[Alex Leo Serban]

draga gionloc
iti consumi timpu & nervii d pomana: acest neuptolem face parte din categoria celor kre NU pot fi convinsi, oricite argumente i-ai aduce... e o discutie sterila

imi permit sa transcriu mai jos textul kre mi-a fost solicitat d revista 'descopera' in leg cu filmul; evident, nici acesta nu va convinge p nimeni - polemik pro/contra '300' seamana cu polemik pro/contra baselu :lol:
dar mi-am zis - what the heck!? -, asta nu e un motiv sa nu scriu/public propriul meu pdv...


"Heil Sparta?

Cu megaîncasãrile sale “titanice” (inclusiv în România, ceea ce este într-adevãr o performanþã!), filmul lui Zack Snyder 300 nu putea scãpa de ceea ce a devenit o pagubã colateralã a succesului de public: mîrîielile criticilor. Acestora li s-a adãugat reacþia politicã vehementã a Iranului, previzibilã – de altfel – dupã ce conferinþa de presã de la Festivalul de la Berlin (unde filmul a fost prezentat în premierã) a semãnat cu un “cîmp de luptã” între occidentali ºi arabi…

Pentru cã am fost la faþa locului, trebuie sã vã povestesc ce s-a întîmplat. Dupã ce echipa filmului (Snyder, actorii Gerard Butler ºi Rodrigo Santoro ºi un producãtor) a luat loc pe scenã, prima întrebare (care era mai curînd retoricã) a venit de la un jurnalist arab, care a acuzat filmul cã “nu prezintã ºi punctul de vedere al perºilor”. Jurnalistul era egiptean, dar se simþea vexat în onoarea sa de “persan”. Snyder a fost foarte prietenos; i-a explicat cã filmul sãu nu face altceva decît sã ecranizeze banda desenatã a lui Frank Miller cu acelaºi titlu, care – la rîndul sãu – se baza pe un film din anii ’60 vãzut de Miller (The 300 Spartans) ºi cã, una peste alta, este normal ca punctul de vedere sã fie acesta ºi nu altul cîtã vreme povestea bãtãliei de la Termopyle a fost spusã de greci pornind de la informaþiile furnizate de solul spartan... În plus – a insistat Snyder -, 300 nu se vrea altceva decît entertainment. Probabil însã cã arabii au o problemã cu entertainment-ul, pentru cã altã întrebare (nu doar retoricã, ci o „filipicã” de-a dreptul!), din partea altui jurnalist arab (la fel de vehement ca ºi celãlalt) a revenit asupra ideii (fixe) conþinute în prima: Este vorba – de fapt – despre conflictul SUA/restul lumii arabe, este – de fapt - un “film de propagandã”, iar regele Leonidas este – de fapt – George W. Bush! Snyder a parat perfect ºi de astã datã; a explicat cã, dacã într-adevãr aºa stau lucrurile, nu e prea sigur cã Leonidas = Bush, dat fiind faptul cã adevãratul tiran al poveºtii este Xerxes, regele perºilor. Nu ar fi mai plauzibil sã vezi tocmai în acesta (care
încearcã sã invadeze o þarã strãinã) un fel de proto-Bush?! (Mã rog, Snyder n-a folosit prefixul „proto” – deºi e grecesc -, dar cam asta era ideea...)

Cum spuneam, duelul verbal de la Berlin n-a fost decît o încãlzire pentru ce-a urmat. Iranul (care se considerã „urmaºul” imperiului persan) a acuzat filmul cã este ostil lumii arabe – un fel de producþie la comandã butonatã de Casa Albã. Ca orice publicitate negativã, controversa a adus ºi mai mulþi bani în buzunarul filmului. Au rãmas mîrîielile criticilor.

Acestea sînt tenace, ca de obicei, doar cã au îmbrãcat de astã datã – simptomatic, aº zice – culori contrastate dar „asortate”. Unii (cei mai vehemenþi, ca Iranul) au reproºat pur ºi simplu „conþinutul”, vãzînd în 300 nici mai mult, nici mai puþin decît un fel de pledoarie pentru militãrie... Idei precum „onoare”, „curaj”, „sacrificiu colectiv” º.a.m.d. – coroborate cu ceea ce se ºtie despre Sparta: anume, faptul cã numai cei puternici erau lãsaþi sã trãiascã – au fost reinterpretate de un cor de critici pe vocile tremoloului politic-corect, care au decretat: 300 e un film „nazist”! (Un critic sugera, chiar, cã puºtimea care vibreazã la el ar trebui sã se salute – întru recunoaºtere – cu „Heil!” în loc de „hi5!”)

Alþii (mai numeroºi) s-au întrecut în a ironiza condiþia fizicã a actorilor; critica adusã filmului s-a rezumat la a numãra pectoralii actorilor ºi figuranþilor cu un fel de ofticã de slãbãnogi, „uitînd” cã muºchii erau obligatorii pe cîmpul de luptã.

Ce spune acest lucru despre noi, cei de astãzi? Ceva trist. Dincolo de retroproiecþia kitsch de a muta Germania lui Hitler în Sparta lui Leonidas, faptul cã nu ne recunoaºtem în aceastã imagine de bãrbãþie ºi curaj aratã limpede cît de mici am ajuns… Mãreþia e luatã la miºto de niºte pigmei; sacrificiul devine prilej de bancuri proaste.

Deºi Snyder ºi-a permis libertãþi foarte mari în vizualizarea bãtãliei de la Termopyle (de la “uniforme” la dispunerea falangelor spartane pe cîmpul de luptã), trebuie spus cã el nu a fãcut altceva decît sã dea o dimensiune cinematograficã poveºtii desenate de Miller; nu a pretins nici o clipã cã acesta este “adevãrul istoric”, ci doar a creat un produs destinat entertainment-ului care este viziunea culturii populare despre eroism. Sparta de atunci nu mai poate fi “reconstituitã”: de ea ne despart secole de civilizaþie ºi douã milenii de creºtinism… Dar “barbaria” spartanã – care sacrifica pruncii socotiþi inapþi pentru a deveni soldaþi – nu ar trebui sã fie chiar atît de scandaloasã: astãzi se vorbeºte tot mai mult despre dreptul de a decide întreruperea unei sarcini dacã fãtul este “inapt” pentru o viaþã normalã! Spartanii nu aveau mijloacele de a ºti dinainte acest lucru: cruzimea era felul lor de a “corecta” natura atunci cînd aceasta juca feste oamenilor."