tembela, cea in care Dero scoate 99 de pete, cea cu bunicul descoperit in mina si adus nepotilor... cam asta e O'Toole in Venus. un bunic adus in fata generatiei tinere (care nu-l recunoaste pe Shakespeare, dar care detine nurii lui Kylie Minogue, astfel ca poate da suflu si poate motiva batrina generatie...) unde tre sa arate cit e el de valoros. astfel ca O'Toole face in 90 de minute cit a facut intr-o intreaga cariera: e si comic (impreuna cu Ian - un fel de Matthau/Lemmon scaldind gloria din The Front Page in Grumpy Old Men), e si tandru, inocent si mingiietor (ultima vizita facuta Vanessei Redgrave), e si operat, e si vulgar (cit de frumos suna injuraturile in tactul vocii sale), e si amorezat - cind inocent, cind cuceritor, cind libidinos... e de toate!! deci... e prea mult!

cariera unui actor se alcatuieste rol cu rol prin adaugire, ca un bulgare de zapada prin rostogolire. totul se leaga si devine valoros in acea crestere prin partituri diferite. atunci cind toate partiturile iti vin deodata.. e ca si cum iti cade in cap bulgarele ala imens care a crescut in... vreo 50 de ani de activitate...

mie imi place Richard Farnsworth in The Straingt Story. el e bunicu' meu cinematografic. si legat de intelepciunea bunicilor, metamorfozei lu' Jessie in Venus - model pentru pictori, si oricarei ironii sau oricarui omagiu adus filmului prin Velasquez, ii prefer imbratisarea frateasca din finalul povestii lui Lynch, aceea care urca prin copilarie la stele!

29 Apr 2007, 00:01	#2
gionloc Guru Join Date: Apr 2004 Posts: 1,105	Re: Venus @ StefanDo - vazut prin intermediu' lu' Velasquez si Picasso, cumva, asa, tiris-grapis, Venus poate fi unul dintre cele mai bune filme ale anului... dar intre ceea ce vine pela noi... Venus e un film-omagiu adus lui O'Toole. e construit in asa fel incit sa puna in valoare tot ceea ce inseamna actorul O'Toole - face un fel de arheologie actoriceasca in cariera irlandezului (dupa nastere). ati avut vreodata senzatia ca vi se da prea mult, ca ceea ce e pe ecran ii mai mult decit suficient pentru a sublinia ceva?... si atunci sa apara senzatia evidentei cautari a tuturor celor prezentate acolo! eu asta am simtit in Venus. ca in reclama aia tembela, cea in care Dero scoate 99 de pete, cea cu bunicul descoperit in mina si adus nepotilor... cam asta e O'Toole in Venus. un bunic adus in fata generatiei tinere (care nu-l recunoaste pe Shakespeare, dar care detine nurii lui Kylie Minogue, astfel ca poate da suflu si poate motiva batrina generatie...) unde tre sa arate cit e el de valoros. astfel ca O'Toole face in 90 de minute cit a facut intr-o intreaga cariera: e si comic (impreuna cu Ian - un fel de Matthau/Lemmon scaldind gloria din The Front Page in Grumpy Old Men), e si tandru, inocent si mingiietor (ultima vizita facuta Vanessei Redgrave), e si operat, e si vulgar (cit de frumos suna injuraturile in tactul vocii sale), e si amorezat - cind inocent, cind cuceritor, cind libidinos... e de toate!! deci... e prea mult! cariera unui actor se alcatuieste rol cu rol prin adaugire, ca un bulgare de zapada prin rostogolire. totul se leaga si devine valoros in acea crestere prin partituri diferite. atunci cind toate partiturile iti vin deodata.. e ca si cum iti cade in cap bulgarele ala imens care a crescut in... vreo 50 de ani de activitate... mie imi place Richard Farnsworth in The Straingt Story. el e bunicu' meu cinematografic. si legat de intelepciunea bunicilor, metamorfozei lu' Jessie in Venus - model pentru pictori, si oricarei ironii sau oricarui omagiu adus filmului prin Velasquez, ii prefer imbratisarea frateasca din finalul povestii lui Lynch, aceea care urca prin copilarie la stele!