Originally Posted by Carmine Galante:
Originally Posted by Pitbull:
|
Nu, sunt filme românesti slabe, pe ici pe colo cu mici calitäti care mie mi-au pläcut putin, dar tie atât de mult, încât le generalizezi ponderea.
|
Cei care platesc cu viata (...) Santajul lui Sinesti, trocul dintre dosar si scrisoare in acea gradina botanica dezafectata care in film foloseste drept sediu de tipografie; personajul lui Valentin Uritescu (secventa in care povesteste cum merge el pe jos timp de zece ani in loc sa ia tramvaiul, astfel economisind bani pentru zestre fetei; duelul, prostituata care incurca zecii de amanti; cazinoul de la Sinaia; vacutza umana indopata cu prajitura de un mosh pofticios etc etc etc |
Ai citat exact chestiile care mi-au pläcut si mie...
Si care se înscriu într-un scenariu haotic si trenant, care preia jaloanele actiunii din
"Jocul ielelor" (o piesä foarte bine construitä) si le amestecä alandala cu momente din alte scrieri ale lui Camil
("Patul lui Procust", "Cei care plätesc cu viata", etc.)... Pierde sensurile filosofice profunde ale piesei, si nu le înlocuieste decât cu dezordine.
Originally Posted by Carmine Galante:
|
La fel si cu Cel mai iubit dintre pamanteni, care, dupa Sobolanii rosii al lui Codre este singurul film romanesc facut cu finantare 100 % privata, finantare asigurata de firma Electronum, care intre timp a dat faliment.
|
Asta-i adevärat - da-l face sä fie bun?
In rest, filmul rateazä pe o formulä similarä cu aia de mai sus. Il distruge pe Preda, si nu pune nimic în schimb. Asa cum a pornit el, era mult mai normal sä facä un film cu totul original despre Gulag si obsedantul deceniu. N-avea nici o nevoie de romanul lui Preda! Nimeni nu mai fäcea aceste comparatii care nu fac decât räu filmului. Iar relatia cu romanul, în conditiile astea, devine si mai dezavantajoasä din încä nu motiv: autorul avea acolo niste intentii, finalizate într-un anumit fel. Dacä tu mergi pânä la juma' de drum (cu el), si pe urmä cotesti BRUSC la stânga sau la dreapta, nu te mira cä nimeresti în sant. Devine o strutocämilä.
Ceea ce n-a fost în stare Serban sä învete e cä ecranizärile au niste reguli. Nu le poti face cum îti träsneste tie prin cap. Pe scurt, ai la dispozitie, în linii mari, cam trei variante:
- Transpui opera cât mai fidel (de pildä, romanele de Agatha Christie).
- Rämâi fidel sensurilor, si adaptezi unele elemente formale (majoritatea ecranizärilor)
- Schimbi si zona formalä, si sensurile, înlocuindu-le cu altele cel putin la fel de consistente (cum face Hitchcock, sau Tarkovski).
Serban nu se înscrie în nici una din astea, el face asa:
- Schimbä si zona formalä, si sensurile, înlocuindu-le cu altele mai putin consistente.
In cazurile de fatä:
"Jocul ielelor" e o piesä filosoficä, despre absolutul unor valori ca justitia si adevärul, despre incapacitatea omului de a le percepe färä a se dezaxa. Serban a fäcut din ea un thriller social, în care eroul se sinucide din cauza unor intrigi märunte.
"C.M.D.I.P." e un roman filosofic, despre descoperirea iubirii pe parcursul unei vieti presärate cu abuzuri, violente, trädäri, nedreptäti. Serban a fäcut din el un simplu expozeu al ororilor din lagäre si de dupä eliberare.